Ieri, 9 noiembrie, s-au împlinit 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, eveniment care marchează simbolic sfîrsitul comunismului în Europa de Est.

Cu acest prilej Heiko Maas, ministrul de externe german, a postat un articol comemorativ pe website-ul ministerului. În care a reușit performanța remarcabilă de a nu pomeni niciodată numele Statelor Unite deși a menționat meritele lui Gorbaciov. Nici măcar o singură mențiune despre celebrul “Mr Gorbaciov tear down this Wall” al lui Ronald Reagan sau despre cuvântarea lui JFKennedy din Berlinul de Vest care atunci era blocat de sovietici si nu ar fi reusit să traverseze criza fără marea operatiune aeriană de aprovizionare desfasurata de americani. În opinia sa comunismul a căzut exclusiv prin eforturile europenilor (demonstratiile de la Gdansk, Charta 77 din Cehoslovacia, revolta de la Timisoara, etc) iar reunificarea germană a fost un “cadou al Europei pentru Germania”. Ceea ce nu e chiar surprinzător pentru că social-democrații d-lui Maas (aflati în coaliția de guvernare cu CDU dnei Merkel) au susținut adesea câ ceea ce a dus la căderea comunismului a fost Ost Politik-ul lui Willy Brand.

Însă este o gravă distorsiune istorică. După cum se vede si astăzi în Venezuela, după cum s-a văzut si în trecut în Ungaria (1956) si Cehoslovacia (1968) poporul singur, chiar si atunci cînd se implică si puterea politică, ca în 1956 sau 1968, nu poate face mare lucru, chiar daca demonstrațiile au avut si ele rolul lor. Distorsiunea este si mai gravă atunci cînd e vorba de reunificarea germană. Se stie fără dubiu că dna Thatcher se opunea, si Mitterand era reticent, așa că fără sprijinul presedintelui George Bush reunificarea nu ar fi avut loc.

Este important de spus că în 2019 se împlinesc 70 de ani de la crearea NATO iar în decembrie va avea loc la Londra un Summit care va marca aniversarea. Acest mesaj de la Berlin corelat cu cel transmis de Macron în interviul din “The Economist” (în care spunea că NATO se află în moarte cerebrală) par să sugereze o dorință tot mai pronunțată de a renunța la Statele Unite drept principal garant al securității în Europa, eventual în cadrul unui nou aranjament cu Rusia (asa cum lasă să se înțeleagă Macron). Să fie oare o încercare de a-l provoca pe Trump în cadrul reuniunii de la Londra si de a da argumente curentelor din America care cer o retragere militară a Statelor Unite de pe continent? E poate riscant să mergem atît de departe, la urma urmei dna Merkel a rejectat imediat punctul de vedere exprimat de Macron. Dar tendința si dorința sunt clare. E posibil ca la Paris și la Berlin să existe frustrari datorită faptului că prezența americană le limitează capacitatea de a controla mai ferm celelalte state de pe continent (precum Polonia, de pildă). O retragere a Americii ar eroda substantial această opoziție. Sigur că nici măcar Franța si Germania nu sunt pe aceeași lungime de undă, fiecare are agenda sa proprie, dincolo de vorbele frumoase despre multilateralism și cooperare. Ceea ce face cu atît mai riscantă o astfel de abordare.

Într-un articol din “National Review” în care analizează postarea lui Heiko Maas, Jakub Gyergel, un fost oficial în Departamentul de Stat, consideră că ne aflăm în fața unui trend periculos care riscă să fractureze aproape definitiv relația transatlantică.

“Because Maas sees “Europe” as some sort of autonomous actor that brought down walls and borders, the policy prescription — and this is the second worrisome argument — is “more Europe.” It’s unclear what “more Europe” means here, except that those who advocate “less Europe” should be shunned and defeated. The institutional architecture of “more Europe” is not discussed, but it is clear that “more Europe” means “no United States.”

“Germany is perhaps the most unilateral power of Europe, erecting a rhetorical façade of multilateralism over its own policies. In fact, the louder the cries for multilateralism, the more unilateral the policies. If Heiko Maas’s vision is reflective of widely held convictions in Europe, and Germany in particular, we should redouble our efforts to overcome the historical ignorance at its basis — but if this fails, we ought to be prepared for a deep crisis in the transatlantic relationship”.

Ne asteaptă cu siguranță vremuri complicate. Dar despre astfel de provocări nu s-a discutat deloc în campania prezidențială si aproape sigur nu se va discuta nici în a doua ei parte, care începe mîine.

Alexandru Lăzescu

PRELUAT DIN   Facebook

puteți cititi și Reagan la Berlin, ascuns în curtea ambasadei SUA