Un om de afaceri britanic îmi spunea recent că orice democrație funcțională și orice stat liberal se bazează pe trei piloni: Justiție-Siguranță, Sănătate și Educație. România a făcut pași importanți, în ultimii ani, în lupta împotriva corupției. Instituțiile statului par a câștiga acest război. În ceea ce privește sistemul de Educație și cel de Sănătate, îmi pare că pierdem acest război indiferent de guvernările care se succed la Palatul Victoria.

Medicina preventivă e doar pe hârtie

Recent am avut proasta inspirație să citesc proiectul de modificare a HG 400/2004, hotărâre care aprobă pachetele de servicii și Contractul-cadru care reglementează modul în care se acordă asistență medicală persoanelor asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale. Am fost curios să văd dacă declarațiile ministrului Sănătății au vreo legătură cu politicile susținute de acesta în realitate. Din păcate, politicile propuse nu au nicio legătură cu declarațiile inițiale. În locul unor reforme reale, suntem tratați cu aceleași minciuni pe care le tot auzim de peste două decenii.

Proiectul pare benefic pentru românii care beneficiază de asigurare medicală. Conform proiectului, aceștia ar accesa mai multe servicii medicale la companii private care lucrează cu Casele de Asigurări de Sănătate, cum ar fi servicii de stomatologie, noi analize medicale sau servicii de oncologie. La nivel teoretic, sistemul funcționează așa: Casa semnează cu actori privați pentru servicii medicale oferite persoanelor asigurate la stat, urmând ca ulterior companiile private să fie plătite pentru serviciile pe care le-au făcut, la un preț stabilit și negociat. În realitate, companiile au un buget limitat în care trebuie să se încadreze. De exemplu, compania x poate face doar un număr finit de analize /rmn-uri / ș.a. în funcție de banii care i-au fost alocați annual, respectiv lunar.

Aceasta este de fapt singura modalitate prin care persoanele asigurate pot beneficia de aparatură și servicii medicale moderne, ce lipsesc sau sunt insuficiente în sistemul de stat.

La prima vedere, discutăm de o măsură bună. La o privire mai atentă însă, observăm că toate aceste servicii sunt înghesuite în bugetul anterior, adică acel buget care nu acoperea nici măcar serviciile medicale pe care statul le-a oferit în anii trecuți. În concluzie, deși numărul serviciilor decontate de stat     la companii private va crește, nu vor exista bani pentru ca acestea să fie accesate, deoarece companiile private vor putea să îngrijească doar un număr limitat de pacienți.

Nu-mi dau seama dacă discutăm de o eroare generată de incompetență sau pur și simplu de un calcul cinic, pur electoral, menit a-i păcăli pe români. În orice caz, cei care vor avea de suferit nu vor fi doar pacienții, ci și companiile private care asigură servicii de sănătate prin CAS, deoarece în continuare acestea își vor primi, așa cum se întâmplă tradițional, doar o parte din banii cheltuiți pentru analizele pe care le-au făcut pacienților ce sunt trimiși la ei de spitalele de stat.

Dacă rămânem pe actuala finanțare insuficientă, doar o parte dintre pacienți vor putea accesa în mod real aceste servicii oferite de actori privați, și care doar teoretic sunt plătiți din banii de la CAS. Prin urmare, majoritatea pacienților vor fi obligați să plătească la un spital de stat, să plătească la unul privat sau să renunțe, de exemplu, la a-și mai face un anumit set de analize.

Vedem astfel că “medicina preventivă” e doar un slogan. Cum oare se poate vorbi real despre prevenție când Ministerul Sănătății continuă politicile de subfinanțare a serviciilor din ambulator?

Dacă părăsim totuși universul din mintea birocraților de la Ministerul Sănătății și revenim în lumea reală, vom vedea că mulți dintre cei care nu își vor putea face analizele vor fi diagnosticați mai târziu cu boli al căror tratament va costa ulterior mult mai mult. Dacă medicina preventivă chiar ar funcționa, mii de vieți ar fi salvate și am cheltui mai puțin cu tratarea bolilor.

Cum sunt batjocoriți de stat operatorii privați de servicii medicale

Datele arată că managerii spitalelor alocă cea mai mare parte din banii primiți către fondul de salarii și către plata utilităților. Astfel, subfinanțarea sistemului de Sănătate lovește din plin furnizorii privați care au contracte cu spitalele de stat. Majoritatea spitalelor din România au contracte cu furnizori privați, care oferă servicii medicale precum analize de laborator, imagistică sau chiar aparatură de specialitate sau consumabile. Ca o paranteză, consider că cel mai bun lucru pentru români este să liberalizăm sistemul de Sănătate și să sprijinim implicarea companiilor private.

Întorcându-ne la lumea reală din spitalele românești, subfinanțate și vai de ele, vom descoperi manageri de spitale care oricât de mult și-ar dori să facă performanță și să fie corecți, ajung în imposibilitatea de a plăti furnizorii privați. Există cazuri în care aceștia sunt neplătiți de câțiva ani, deși legea spune că trebuie plătiți în maxim două luni (60 de zile). Prin urmare, aceștia sunt obligați să reducă furnizarea serviciilor sau echipamentelor medicale către spitale și implicit către beneficiarii direcți ai acestora, adică pacientul. În aceste cazuri nu discutăm de o alegere: companiile private sunt obligate să facă asta deoarece nu au cum să plătească zeci sau sute de angajați, consumabilele, aparatura medicală ș.a. Nicio companie nu poate aduce de acasă milioane de euro pentru a susține un sistem de Sănătate bolnav care nu îi respectă în ciuda investițiilor uriașe realizate de antreprenori vizionari.

Un medic de la un spital bucureștean de top îmi explica recent că în ultimii ani s-au închis unele centre medicale sau laboratoare private, deoarece statul nu le-a achitat serviciile medicale oferite pacienților asigurați. Medicul în cauză era nemulțumit deoarece astfel s-a văzut în imposibilitatea de a-și trata profesionist și modern pacienții, în condițiile în care aparatura din spitalele de stat este învechită sau insuficientă. Personal aș merge și mai departe, și i-aș întreba pe guvernanți ce facem cu miile de persoane ce își pierd locul de muncă din aceste companii private, și care în loc să plătească taxe la stat, devin șomeri.

În mod evident, problemele din sistem nu pot fi rezolvate în lipsa unei finanțări corecte, transparente și care să urmeze principiul “banul urmărește pacientul”. În lipsa unui proiect de reformă veritabil, întins pe mai multe decenii și asumat de întreaga clasa politică, absolut toate măsurile luate în acești ani sunt pompieristice și ineficiente. Tot ce fac guvernanții este să adâncească și mai mult criza. Între timp însă, numărul pacienților tratați incorect, ineficient și de multe ori prea târziu, crește.

Aș reveni puțin la ideea domnului Bănicioiu, care susține că este primul ministru al Sănătății care investește în medicina preventivă. Cum suntem oameni serioși și nu plecăm după declarații, haideți să vedem împreună cum funcționează de fapt sistemul: pacientul X care dorește să-și facă o investigație pentru o anumită problemă nu poate, pentru că s-au terminat banii alocați către singurul centru privat din zonă care îi putea face acea investigație. Peste șase luni, o criză majoră îl obligă să se prezinte la medic și este diagnosticat cu o formă de cancer, cu diabet, cu hepatită, etc. Dacă ar fi fost depistată în prima fază, boala ar fi putut fi învinsă mai ușor și mai ieftin. Așa, cresc costurile pentru tratarea pacientului, deoarece situația sa medicală avansată necesită tratament scump. În plus, există șansa ca acel pacient să moară. Evident, va pleca pe lumea cealaltă, împăcat cu gândul că în sfârșit în România se face medicină preventivă. Sau nu?

Vocea antreprenorilor din Sănătate trebuie auzită

Da, ministrul are dreptate. Statele moderne investesc din ce în ce mai mult în medicina preventivă. Scad astfel costurile umane, materiale și spirituale – pentru pacient, familie, prieteni.

Soluția pentru realizarea medicinei preventive reale este să acordăm o atenție sporită examenelor paraclinice. Asta înseamnă să investim mai mult în serviciile de laborator, în radiologie sau imagistică. Casa trebuie să primească mai mulți bani, pentru ca astfel să poată transfera mai mulți bani către paraclinic.

În perioada următoare vor avea loc consultări pe noul contract – cadru, unde vor fi chemate la consultări asociații profesionale precum cele ale producătorilor de medicamente, medicilor de familie, pacienților, spitalelor private, precum și colegiul medicilor și colegiul biologilor. Ca de fiecare dată, actorii privați vor înainte propuneri reale de reformare a sistemului, însă nimic nu arată că acestea vor fi și luate în calcul de birocrați. Casa ne-a obișnuit cu decizii luate unilateral și cu nerespectarea celorlalte opinii. În final, companiilor private li se va spune direct că fie acceptă condițiile, fie nu se mai lucrează cu ele. Acest tip de relație între stat și companiile private nu va aduce cu siguranță nimic bun, ba chiar va adânci dezastrul din sistem.

Soluții există, sunt numeroase, și poate vom mai vorbi despre ele. Astăzi aș aminti doar două. În primul rând, poate că ar trebui o schimbare legislativă în fiscalitate, ce ar permite unor companii private din alte domnii să acorde sprijin financiar / logistic / material unităților spitalicești, urmând a beneficia ulterior de deduceri fiscale. Companiile private trebuie să fie încurajate să sprijine sistemul de Sănătate, ci nu împiedicate, așa cum este acum. De exemplu, o companie care produce mături nu poate sponsoriza financiar un spital. Conform actualei legislații însă, îi poate da mături! Schimbarea trebuie să privească nu doar posibilitatea de a sponsoriza cu acei 2% din impozitul pe profit, ci chiar cu un procent important din profit. Cunosc personal oameni de afaceri care ar dori să sponsorizeze un spital, însă sunt blocați de lege.

În al doilea rând, am putea permite medicilor să lucreze după program, încă 2-4 ore, iar pentru consultațiile sau operațiile realizate să factureze ca la un spital privat. O parte din bani le-ar rămâne lor, o altă parte s-ar duce către spital. Toată lumea ar fi mulțumită.

Drumul către un sistem medical performant este cu siguranță lung și este greu de crezut că vom reuși să construim un sistem precum cel occidental peste noapte. Este nevoie de o viziune pe termen lung, dar și de foarte mult curaj din partea politicienilor care se tem să ia măsuri reale de reformă. În orice caz, soluții există și pentru asta nu trebuie decât să ne uităm la modelele  de succes din țări precum SUA, Marea Britanie sau Olanda. Dar, despre soluții și modele vom mai vorbi.

Articol apărut și pe EVZ