Alfred Kinsey (1894 – 1956) este considerat „părintele revoluţiei sexuale”. Cele două studii publicate de primul sexolog ştiinţific în anii 1940 şi 1950 – Comportamentul sexual al masculului uman din 1948 şi Comportamentul sexual al femelei umane din 1953 – au marcat profund societatea americană şi, ulterior, întreaga lume occidentală.
În ambele cărţi – bazate şi cuprinzând date culese în urma a mii de răspunsuri la un chestionar detaliat, măsurători cu cronometrul şi experimente pe subiecţi umani – Kinsey prezintă o realitate ascunsă, dar fulminantă: promiscuitatea şi deviaţiile sexuale sunt cât se poate de normale. În fapt, normalitatea acceptată în mod comun nu este altceva decât un instrument de represiune care cenzurează discursul public şi încorsetează exprimarea biologică firească. Pentru americanii timpului, astfel de revelaţii au fost un şoc. Dar venind din partea unui om de ştiinţă cu dovezi irefutabile şi beneficiind de reacţia favorabilă a inteligentsiei liberale, emanciparea publicului american de sub vechile constrângeri artificiale a fost doar o chestiune de timp. Ca în orice revelaţie promiţătoare de plăceri aprobate de ştiinţă, timpul necesar recuperării handicapului faţă de noul standard de normalitate a fost scurt şi de impact. La mai puţin de două decenii după publicarea celui de-al doilea studiu, prima generaţie post-Kinsey s-a dezbrăcat complet de inhibiţii şi şi-a ales drept ideal copularea cu frenezie, la grămadă şi fără prejudecăţi sau discriminare.
Despre bărbaţi, Kinsey a afirmat că 10% din populaţia masculină a SUA a fost homosexuală pentru o perioadă de cel puţin trei ani din viaţă; 69% apelează la serviciul prostituatelor; 50% sunt adulteri; 95% sunt angajaţi regulat în practici sexuale deviante. În privinţa femeilor, 50% au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie (un procentaj şocant pentru anii ’50), 26% erau adultere, iar 87% dintre cele nemăritate şi 25% dintre cele măritate au recurs la avort. Copiii au instinctul sexual dezvoltat de la naştere, iar violul este una dintre cele mai pardonabile crime.
În lumina acestor dovezi, este ciudat că un studiu dat publicităţii în 1993 a estimat că numai 2% dintre bărbaţii americani au practicat sex cu parteneri masculini, iar dintre aceştia 1% se consideră exclusiv homosexuali. Alt studiu, cel din 1994 al colectivului condus de Edward O. Laumann, a estimat că 4.9% dintre bărbaţii americani au întreţinut temporar sau permanent relaţii homosexuale după vârsta de 18 ani; pentru femei, acest procentaj era de 4.1%. Acelaşi studiu a găsit că între 65% – 85% dintre bărbaţi şi mai mult de 80% dintre femei (în toate categoriile de vârstă) sunt fideli sexual partenerului de căsătorie. Remarcabil, ţinând cont de asaltul împotriva căsătoriei tradiţionale survenit pe parcursul deceniilor după publicarea rapoartelor Kinsey. Ciudat şi remarcabil cum procentajul de homosexuali din SUA a intrat în declin drastic tocmai în deceniile când flexibilitatea moravurilor a crescut considerabil. În general, ciudat şi remarcabil cum „cercetarea ştiinţifică” a profesorului Kinsey este infirmată de studiile mai recente, mai ales în condiţiile în care „revoluţia sexuală” a avut suficient timp la dispoziţie pentru a exacerba cifrele propuse cu o jumătate de secol mai devreme. O explicaţie rezonabilă pentru acest paradox ar fi că „ştiinţa” lui Kinsey a fost de fapt o înşelătorie.
Cea mai completă biografie despre Kinsey – A Public/Private Life, de James H. Jones – relevă apetitul acestuia pentru varietăţi sadistice de sex homosexual, voaierism şi alte perversiuni sexuale, precum şi felul în care obsesiile şi frustrările personale au jucat un rol important în definirea agendei sociale care a determinat rezultatele cercetării sale – compromiterea moralităţii tradiţionale şi decriminalizarea sau atenuarea pedepselor pentru agresorii sexuali. Metodologia statistică folosită de Kinsey e deficitară. În segmentul masculin care a stat la baza primului studiu, Kinsey a inclus în mod deliberat un număr disproporţionat de mare de condamnaţi din închisori pentru delicte sexuale (intre 1300 – 1400), 199 de psihopaţi, amatori de fetişuri, promiscuitate şi homosexuali din underground-ul sexual al oraşului Chicago. Pentru al doilea studiu a fost accentuată ponderea prostituatelor. Definiţia femeilor măritate a fost extinsă pentru a cuprinde orice femeie care a trăit în compania unui bărbat cel puţin un an – în acest fel, numeroase prostituate care adesea trăiau cu peştii lor au intrat în categoria „femei măritate”.
În iunie 1944, Kinsey s-a întâlnit cu Rex King, un pedofil în vârstă de 63 ani. Înainte şi după această întâlnire, Kinsey i-a scris lui King, cerându-i să îi trimită jurnalul intim cu însemnări despre escapadele sale sexuale, inclusiv cu copii. James H. Jones, în biografia sa, prezintă un fragment de corespondenţă din 24 noiembrie 1944, în care Kinsey spune: „Mă bucură orice îmi trimiţi, deoarece astfel am certitudinea că materialul tău va fi folosit în scopuri ştiinţifice”. Kinsey a publicat informaţiile lui King în primul său studiu, care a cuprins tabele sumarizînd încercările lui King de a provoca orgasm în băieţi în vârstă de la două luni până la 15 ani, în unele cazuri de-a lungul unor sesiuni de 24 de ore. Kinsey a atribuit aceste date mai multor surse, dar John Bancroft (fost director al Institutului Kinsey) a descoperit în 1994 că toate aceste date proveneau de la pedofilul King. Rex King a sodomizat peste 800 de copii.
Dr. Judith Reisman a documentat în 2007 relaţia dintre Kinsey şi pedofilul nazist Fritz von Balluseck. Von Balluseck a fost un implicat în Germania anilor ’50 în procesul de viol şi omucidere al unei fetiţe de 10 ani, iar cu această ocazie presa germană a relatat despre corespondenţa dintre el şi Kinsey găsită asupra sa. La vremea respectivă, cazul a fost ignorat în America.
Înainte de Kinsey, vârsta legală de consimţire a relaţiilor sexuale era între 16 – 21 ani în statele americane. După Kinsey, a scăzut la 12 – 18 ani. În 1962, revista Vanderbilt Law Review a emis opinia că o fetiţă de patru sau cinci ani poate seduce un bărbat în comiterea de avansuri sexuale. În 1969, o publicaţie juridică similară din Georgia a cerut ca pedofilia sa fie considerată un delict minor. Cu ocazia unui referendum din 2008, californienii s-au pronunţat împotriva recunoaşterii legale a căsătoriei între homosexuali şi s-au declarat în favoarea adăugării la constituţia statului a unei clauze speciale în care căsătoria să fie definită în mod explicit drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie. În 2010, judecătorul Vaughn R. Walker a respins voinţa afirmată democratic prin referendum şi a suspendat aplicarea rezultatului din 2008. Judecătorul Walker a citat de numeroase ori din „expertiza” lui Kinsey în sprijinul deciziei sale. Iar pe 25 aprilie 2011, reprezentanţi oficiali ai sistemului de librării publice din New York au anunţat că librăriile publice din acest oraş vor permite curând vizionarea de pornografie pe calculatoarele din dotare. Statul la dispoziţia cetăţenilor, cu un nou serviciu pentru satisfacerea publicului.
Documentarul care urmează a fost realizat în 2009 şi prezintă pe larg viaţa, opera şi consecinţele activităţii lui Alfred Kinsey. The Kinsey Syndrome şi istoria sordidă a animalizării sexualităţii.
