FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Adrian Papahagi: Orice ortodox un pic catehizat își dă seama: Călin Georgescu nu este creștin, ci un păgân ceaușist-putinist

“USR singur și-a dat seama că nu merge cu acel discurs și și-au pus un candidat care este creștină, a votat la referendumul pentru familie, umblă cu o cruce vizibilă ca să-și demonstreze clar, dacă mai era nevoie, credința.

În timp ce contracandidatul ei (Călin Georgescu), care trece drept un mare ortodox, vine cu discursuri ezoterice despre “marele arhitect al universului” .

Să știți, “marele arhitect”, asta e formulă masonică, nu este formulă ortodoxă. Ortodocșii vorbesc despre Creator, despre Făcătorul cerului și al pământului, nu despre “marele arhitect” (…).

Orice ortodox un pic catehizat, orice protestant, orice catolic și-ar da seama că omul ăsta (Călin Georgescu) nu este creștin. (….)

Dintr-o dată au reușit să branduiască o mișcare care n-are nici justificare, n-avem imigrație, n-avem dictatură wokistă, n-avem pericol woke, dimpotrivă, ei sunt aici o candidatură păgână, neopăgână, ceaușist-putinistă, securistă, care ne duce înapoi.

Asta este ce românii nu mai au timp să înțeleagă.”

Adrian Papahagi
fragment din emisiunea Politica zilei cu Ioana Constantin, de la B1tv

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *