Modernul vrea să fie la modă. Mimetic, se aliniază la ultima modă (care deja e penultima în metropolă până ajunge la noi). Se poartă deconstrucția, el deconstruiește. Se finanțează studiile sexomarxiste, nimic nu-l pasionează mai mult. Se înjură cu program Biserica și creștinismul (creștinofob nu e inclus în nomenclatorul de „hate crimes”), intră și el în cor, chiar dacă în tinerețe activa în Oastea Domnului sau și-a petrecut copilăria cu bunici pioși, în sate unde duminica e sfântă.
Marii clasici sunt depășiți pentru el; acum e preocupat de literatura gay a suburbiilor musulmane, sau invers. Nu-l mai interesează cum s-a construit cultura noastră și umanismul creștin; e prea ocupat să deconstruiască, să vadă structuri moarte în texte vii, să creeze precare schele ideologice în care sufletul nu are loc de metalul contorsionat al conceptelor hazardate.
De declinările și conjugările latine și grecești nu a avut răbdare, limbile străine le-a învățat cum s-a nimerit, fără istorie și literatură, dar româna îl strânge pe la încheieturi.
El e nou-nouț, e recent, e la modă. Defilează bizar și excentric, îmbrăcat în zdrențele fashion care abia îi acoperă rușinea – epitomă a condiției postmoderne, postsexuale, postcreștine, postumane, postcivilizate.
Când va termina de deconstruit tot ce e de deconstruit, începând și terminând cu sine, va fi măturat de pe scenă de o mână vânjoasă, arsă de soare. Barbaria nu are răbdare de sclifoseli apelpisite.
Adrian Papahagi
PRELUAT DIN FACEBOOK
