Nimic mai străin de creștinism decât gândirea magică (esențialmente păgână). Creștinismul e suprem realism în cele lumești și transcendente, nu magie, e discernământ, nu superstiție, e credință, nu fantezie. 

În timp ce asaltul secularismului și ateismului modern limitează creștinismul în spațiul public, dar îl fortifică interior, superstițiile, conspiraționismul și gândirea magică îl șubrezesc din interior. Abolirea rațiunii nu e antidotul la excesul raționalist, ci altă formă de sminteală.

Nu doar că nu există opoziție între rațiune și credință, ci acestea sunt indisociabile (de aceea nu întâlnim credință la melci sau la vite: ele îl celebrează pe Dumnezeu rămânând fidele naturii lor, spre deosebire de noi, dar asta e altă discuție).

Apocalipsa e o carte periculoasă, mai ales ajunsă la minți slăbuțe sau predispuse spre gândirea magică, fiindcă acestea văd conspirații în orice nu înțeleg (și nu înțeleg mai nimic) și tenebre oriunde nu pătrunde lumina logosului (adică a binelui, a adevărului, a credinței și a speranței, care par distincte, dar sunt de fapt un singur lucru).

În ce privește sfârșitul lumii, e preferabil să-l credem pe Iisus Hristos, care spune așa: “Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Marcu 13, 32).

Adrian Papahagi