Am urmărit cu atenție intervențiile tuturor celor 11 candidați la președinția Franței. Nu trebuie ignorați candidații minori, care exprimă o stare de spirit a națiunii.
Majoritatea candidaților au avut propuneri etatiste, intervenționiste, asistențialiste, protecționiste, populiste. Spirit antieuropean (ie antigerman) și antiamerican difuz, suveranism, naționalism. Mult populism, inacceptabil de mult comunism într-o țară far a Occidentului, în 2017 (4 candidați din 11).
Putin are mai mulți prieteni decât America.
Au spus lucruri corecte:
– Macron pe fiscalitate (împotriva impozitelor aberante pe avere, locuință, etc.) și politică externă
– Le Pen pe imigrație și siguranță
Ei vor ajunge în finală, iar Macron va câștiga.
O mențiune pentru fiul de cioban Jean Lassalle, simpluț dar elocvent în felul lui. Genul de om dintr-o bucată, patriot și cinstit. Emoționant ca tip uman pe cale de dispariție.
Jalnic Fillon: obosit, plat, filo-rus.
În rest, bla-bla.
Acestea au fost subiectele dominante ale campaniei electorale franceze:
1. exasperarea față de transformarea Franței într-o țară de lumea a treia, nesigură, violentă; pe scurt, s-au săturat ca Parisul să semene tot mai mult cu mahalaua Algerului.
2. suveranism (ieșirea din euro și/sau UE, controlul frontierelor), anti-americanism difuz, anti-germanism. Senzația că Franța nu mai contează internațional (din vina americanilor) și că este la cheremul Germaniei, lidera de facto a UE.
3. nivel de trai, salarii, asistență socială, școli mai bune. Ca la noi, așteptarea e „să se deie”: statul să facă și să dreagă, să rezolve, să asigure, să vindece, să educe, să ofere casă și loc de muncă, să protejeze de bănci, firme, capital străin. E rezultatul a multe decenii de infantilizare politică sub efectul paternalismului etatist.
9 candidați din 11 au flatat poporul și au dat vina pentru relele Franței pe finanța mondială, UE, Germania, SUA, de parcă ele le-ar fi impus regruparea familială, naturalizări pe bandă rulantă, asistență socială indiscriminată, laxism judiciar, poliție a gândirii, descreștinare, ură de sine, ideologia multikulti. Evident, toate acestea au fost secretate, din 1968 încoace, de propriul sistem intelectual-educativ-mediatic-politic și adesea exportate în alte țări. Înfiorător de mulți candidați favorabili Rusiei.
9 din 11 candidați au propus soluții etatiste, paternaliste, protecționiste sau populiste. Doi au avut propuneri (vag) liberale.
Pe scurt. Ca americanii și englezii, francezii s-au săturat de milioanele de străini veniți din culturi incompatibile cu a lor, adesea violenți, asistați social și greu asimilabili. Simt că trăiesc mai nesigur decât în deceniile trecute și au perspective mai proaste decât bunicii lor în anii ’50.
Din nefericire, mulți oameni confundă otrava cu antidotul. Otrava principală a lumii Occidentale a fost complexul intelectual stângist (relativismul cultural, ura de sine, dogma multiculturalistă, anticreștinismul agresiv, pseudo-umanismul asistențialist, anti-liberalismul).
Asta este, vom avea peste tot o resurgență a naționalismului, a paternalismului autoritar, ca reacție extremă la laxismul moral, intelectual și politic generalizat.
Mi-e teamă că nu vom mai găsi calea moderației și a bărbăției sigure de sine, fiindcă stângismul a infantilizat intelectual și a slăbit moral Occidentul.
Ce mi-aș dori eu, știți: o Uniune Europeană revenită în matca inițială, adică cea a unității civilizației creștine de pe vechiul continent. O cultură a libertății încrezătoare în sine, conștientă de valorile sale, respectuoasă cu fabuloasa tradiție pe care s-a clădit. O întărire a parteneriatului dintre Europa și America, ca garanție că Occidentul liber e dispus să își apere valorile de totalitarismul agresiv al Orientului (includ aici prelungirea lui nord-africană și Rusia).
Fraza serii la maratonul electoral francez de pe France 2 îi aparține candidatului fără șanse Jean Lassalle, fiu de cioban transhumant, primar al unui sătuc din Pirinei:
„Franța nu mai inspiră pe nimeni fiindcă nu mai reprezintă nimic” („La France n’inspire plus personne, parce qu’elle ne représente plus rien.”)
Bunul simț țărănesc, virtute conservatoare.
Îmi permit o profeție: noul președinte al Franței va fi socialistul liberaloid, sau liberalul socialistoid Emmanuel Macron (un soi de Blair). E, până la urmă, o soluție moderată, de echilibru. Dar echilibrul, în vremuri dezechilibrate, nu e suficient.
Dacă Macron nu înțelege nemulțumirea profundă care animă electoratul francez și se va mulțumi să fie un énarque bleg ca Hollande, peste cinci ani va câștiga Marine le Pen.
Macron trebuie să pună capăt islamizării Franței, să închidă moschei, să expulzeze islamiști, să întărească poliția și justiția, să construiască închisori, să facă reforme liberale, să elibereze oamenii de cele mai constrângătoare reglementări birocratice și de imensa povară fiscală, să sufoce ideologia marxistoidă dominantă în mediile academic, mediatic și politic, să reformeze în sens liberal-conservator UE, ca să nu fie repudiată de toate națiunile europene, să-și asume poziția care îi revine alături de Germania în leadershipul Europei, și alături de SUA și UK în cel al lumii libere.
Nu știu dacă înțelege aceste lucruri. Bomba amorsată în Franța în 1968 nu va exploda în 2017. Dar, dacă nu e dezamorsată, nici mult nu mai are.
PS: De notat că Macron e singurul candidat care întrunește simultan aceste calități: 1. a propus măsuri economice liberale; 2. nu a promis să scoată Franța din euro/UE; 3. este pro-american; 4. nu are simpatii putiniste.
Adrian Papahagi
text compilat din comentarii publicate pe Facebook în 20-21 aprilie 2017
PRELUAT DIN Facebook
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
8 Comments
SV
21 April 2017Nu este o noutate. Francezii au cochetat cu socialismul, de pe la 1848 (vezi Ledru-Rollin). Sau cel putin, asa am invatat eu la istorie.
DanS
21 April 2017Nu inteleg de ce Fillon ar fi filo-rus; in al doilea rand, cea mai liberala masura o aflu tot la Fillon – reducerea numarului de functionari publici care cred ca a scandalizat toata media din Franta
Costin Andrieş
21 April 2017François Fillon, l’ami de Vladimir Poutine
DanS
21 April 2017Costin, nu suint convins; mie mi-a ridicat mari semne de intrebare atacurile la Fillon bazate pe aceasta idee, omul este chiar pus in aceasi barca cu Trump, ambii cu simpatii putiniste… timpul le va clarifica pe toate, desi interesul poarta fesul.
Pentru placerea cifrelor, am atasat un sondaj al primului tur al alegerilor
DanS
21 April 2017… sondajul
http://www.ipsos.fr/sites/default/files/doc_associe/ipsos-sopra-steria_sociologie-des-electorats_23-avril-2017-21h.pdf
Florin C.
21 April 2017@DanS
Evident că Fillon și Trump nu pot fi puși în aceeași barcă, după cum Franța și America sunt două „vapoare” cu totul diferite, care nu suferă comparație.
În timp ce filo-putinismul lui Trump, apărut în campania din SUA, pare a fi fost unul de circumstanță (omul se pare că voia doar să-l contrapună pe Putin – un lider puternic, lui Obama – un lider slab, inadaptat provocărilor scenei mondiale), iar Trump nu s-a întâlnit niciodată personal cu Putin (e drept, au făcut-o unele persoane din anturajul său de campanie, prilej de aprige anchete în prezent, lucru care-l determină cu atât mai mult pe Trump să se ferească de Putin ca dracul de tămâie și să ia măsuri dure la adresa Rusiei), filo-putinismul lui Fillon e susținut nu doar de declarații, ci și de întâlniri intens mediatizate chiar de personajul în cauză, după cum se vede și din referințele citate de dl. Costin Andrieș. În fine, și chiar dacă filo-putinismul lui Trump, afișat în campanie, era sincer și, dacă era după capul lui, Trump s-ar fi pupat cu Putin în Ploșcead Nezavisimosti, realpolitik-ul american l-a adus violent cu picioarele pe pământ. Ceea ce în Franța nu se poate întâmpla nici cu Fillon nici cu alții, deoarece nu există un realpolitik.
Dealtfel, deosebirea fundamentală între SUA și Franța este că, în timp ce în America fie și numai bănuiala că cineva ar putea avea legături prea strânse cu rușii e prilej de scandal (ok, de acord, scandal amplificat și în contextul luptelor politice interne, dar totuși principiul rămâne !), în Franța o astfel de amiciție e privită cu simpatie, sau în cel mai bun caz cu indiferență, de-a latul întregului spectru politic francez.
În acest context, unul ca Macron care, cel puțin aparent, se declară pro-atlantist (adică pro-american), e o rara avis. Sigur că acest merit (care rămâne totuși a fi validat și în practică) nu-i acoperă ambiguitățile ideologice cică de „centrist radical”, dar de inspirație socialistă (un fel de „userist” francez). Iar dacă Fillon e tot ce a putut produce mai bun conservatorismul francez, situația e albastră, cu perspectivă mov-indigo.
DanS
21 April 2017Florin, multumesc mult pentru sinteza pe care ai facut-o.
Sunt puncte expuse la care rezonam dar pentru mine realpolitik-ul reprezinta chiar definitia dezastrului spre care ne indreptam; Fillon a facut lobby pentru business francez in Rusia insa asta, repet, nu-l face filo-rus.
In completare la ultimul paragraf, as adauga ca Macron imi pare un soi de Trudeau si doi, interventia mea pe forum a fost determinata de accederea in turul doi a lui Le Pen – nu m-am asteptat (intr-adevar francezii au decazut rau) si de aici am concluzionat ca Fillon nu a fost dorit in turul doi (scuze pentru teoria conspiratiei)
Numai de bine
lut golein
21 April 2017Ajungând in Franta, tinta unui quidam nu este aceea de-a gasi de lucru efectiv, ci de-a postula fara intârziere la Caf si Pôle Emploi. Si nu de flori de mar, ci pentru ca angajarile se fac in conditii aberante, iar numai formarea profesionala (din sofer de tir, daca vrei sa te faci instalator, tre’ sa scapi de vreo 10 000 de euros, 60-70% din buzunarul propriu). Franta se ghetoizeaza pâna la refuz, cu atât mai mult in termeni culturali. Devine o conditie obligatorie prosternarea vis-à-vis de marea cultura araba, musulmana de preferinta.
Ma consider bucuros si deosebit de norocos ca am scapat de-acolo neciuruit, nebatut (desi am primit o sticla-n cap de la tuciurii), neinclus in vreo satra de tigani venita sa lucreze pe brânci pentru a dura palatute modeste inapoi in patrie, nearestat, neinterpelat de politia religioasa islamica.