Acum doi ani am scris un articol în apărarea lui Cristian Ghinea (Multiculturalism şi reeducare la SNSPA). Pe atunci, Ghinea fusese victima stângismului instituţional al SNSPA şi am considerat necesar să vorbesc despre ceea ce am considerat a fi un atac nepermis la libertatea de gândire. Din nefericire, lucrurile s-au mai schimbat şi Cristian Ghinea a ajuns un domn care îşi arată tot mai des limitele. Nu ştiu care este motivul, o fi de vină mediul europenist în care activează, dar ceva s-a schimbat fundamental în persoana lui Ghinea. Aş zice că a internalizat tot mai mult din progresismul liberal occidental.

După ce s-a aruncat cu capul înainte în problema susţinerii unui nou partid al „purilor” – chiar şi lipsit de o identitate politică reală, adică de o ideologie [1] -, acum este dezgustat de poziţia României în problema libiană. În opinia domnului Ghinea, statul român păcătuieşte prin respingerea ideilor măreţului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy. S-ar zice că pentru redactorul Dilemei Vechi, România a pierdut – vorba unui preşedinte francez, Jacques Chirac – „ocazia de a tăcea”.

Să luăm câteva fragmente din articolul scris pentru România Liberă. Nu mă interesează comparaţia cu Crin Antonescu ori subiectul Dan Voiculescu, doar problemele „libiene” ale domnui Ghinea.

Gata, am început în mod oficial lustraţia. La libieni. Franţa a recunoscut diplomatic şi şi-a trimis ambasador la Consiliul Naţional Libian, grupul care conduce mişcarea rebelă faţă de Gaddafi. Preşedintele Băsescu a susţinut o poziţie fermă şi principială din partea României la Consiliul European de săptămâna trecută: noi nu recunoaştem CNL pentru că e condus de fostul ministru de Justiţie al lui Gaddafi. Şi, oricum, sperăm să ne recuperăm datoria libiană către România.

Vasăzică, un tip care şi-a demisia din guvern când Gaddafi a pus tunurile pe populaţia răsculată nu se ridică la standardele morale ale României. Nu merită recunoaşterea noastră. Pentru că a fost sluga lui Gaddafi. Acelaşi Gaddafi cu care vom negocia plata datoriei. Deci s-ar zice că avem nişte principii ferme: nomenclaturiştii lui Gaddafi nu sunt buni. Dar, dacă vine vorba despre bani, ţinem cu Gaddafi. Eu aşa am înţeles ce a spus preşedintele Băsescu după Bruxelles.

Prin această serie de ironii ieftine, Ghinea insinuează că Traian Băsescu, preşedintele unei ţări conduse de foşti tovarăşi, nu are calitatea morală de a se lua de liderul minunatei opoziţii anti-Gaddafi din Benghazi, citadela islamistă a Libiei. Băsescu este un fost comunist, iar în România nu a avut loc lustraţia, aşa că am face bine să nu deschidem gura, avem prea multe păcate. Mai mult, „omul şi-a pus pielea pe băţ încă de la începutul mişcării”, aşa că Băsescu şi nespălaţii ăilalţi din Bulgaria ar face mai bine să îi recunoască repejor virtuţile democratice şi să nu mai mişte în front. Fostul ministru de interne al Libiei îi conduce acum pe inamicii lui Gaddafi şi asta e tot ce contează, nu? Ei bine, domnule Ghinea, nu. Nu este lipsit de importanţă că liderii opoziţiei „democratice” din Beghazi au fost implicaţi în cazul asistentelor bulgăroaice şi farsa sinistră care le-a găsit vinovate, împreună cu un medic palestinian (torturat cu entuziasm), de infectarea cu HIV a câteva sute de libieni. Asta spune foarte multe despre evenimentele aflate în desfăşurare în statul nord-african şi despre ce s-ar întâmpla cu Libia dacă puterea ar ajunge în mâinilor acestor indivizi.

Franţa şi Marea Britanie au cerut intervenţie imediată, impunerea unei zone fără zboruri în Libia. Dar majoritatea din Consiliul European a fost mai reţinută: să nu se instituie o asemenea zonă până când necesitatea ei nu este evidentă, până când nu există un mandat ONU şi până când nu este susţinută de ţările arabe. În schimb, UE condamnă verbal foarte dur regimul libian. Cu alte cuvinte, să-ţi fie ruşine, musiu Gaddafi, dar dă-i înainte cu măcelul, că noi mai avem de discutat.

Pesemne Ghinea s-a emoţionat tare atunci când i-a văzut pe Sarkozy şi golden-boy Cameron cerând instituirea unei no-fly zone. Din fericire, sunt prea contra-revoluţionar pentru a mă lăsa impresionat de gargara unor lideri politici minori precum cei care se află la conducerea Franţei şi Marii Britanii, aşa că am scăpat de farmecele care l-au dovedit pe redactorul Dilemei Vechi. Instituirea unei no-fly zone nu este un gest politic bărbătesc, ci o josnică fugă de răspundere şi Ghinea o ştie prea bine: occidentalii nu au curajul nici de a-l schimba, nici de a-l susţine pe Gaddafi, aşa că aleg o a treia cale, în speranţă că le iese acestă jalnică manevră de PR.

Dar ce păcat că nevolnicii ăilalţi din UE nu sunt la fel de progresişti precum liderii franco-britanici, altfel s-ar fi lua măsuri adevărate (precum instituirea acestei mult prea celebre zone libere de zboruri), nu-i aşa, domnule Ghinea? Şi ca să vezi lovitură de geniu, Liga Arabă le-a făcut o surpriză europenilor şi a aprobat instituirea unei no-fly zone, taman acum, când o dau din colţ în colţ! Ce mai, le-au tras-o laşilor de europeni!

Şi iată că Liga Arabă le-a făcut o surpriză europenilor şi a aprobat instituirea zonei libere de zboruri. Acum, majoritatea din Consiliul European va trebui să găsească alt pretext pentru a nu face nimic.

Tare de tot! Acum îi mai rămâne domnului Ghinea doar să demonstreze de ce:
1. UE are datoria morală de a interveni între nişte arabi care se sfâşie între ei cu pasiune şi
2. Liga Arabă are datoria morală de a se ţine departe de măcelul din Libia şi a nu-şi murdări mânuţele fine.
Aşteptăm cu interes.

Revenind la România, ne-am încadrat frumos în pluton. Am ţinut capul la cutie. În schimb, vom insista în continuare ca UE să aibă poziţii ferme pentru zona estică, mai ales pentru Republica Moldova. La care ne vor spune: adică voi vreţi să-i zgândăriţi pe ruşi ascunşi după fustele UE, dar când cu Libia aţi vrut să ţinem cu toţii capul la cutie. Nu poţi să le vinzi ălora din Vest ideea că UE ar trebui să fie fermă şi unită, dar doar în est, că acolo ne interesează pe noi, de restul vecinătăţilor nu ne pasă.

Poate vă întrebaţi, ca şi mine, ce legătura are implicarea în măcelul libian cu apărarea în faţa imperialismului rusesc. Poate sunteţi nedumeriţi, asemenea mie, de ce trebuie să susţinem iniţiativele sinucigaşe ale unor state care ne sunt ostile (Franţa) şi de ce politica românească faţă de Rusia este calificată drept „zgândărire”. Răspunsul la toate acestea nu poate fi găsit în textul lui Ghinea, dar atitudinea ce reiese din articol este una tipică pentru orice europenist multi-cultural care se respectă: o încredere neţărmurită în viitorul luminos al omenirii, o părere excelentă despre eurocraţi şi o opinie extrem de nefavorabilă despre politica externă a propriei ţari: dacă România nu se alătură turmei care vede primăveri arabe în demenţii ce urlă „Allah Akbar”, atunci statul român nu are căderea morală de a cere sprijin european în „zgândărirea” rusnacilor; dacă România nu se pleacă în faţa măreţiei Rusiei lui Vladimir Putin, atunci politicienii români „zgândăresc” ursul; în sfârşit, dacă nu crezi că inamicii lui Gaddafi sunt varianta locală a YMCA, ai o problemă de ordin moral, dovedindu-te un ipocrit dezgustător care nu are dreptul de a deschide gura.

Să trecem la ultimul fragment care ne interesează şi să ne pregătim de încheiere.

Dar pentru că suntem fuduli a trebuit să venim şi cu argumente suplimentare. Care se bat cap în cap. Pe de o parte, suntem al naibii de principiali. Fostul ministru al lui Gaddafi să-şi vadă de treaba lui, doar e un fost nomenclaturist. Nu contează că omul şi-a pus pielea pe băţ încă de la începutul mişcării, tot nu se ridică la standardele noastre. Principiali, cum ziceam. Apoi, două fraze mai încolo suntem pragmatici. Dar pragmatici ştiţi cum? Până la curvăsărie. Ne vrem datoria înapoi, dă-l naibii de principiu al obligaţiei de a ajuta, ăsta e un moft al statelor bogate, noi ne vom uita peste gard la măcel cu gândul la datoria lui Ceauşescu.

Neconcordanţa există doar în mintea domnului Ghinea, captivă viziunii progresiste asupra lumii. Nu există nici o nepotrivire între respingerea opozanţilor din Benghazi şi tratarea cu Gaddafi. Gaddafi este un rău cunoscut, nebunii ăilalţi nu, iar România are datoria de a-şi urmări propriile interese, nu campaniile de imagine ale unor inconştienţi din Paris sau Londra care n-ar ştii cum arată islamiştii nici dacă ar sta cu ei la aceeaşi masă. Nu avem nici un interes ca Libia să fie sfăşiată de un război civil ori să ajungă pe mâna „democraţilor” din Benghazi, oraşul Grupului Libian de Luptă Islamică. Asta e realitatea, dincolo de gargara despre cum lumea islamică va deveni, peste noapte, tolerantă şi modernă.

Rămâne un mister cum Cristian Ghinea a putut să ajungă astfel.

[1]

„Ideologiile ca viziuni macro sunt tot mai puțin relevante pentru deciziile de politici. Valorile, tendinţele, bias-urile, da. Ideologiile nu. Am învăţat politici publice, ne-am şcolit, guvernarea modernă rezolvă probleme, nu schimbă lumea după nişte viziuni macro prestabilite.”

Exemplu clasic de ignoranţă progresistă: „ideologia nu contează, am învăţat politici publice!”. Dragi tovarăşi şi pretini, politicile publice sunt – fie că recunoaşteţi asta, fie că nu – expresia unei idei despre lume şi viaţă, expresia unor „bias-uri” (?). Dacă nici măcar asta nu aţi înţeles de pe urma studiului lor, nu putem decât să ne întrebăm ce aţi priceput.