Există limite în orice. Aceste limite au fost depășite atunci când Teodosie Tomitanul, un ierarh securist (colaborator al Securității sub numele conspirativ “Mache”), profund corupt (investigat de DNA și cunoscut ca “Șpagoveanul”), conspiraționist în pandemie și putinist mai apoi, a ales să atace un laic prin insinuări securiste privind-o pe soția acestuia.

Jurnalistul Vladimir Munteanu intuiește corect: miza atacului lui Teodosie nu e Vasile Bănescu, ci Patriarhul Daniel și toți ierarhii care îi urmează lui Hristos, condamnând agresiunea lui Putin și sprijinind victimele războiului. Am spus-o des: invazia lui Putin e un turnesol major pentru lumea de azi. Raportarea la agresiunea putinistă arată cine iubește viața, dreptatea și adevărul, și cine e dispus să tranzacționeze cu răul din diverse motive.

Biserica Ortodoxă Română a fost în ultimul an în avangarda sprijinului umanitar pentru refugiații și victimele din Ucraina. Acționând așa, a urmat lui Hristos, care ne-a învățat să-l primim pe pribeag și să-l hrănim pe flămând. În același timp, gașca imundă reprezentată politic de AUR, și în Biserică de Teodosie, trecuse vizibil de partea lui Putin, încercând să deturneze ortodoxia spre antieuropenism.

Biserica Ortodoxă Română este tradițional cea mai deschisă spre Occident, primind două vizite ale Papilor la București. La rândul ei, Biserica Romano-Catolică a pus la dispoziția comunităților românești din Occident nenumărate biserici.

Biserica Ortodoxă Română e condusă azi de ierarhi luminați, școliți în Occident sau care au făcut misiune printre românii din diaspora, atât din generația matură (PF Daniel, ÎPS Teofan, ÎPS Iosif etc.), cât și în generația tânără (PS Ignatie, PS Macarie, PS Teofil, PS Benedict, PS Damaschin etc.).

Biserica Ortodoxă Română și-a dezvoltat enorm acțiunea socială, caritativă, misionară și catehetică. Văd asta la Cluj, unde sub oblăduirea ÎPS Andrei s-au construit spitale, cantine, școli, și, mai important decât orice, s-au hirotonit preoți tineri, excelent educați, conștienți de epoca în care trăiesc și de provocările misiunii într-un centru universitar și economic dinamic, avangardist și sofisticat.

Ortodoxia românească are lumini certe printre intelectuali. Cei mai importanți intelectuali ai națiunii noastre, începând cu Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Horia Roman Patapievici, Teodor Baconschi, Anca Vasiliu etc. îl mărturisesc pe Hristos în Biserica Ortodoxă Română, și se împărtășesc în ea.

Presa ortodoxă aduce cultura înaltă într-un peisaj dominat de vulgaritate. Trinitas, opera Patriarhului Daniel, a devenit o televiziune excelentă; dar mă uit și la Cluj, la excelenta TABOR, sau la minunata revistă Horeb lansată de PS Ignatie la Huși, unde publică cei mai importanți teologi și intelectuali din țară și din străinătate.

Ortodoxia română are o viață și o piață editorială de cea mai bună calitate. Doxologia, la Iași, Basilica la București, Renașterea la Cluj, dar și edituri private (Deisis la Sibiu, Ed. Bizantină la București etc.) publică splendid titluri majore.

Oriunde mergi în țară vezi biserici noi, multe frumoase, sau mănăstiri de patrimoniu splendid renovate (adesea cu fonduri UE). Am întâlnit în fiecare colț de țară, de la Oradea la Iași, comunități ortodoxe vii, inteligente, animate de preoți inimoși, apropiați de tineri.

Acesta e chipul frumos al Ortodoxiei românești, pe care îl cunosc, îl caut și îl cultiv.

Pe lângă acesta, dominant, există și zone unde colcăie ura față de lume, față de celelalte confesiuni, față de Europa, față de intelectuali, sau disprețul față de femei. (Una e critica legitimă a derivelor lumii noastre, alta e ura față de veacul și lumea unde ne-a hărăzit pronia să ne lucrăm mântuirea).

Din nefericire, Teodosie de la Constanța a concentrat tot ce e mai regretabil în Biserica noastră. În ochii mei, dânsul nu mai e vrednic de înalta păstorire care i-a fost încredințată.

Adrian Papahagi