Totul la stânga e impostură morală și intelectuală. Totul e caricatură și deturnare a bunătății creștine.
Egala demnitate a omului în fața lui Dumnezeu s-a transformat în egalitarism nivelator.
Iubirea de aproapele a devenit iubirea de departele abstract.
Milostenia se face prin delegație, pe banii altora. Când fac milostenie (prin ONG-uri), stângiștii percep salarii babane pentru asta.
Liberul arbitru a fost desprins de responsabilitate: culmea libertății a devenit alegerea de a-ți ucide pruncul nenăscut.
Umanismul lor e antiuman: omul e decăzut din tot ce-l face persoană cu chip divin, pentru a fi diluat în social sau supus naturii (inclusiv celei animale a fiecăruia dintre noi).
De altfel, în ideologia stângistă, păgân-panteistă, omul e un soi de cancer al naturii.
Persoana umană devine fie individ rupt de orice (tradiție, familie, comunitate religioasă), singur și nevrozat într-o lume de metal și beton dominată de birocrația kafkian-orwelliană, fie element indistinct într-un grup ideologic, care trebuie promovat agresiv (femei, gay, musulmani etc.) sau detestat în chip organizat (bărbați, albi, conservatori, creștini).
Feminismul lor e antifemeiesc: femeia ideală nu mai este nici mamă iubitoare, nici soție iubită, ci activistă aborționistă, care urăște bărbații (dușmanii asupritori) și copiii (balast înrobitor).
Când unul dintre grupurile de presiune suferă din cauza altuia, umanismul lor fals clachează: vezi violurile de la Köln sau uciderea creștinilor copți. Nu mai contează atunci că au fost siluite femei sau uciși oameni (și, accesoriu, africani): esența e că femeile erau albe, iar africanii creștini, adică din categoria care oricum trebuie marginalizată, în timp ce agresorii erau musulmani, deci a priori scuzabili (erau marginalizați, provocați, umiliți colonial, blabla).
Vrednicia, înmulțirea talanților, bărbăția, smerenia, credința sunt detestate la stânga. Lenea, resentimentul, nerușinarea, blasfemia sunt cultivate ca virtuți.
Omul cinstit vrea să se schimbe pe sine pentru a fi mai vrednic; stângistul vrea să schimbe lumea pe măsura neputinței și resentimentului său.
Nu există nimic la stânga care să nu fie falsitate puturoasă. Părintele minciunii poate fi mândru de lucrătura lui.
Adrian Papahagi
PRELUAT DIN Facebook
