Israel – un stat de tip apartheid?

Dennis Prager

Luna viitoare va avea loc festivalul urii anti-Israel sponsorizat de ONU, cunoscut sub numele de Durban III. Sub titulatura de „antirasism”, mare parte a conferinţei, asemeni predecesorilor Durban I şi Durban II, va condamna Israel pentru rasism şi îl va echivala cu un stat de tip apartheid.

Dintre toate minciunile din lume, aceasta este una dintre cele mai mari.

Cum ştim că este o minciună? Pentru că atunci când Africa de Sud era un stat apartheid, nimeni nu lansat această acuzaţie împotriva Israelului. Până şi ONU ar fi considerat o asemenea acuzaţie drept absurdă. Israel nu are nimic în comun cu un stat apartheid, dar prea puţini cunosc suficiente date despre Israel – sau despre apartheidul din Africa de Sud – pentru a combate această calomnie. Deci, să răspundem.

În primul rând, ce este un stat de tip apartheid? Şi corespunde Israel acestei definiţii?

Africa de Sud, ţara care a inventat acest termen, a practicat între 1948 – 1994 o politică în virtutea căreia negrii au fost declaraţi cetăţeni de mâna a doua în toate privinţele vieţii publice. Între numeroasele interdicţii impuse negrilor, aceştia nu aveau drept de vot, de a deţine funcţii politice, erau forţaţi să locuiască în zone speciale, nu aveau voie să se căsătorească cu albi şi nu puteau folosi aceleaşi facilităţi sanitare publice ca albii. Niciuna din aceste restricţii nu se aplică arabilor care trăiesc în Israel.

În Israel trăiesc un milion şi jumătate de arabi, aproximativ 20% din populaţia ţării. Ei au aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii israelieni. Au drept de vot şi se folosesc de el. Pot servi ca reprezentanţi în parlamentul israelian şi fac acest lucru. Se pot bucura de proprietate privată, pot deţine afaceri şi lucra în diverse profesii alături de alţi israelieni şi sunt activi în toate aceste domenii. Arabii pot fi judecători şi sunt. Iată un exemplu semnificativ: un arab din cadrul curţii supreme l-a condamnat la închisoare pe fostul preşedinte al Israelului, un evreu, în urma unei acuzaţii de viol.

Alte exemple de arabi din viaţa publică israeliană: Reda Mansour a fost cel mai tânăr ambasador din istoria Israelului şi acum este consul general la consulatul israelian din Atlanta. Walid Badir este o vedetă a fotbalului israelian, face parte din echipa naţională şi este căpitan al uneia dintre echipele mari din Tel Aviv. Rana Raslam este o fostă miss Israel. Ishmael Khaldi a fost pînă nu demult consul adjunct al Israelului în San Francisco. Khaled Abu Toameh este un jurnalist important al ziarului Jerusalem Post. Ghaleb Majadele a fost ministru în cadrul guvernului israelian. Toţi sunt arabi israelieni. Niciunul dintre ei nu este evreu.

Arabii din Israel sunt mai liberi decât arabii care trăiesc oriunde în lumea arabă. Niciun arab din orice ţară arabă nu se bucură de drepturile civile şi libertăţile personale de care se bucură arabii din Israel.

Cineva ar putea întreba, „Bine, palestinienii care trăiesc în Israel se bucură de aceste drepturi, dar palestinienii care trăiesc în teritoriile ocupate? Nu sunt trataţi diferit?”

Da, bineînţeles – ei nu sunt cetăţeni ai Israelului. Ei sunt guvernaţi fie de Autoritatea Palestiniană (Fatah) sau de Hamas. Controlul pe care Israel îl exercită asupra vieţii acestor oameni se manifestă în principal atunci când ei vor să intre în Israel. Atunci ei aşteaptă în cozi lungi şi sunt inspectaţi corporal, deoarece Israel trebuie să îi detecteze pe posibilii terorişti.

Altfel, Israel nu prea are control asupra vieţii de zi cu zi a palestinienilor şi a fost dispus să renunţe la orice fel de control în 2000, atunci când s-a declarat de acord cu înfiinţarea unui stat palestinian independent căruia i-ar fi cedat 97% din teritoriul cucerit în războiul din 1967. Răspunsul palestinian a fost de a declanşa o intifada a terorii împotriva civililor israelieni.

Dar zidul de securitate care desparte Israel de Cisiordania? Nu este acesta un exemplu de apartheid?

Este remarcabil însăşi faptul că acest lucru este ridicat drept argument. În acest caz, de ce să nu menţionăm şi zidul de securitate dintre SUA şi Mexic drept un exemplu de apartheid. Nu este nicio diferenţă între zidul american la graniţa sudică şi zidul israelian la graniţa estică. Aceste bariere au fost construite pentru a-i împiedica pe străinii nedoriţi să între ţară.

Israel a construit zidul de securitate pentru a împiedica intrarea teroriştilor şi uciderea cetăţenilor israelieni de către aceştia. Ceea ce îi deranjează pe cei care doresc să delegitimizeze Israelul prin folosirea etichetei de „stat apartheid”, este că această barieră funcţionează. Zidul care separă Israel de Cisiordania este probabil cel mai de succes program de prevenţie a terorismului.

Şi atunci, de ce este Israel caracterizat drept un stat de tip apartheid?

Deoarece prin compararea celei mai libere şi echitabile ţări din Orientul Mijlociu cu fosta Africă de Sud, cei care doresc lichidarea Israelului speră că astfel îi pot convinge pe cei neinformaţi de faptul că Israel nu merită să existe, la fel cum Africa de Sud din perioada de apartheid nu a meritat să existe. Însă, cei care ştiu cel mai bine ce minciună este acuzaţia de apartheid sunt arabii din Israel – şi de aceea ei preferă să trăiască în statul evreu decât în orice alt stat arab.

Există minciuni şi minciuni dezgustătoare. „Israel este un stat de tip apartheid” face parte din a doua categorie. Scopul ei este de a grăbi exterminarea Israelului.

În original icon-caret-right Israel — an Apartheid State?