FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Alexandru Lăzescu: Activarea Art. 7 din Tratatul UE împotriva UK are șanse să întarească convingerea britanicilor de a părăsi UE

Vad ca prin Parlamentul European au luat-o multi razna. Vor sa activeze Articolul 7 din Tratatul UE, care prevede sanctiuni impotriva unui stat membru care “incalca valori fundamentale”, impotriva Marii Britanii. Initiativa e si ridicola (sa le dai lectii britanicilor in materie de democratie nu e tocmai o idee buna!) si contraproductiva.

In ciuda retoricii politice aprinse, inevitabila intr-o tara impartita jumatate – jumatate pe aceasta tema, ceea ce a decis Boris Johnson (sa suspende timp de 4 saptamini Parlamentul, in conditiile in care oricum vreo 10 zile politicienii erau prinsi cu conferintele anuale ale partidelor) poate stirni controverse dar nu incalca nici un principiu fundamental “de tip constitutional” (Marea Britanie nu are o Constitutie scrisa). Este o manevra, vom vedea cit de eficienta, a premierului prin care vrea sa-si intareasca pozitia in negocierile cu Bruxelles-ul. Nu sunt un partizan al Brexitului dar le dau totusi dreptate britanicilor, chiar si a celor din tabara Remain, care au frustrari majore fata de felul in care functioneaza structurile de acolo, de ploaia de reglementari si mai ales de puseele pro-federalizare.

Insa dincolo de asta mai trebuie spuse doua lucruri:

1. In ciuda dezbaterilor aprinse raportul de forte dintre Leave si Remain nu s-a schimbat, a ramas cam la fel ca in 2016. Mai mult 70% din cei pro-Brexit spun ca sunt gata sa faca sacrificii daca de asta e nevoie ca tara sa iasa din UE.

2. Povestea asta ridicola cu Art 7 crede ca are sanse mai degraba sa-i enerveze si mai mult pe britanici si sa le intareasca convingerea de a parasi UE. Insa, mai grav, atmosfera astfel creata poate afecta pe termen mai lung relatiile dintre Europa continentala si Marea Britanie, o evolutie ingrijoratoare in actualul context geopolitic.

PS: Vad si pe la noi pe unii care le dau lectii superior britanicilor, le pun etichete. Sigur, sunt acum unele probleme politice in Regatul Unit, nu mai exista Imperiul, dar din acest Imperiu s-au nascut unele din cele mai importante democratii ale lumii de astazi (Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelanda) plus India plus faptul ca printre cele mai dezvoltate tari din Africa sunt fostele colonii britanice. Putina masura nu strica!

Alexandru Lazescu

PRELUAT DIN   FACEBOOK

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

3 Comments

  1. Florin C.
    29 August 2019

    Stupiditatea demonstrată de PE prin această decizie este un excelent prilej oferit moca partizanilor Brexitului de a arăta cu degetul exact unul din motivele pentru care își doresc țara afară din UE. Ce speră UE să le poată face britanicilor ? Să le suspende dreptul de vot în consiliul UE ? Cred că tremură chiloții de frică pe Boris Johnson. Ah, sau mult mai rău ! Să-i excludă cu totul din UE !

  2. Dorin
    29 August 2019

    Nu sunt pro-brexit, dar nici nu sufăr de mila „poporului britanic”. Am mai spus aici, din simplul calcul al unui necesar echilibru într-o organizație prea condusă de birocrați franco-germani, aș fi dorit ca ăia să rămână !

    Oricum, în scurt timp (câțiva ani la scara istoriei) se va vedea că, mai mult decât jumatea aia de britanici, se vor bucura sardanapalic doar rușii și chinezii de această împrăștiere a forțelor europene, deja scheletizate prin respingerea fundamentelor iudeo-creștine ale civilizației lor…

    Și în aceeași idee, invers decât în „p.s.-ul” autorului, cred că tocmai unele dintre fostele colonii anglo-saxone vor sucomba primele sub loviturile imigrației insidioase a musulmanilor, chinezoilor și grupurilor paramilitare rusești (care apără conducătorii aleși „democratic” pe-acolo…) – a se vedea (tot în scurt timp la scara istoriei ) involuțiile din Canada / India / Africa anglofonă, mai ales africa-de-sud / etc. Vor fi tot mai dese prilejurile de a scrie texte despre politica internă a conducerii canadeze, despre cum mari orașe de-acolo devin tot mai galbene sau mai islamiste, etc…..

  3. Polilogu
    29 August 2019

    ”Gandurile ” dv, d-le LĂZESCU, trebuie duse până la capăt : Romania are toate sansele să fie pusă sub incidenta ART 7.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *