Securiștii români (care au creat și AUR) au moștenit de la maeștrii lor (gen. Vlad, Corneliu Mănescu, Ștefan Andrei) doctrina suveranismului, neatârnării și “idependenții” ceaușiste.

Ea se plachează perfect pe viclenia valaho-fanariotă, și e o formă a supraviețuirii între imperii. Controlați și terorizați de KGB, securiștii lui Ceaușescu au mimat deschideri occidentale. Au jucat și cu Brejnev și cu Nixon, au încercat să facă jocuri prin Africa și Asia etc.

Oligarhiei securiste îi convine această formă de funambulism. Pot face afaceri și cu satrapiile orientale, de unde banii vin cu valiza, și cu Occidentul, care cere IBAN și corectitudine, mimând prietenia cu ambele și pretinzând că le sunt utili ambelor, dar în realitate urând pe toată lumea. De fapt, e doar curvăsărie orientală, în care corupția e regula iar principiile sunt vorbe goale.

Apărarea țării pentru acești flăcăi primitivi e de fapt apărarea intereselor lor și ale triburilor lor. S-a văzut eroismul lor în toate marile confruntări ale României. Au excelat numai când a trebuit să se lupte cu propriul popor: atunci au tras cu poftă în moșieri, în intelectuali, în țărani, în mulțimile din 1989, în studenții din 1990.

Ce ar vrea aceștia: o lume “multipolară”. Toți marii strategi din “MAE” numai despre asta vorbesc. Toți aurarii.

Ar vrea să rămânem un apendice al Occidentului, ca să vină banii de la Bruxelles și Berlin, să-și poată școli cretineii drogați în Olanda, să facă shopping la Paris și să-și pună la adăpost mitele prin Monaco și Elveția. Dar să putem juca, dom’ne, și cu Moscova, și cu Beijingul.

Asta voiau Năstase, Geoană, Ponta – produse securiste 100%. Asta vrea probabil și zona gri din servicii (probabil mai mult în rezervă decât activi) care a umflat AUR și care în continuare recunoaște doar PSD-ul ca stăpân (căci e urmașul PCR).

Ăstora li s-au opus în anii ’90 bătrânii penețiști și liberali și o mână de intelectuali (o amestecătură de vechi internaționaliști, care detestau național-comunismul legionaroid al lui Ceaușescu și de anticomuniști reali). Până în 1996, sub Iliescu, eram un soi de Bielorusia sau Serbia. Falimentul economic fiind total (securiștii au contribuit major, jefuind chiar și ce era viabil din grămada de fiare și moloz numită industria ceaușistă, mândria nostalgicilor), iar Rusia fiind ea însăși în colaps, partida moscovită a pierdut alegerile în 1996. Constantinescu, Blandiana și CDR au merite majore, subestimate până azi. În 1996 am cârmit-o definitiv spre Occident, iar Iliescu și Năstase n-au mai avut ce să facă în 2000 și au continuat drumul spre Vest.

Esențiale pentru înșurubarea României în Occident și consolidarea unui parteneriat strategic (adică militar, că restul e apă de ploaie) cu SUA au fost mandatele lui Băsescu. Lui i s-au opus constant zonele securiste reacționare, pe care le-a călărit fără să le învingă cu adevărat. Cele două suspendări, culminând cu lovitura de stat din 2012 e opera lor.

În cele din urmă, Băsescu și-a încheiat mandatele învins. L-au pedepsit și după ce nu mai era președinte. Gurile de tun securiste sunt active, Dan Voiculescu-Varanul e bine mersi, PSD prosperă, Băsescu e out.

Dar în 35 de ani românii au devenit occidentali. Partea proastă e că au descoperit, mai ales cei care nu s-au împlinit în diaspora, că Occidentul nu e Eldorado, ci o lume cu probleme, ticăloșii, mizerii. O lume cert mai bună, mai dreaptă, mai echitabilă, mai curată – dar fragilă, zguduită de fel de fel de nebunii, cu inevitabile pulsiuni sinucigașe (marxismul, aparent dispărut în est, a devenit cancerul Occidentului).

Iată că, în continuare, securiștii “suveraniști” au loc de manevră. Iar ultima lor manevră se numește AUR, care călărește pe frustrarea multora.

AUR e ultima răbufnire a vechii Securități, nedesprinsă din sfera KGB, care ar vrea ca “suveranismul” mafiot ceaușist în care a prosperat să se perpetueze. E aripa radicală a PSD – dar probabil că majoritatea pesediștilor sunt aurari în adâncul sufletului.

Eu cred că-i vom învinge din nou. Nu știu cum, nu prea mai văd cu cine – totuși îmi este clar că ei se opun direcției în care merge România, cu sincope și opinteli, de două secole încoace.

Acum să scrie și Aligică o compunere învăluită în care să se plângă că unii ca mine nu înțeleg nimic, iar apoi să se ducă să înjure sincronismul cu sociologul național-comunist Ilie Bădescu și cu ministeriabilul AUR, Băltășiu.

Adrian Papahagi
sursa: Facebook