Stimați moldoveni, vreți să trăiți ca-n Europa? Vrei, Ioane, alivenci? Păi înseamnă că trebuie să vă emancipați și voi, să vă mai destupați mințile, nu numai așa, patriarhal, cu lumina stinsă și cu oghealul peste cap, mai sunt și alte orientări… politice!

Greșeala – și de o parte, și de alta este de a crede că n-au cum să prindă aceste idei „progresiste” în R. Moldova. Unii constată acest lucru cu satisfacție: nu se vor împămînteni aceste idei, pentru că moldovenii sunt o societate „tradițională, conservatoare, înapoiată”. Ceilalți înaintează același motiv, dar cu îngrijorare.

Eu însă nu rețin din această caracterizare a societății moldovenești decît că suntem înapoiați, fragili, precari, și nicidecum că am fi conservatori/tradiționaliști într-un sens doctrinar pe care îl atribuim conservatorismului, sau măcar unui „tradiționalism” conștient. Moldovenii din păcate nu sunt conservatori: din cauza comunismului, majoritatea celor de vîrstă medie nu au absolut nicio educație religioasă în sens catehetic, deseori nici măcar în sens de cultură generală. Majoritatea nu a citit Biblia și nu cunoaște elemente din istoria sfîntă, personaje, evenimente, rolul și locul lor în desfășurarea liturgică, ritualică, și în ultimă instanță spirituală și morală. Moldovenii practică un creștinism festiv, de banchet antic, centrat pe mese de sărbătoare, cu respectarea „tradițiilor” cărora le-au pierdut sensul dar cu care se laudă copios în fața străinilor în lipsă de alte performanțe.

Mă grăbesc să spun că nu este un reproș. Nu-mi permit reproșuri, spre deosebire de mulți predicatori ai „societății civile”, care se grăbesc să dea din deget că poporul nu s-a aliniat, la semnalul elitelor emancipate și plictisite de atîta așteptare, drepturilor omului și cetățeanului fără patrie. Pentru că înțeleg ce fel de societate suntem, înțeleg ce s-a întîmplat cu societatea aceasta în comunism, și în ultimii 25 de ani, înțeleg cît de dificilă poate fi refacerea, de aceea mi-am cultivat un optimism răbdător.

Abia din acest punct încolo se va pune în Moldova problema: ne vom regăsi ca societate, în rosturi firești, sau vom păși fascinați spre un model cultural occidental din care se inspiră fără prea mult discernămînt unii? Oricum, discuția e poate prematură pentru societatea de dincoace de Prut, confruntată cu alte priorități, de cele mai multe ori economice. Dar nu de puține ori, vedem că și soluțiile la problemele economice se pot inspira ideologic și moral din surse diverse: vom continua subvenționarea unei treimi (!) din bugetul moldovenesc din surse UE? Doar pentru a susține pe cei 70% din 100% din salariații R. Moldova, care muncesc la stat? Cum vedem statul – ca pe o dădacă ce împarte – de unde? Sau cum dezvoltăm economia R. Moldova – ajutoarele de la UE ne sunt de folos în acest moment? Dar pe viitor, vom deprinde năravul de a cere mereu asistență? Înțelege corect cetățeanul toată această sforțare spre „Europa”? Sau o vede doar ca pe o schimbare a direcției din care vin sursele care să ne acopere veșnicele vulnerabilități?

Revenind, mi-e teamă că nu valorile tari ale libertății și responsabilității au fost cultivate în ultimii 25 de ani, ci un soi de responsabilizare prost înțeleasă a statului în raport cu cetățeanul, o ecuație în care i se cere – fără rost celui din urmă – să se manifeste neapărat „civic” și glorios și să pretindă zgomotos și insistent statului, reprezentat de o clasă politică de lichele nelustrate din comunism, „să facă” și „să-i dea”, pentru că „nu plătim degeaba impozite!” Poate ideea era să nu (mai) plătim atîtea impozite? Poate ideea era să se ceară o retragere a responsabilităților – deci a puterii – statului, și o responsabilizare – deci o liberalizare adevărată a omului de rînd, care să-și măture singur în bătătură, în loc să se plîngă că „direcția” nu-i rezolvă problema. Pentru că e „obligată”. Doar funcționează „pe banii lui”. Ce risipă inutilă de așa-zise virtuți! Ce risipă fenomenală de energii.

Or, așa cum am văzut și în Occident, problema „progresului” e o chestiune ce ține anume de natura și dimensiunea intervenției statului în viețile noastre: multiplicarea la nesfîrșit a unor drepturi din ce în ce mai sufocante cultural, mental dar și economic pentru societate în ansamblu, redefinirea unor realități antropologice ca căsătoria, relativismul moral, abuzurile poliției limbajului asupra libertății de expresie nu ar fi putut căpăta anvergura ridicolă dar periculoasă pe care o observăm fără susținerea și însoțirea de care s-au bucurat de-a lungul timpului din partea instituțiilor de-a lungul și de-a latul Statului.

Și aici nu pot decît să constat că cele mai expuse grupuri și comunități în fața descompunerii morale, sociale, economice produsă de tezele progresului au fost nu grupurile și comunitățile conservatoare prospere și tradiționale în sensul consacrat al termenilor. Ci anume cele mai fragile: de la minorități etnice și sexuale, până la populații sărace și tineri debusolați, de care au profitat apostolii ideilor de stînga.

Ideea, așadar, că societatea moldovenească este ferită de aceste fenomene pe motiv că ar fi „conservatoare” și „tradițională” ar trebui revăzută: suntem dintre cei mai expuși pentru că suntem dezrădăcinați săraci, pentru că nu suntem conservatori – nu am conservat, poate pentru că nu am putut, dar nici nu am recuperat, cînd a fost posibil, valorile libertății și responsabilității, nu ne-am educat suficient în spiritul acestora, suntem fragili pentru că ne lipsește legătura cu fundamentele creștine ce ne-ar întări moral în fața provocărilor. Așteptăm prea mult din partea statului, pe care-l considerăm „obligat” să ne rezolve problemele, transformînd astfel suplețea responsabilității reale într-o anti-virtute – a puterii greoaie, ineficiente și, în ciuda cerințelor crescînde, tot mai puțin receptivă. La fel, educația formală, pe cît de superioară și generalizată, pe atît de precară în realitate a multora din generația tînără, deschiderea indiscriminată spre ideile Occidentului, se transformă ușor într-o fragilitate pentru o Moldovă debusolată identitar și moral.

În plus, nici elita politică nouă ce se propune, pe fundalul onegeurilor corecte politic, nu e de ajutor: într-o ieșire publică notorie, o binecunoscută lideră a opoziției moldovenești s-a afișat la un marș organizat de o asociație de lobby LGBT din Chișinău. Liderii acestei organizații sunt vedete TV astăzi, la un post susținut din bani europeni. Un marș pentru „drepturile femeilor”. Ca femeie în Moldova mă îngrijorează mai mult ravagiile rezidurilor nostalgiei comuniste și pro-ruse printre concetățenii mei ce l-au ales pe Dodon, de combaterea cărora nu se ocupă nimeni, decît încălcări fanteziste ale drepturilor mele individuale ca exponentă a unuia dintre sexe. Bătătorim cu succes aceleași clișee de care Occidentul, și America mai ales, par să fi obosit. Elitele moldovenești au descoperit însă apa caldă: sunt fresh and kicking și se bălăcesc satisfăcute.