America, Rusia şi Europa suverană

Ar putea fi văzute proiectele d-lui Macrom, o “Europă suverane” şi iniţiativa privind un nou aranjament de securitate pe continent, în partenariat cu Rusia, drept parte a unui demers de de-americanizare a vechiului continent?

Discursul ţinut sâmbătă de Emmanuel Macron la tradiţionala Conferinţă de Securitate anuală, încheiată ieri la Munchen, a cărei temă a fost “Declinul Vestului”, a încheiat un adevărat tur de forţă pe care l-a făcut în ultimele două săptămâni pentru a-şi promova viziunea sa asupra viitorului Europei, pe traseul Cracovia, Paris, în faţa membrilor promoţiei din acest de la “L’Ecole de Guerre”, şi acum în capitala Bavariei. Firul roşu al acestei viziuni are în vedere două idei majore: 1. o Europă suverană, autonomă faţă de Statele Unite, care să-şi stabilească singură abordările şi poziţionările, inclusiv în materie de securitate; 2. o schimbare importantă de atitudine în raport cu Rusia împreună cu care Europa ar trebui să edifice ceea ce el a numit o “nouă arhitectură de încredere şi securitate” pe continent. Ca o observaţie, a devenit o obişnuinţă să se facă o echivalare abuzivă între Uniunea Europeană şi Europa, deşi sunt destule state europene, iată din această lună şi Marea Britanie, care nu aparţin UE.

În discursul ţinut la “L’Ecole de Guerre” unde, a ţinut el să precizeze, este prima oară când un preşedinte se adresează acestei audienţe din 1959 încoace, de când generalul de Gaulle anunţa, tot acolo, crearea forţei franceze independente de disuasiune nucleară (“Force de frappe”), Emmanuel Macron enumera motivele care stau la baza demersului său: 1. ruptura geostrategică ilustrată, după perioada de dominaţie unipolară americană, de competiţia dintre Statelor Unite şi China; 2. ruptura de ordin politic şi juridic care a dus la “criza multilateralismului”, la “reculul dreptului în faţa forţei”; 3. ruptura tehnologică, provocată de evoluţii tehnologice majore în domeniile Inteligenţei Artificiale, computerelor cuantice, ingineriei genetice, cu un impact enorm în economie, în plan societal, în materie de securitate.

În acest context el a ţinut să avertizeze, de fiecare dată, că Europa riscă să devină victima competiţiei geopolitice dintre America, China şi Rusia dacă nu este capabilă să ofere un răspuns adecvat acestor provocări. Însă chiar şi această descriere a peisajului geopolitic actual privit din perspectivă europeană, agreată de o parte din liderii de pe continent şi de oficiali de la Bruxelles, a stârnit deja destule de controverse. Reacţionând, în cursul unei dezbateri găzduite de Conferinţa de Securitate de la Munchen, după o intervenţie a lui Josep Borrell, Înaltul Comisar European pentru Politică Externă, un anti-american notoriu, care făcuse o remarcă similară, ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz, a ţinut să remarce că este cu totul nepotrivit să aşezi Statele Unite, care nu este doar un garant al securităţii pe continent, ci şi un aliat cu care europenii împărtăşesc aceleaşi set de valori fundamentale, pe acelaşi palier cu China şi Rusia.

Nu de aceeaşi părere este şi Emmanuel Macron. În discursul de la Cracovia el a ţinut să marcheze nişte diferenţe chiar şi la acest capitol, al valorilor.

“Statele Unite iubesc libertatea la fel de mult ca noi, dar nu au aceeaşi concepţie despre egalitate, diversitate culturală şi pluralism. China se deschide către economia de piaţă. Nu are aceleaşi idei de libertate şi egalitate pe care le avem noi. Suntem cu adevărat un continent singular şi o putere politică prin preferinţele noastre colective şi rădăcinile noastre filozofice.”

Nu e foarte clar în ce fel sunt Statele Unite diferite în materie de “egalitate” şi “diversitate culturală” în raport cu Europa. Însă dincolo de asta, punând China şi America pe acelaşi plan în competiţia geopolitică cu o “Uniune Europeeană suverană”, Macron sugerează că nu ar exista diferenţe semnificative în privinţa ameninţărilor reprezentate de cele două puteri. Or, în ciuda unor posibile divergenţe de natură comercială cu Statele Unite, când până la urmă Washingtonul presează pentru eliminarea unor asimetrii tarifare dezavantajoase sau reacţionează la măsuri punitive discutabile luate de Comisia Europeană împotriva unor corporaţii tehnologice americane, pe cele două maluri ale Atlanticului există acelaşi model de societate, un regim similar de protecţie juridică a investiţiilor, instituţii solide ale statului de drept. De aceea e ridicol să pui semnul egal între o “ameninţare chineză” şi o “ameninţare americană”. Şi totuşi Macron asta lasă să se înţeleagă.

În discursul ţinut la Cracovia, în marea sală medievală a Universităţii Jageloniene, pe ai cărei pereţi se află tablourile lui Nicolaus Copernic şi al Papei Ioan Paul al II-lea, cei mai prestigioşi absolvenţi ai săi, Macron i-a îndemnat pe tinerii din asistenţă să creadă în proiectul politic al unei Europe suverane care să reînvie trecutele vremuri de glorie. A încheiat cu un celebru îndemn lansat în trecut de către Papa Ioan Paul al II-lea: “nu vă fie frică”. Cât de convingător a fost acest apel care îi îndeamnă pe polonezi să-şi schimbe din temelii o serie de percepţii fundamentale în privinţa Statelor Unite şi Rusiei pentru a sprijini acest proiect rămâne de văzut. Mulţi sunt sceptici. “Lipsea emoţia. Nu era Karol Wojtyla cel care transmitea acest mesaj”, nota Le Figaro într-o corespondenţă de la faţa locului.

Ceea ce le cere Macron polonezilor este să-şi tempereze ostilitatea faţă de Moscova (de unde tocmai a venit o “interpretare creativă” care îi face pe polonezi principalii responsabili pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial) în contextul unei viitoare regândiri a întregului cadru de securitate de pe continent în înţelegere cu Rusia. În al doilea rând, deşi nu se afirmă asta explicit, îi îndeamnă să se încreadă în potenţialele garanţii de securitate pe care un astfel de aranjament le-ar oferi chiar şi în absenţa unei prezenţe militare americane pe continent. Numai că, după cum relatează Politico, în cursul unei cine la care au fost invitate figuri proeminente de intelectuali şi celebri activişti pro-democraţie polonezi din epoca sovietică, aceştia au rejectat ferm propunerile preşedintelui francez cu privire la Rusia, cu toate că majoritatea dintre ei erau în acelaşi timp şi extrem de critici şi la adresa partidului conservator, PiS (“Lege şi Justiţie”) aflat adesea în conflict cu Bruxelles-ul.

Dar de ce îşi doreşte Macron atât de mult o înţelegere cu Moscova în materie de securitate? Chiar dacă, la fel ca şi alţi lideri şi oficiali europeni, are grijă să vorbească permanent despre importanţa NATO şi a legăturilor transatlantice, obiectivul său strategic este decuplarea de Statele Unite, prin renunţarea la un moment dat la umbrela de securitate americană, al cărui rol ar urma să fie preluat de o viitoare armată europeană.

Or, proiectul unei Europe suverane, autonome de America, nu poate prinde contur, între altele, şi din cauza faptului că majoritatea ţărilor de pe flancul de est al Uniunii Europene, de la ţările baltice şi Polonia la România, văd în Rusia o ameninţare de securitate serioasă şi în Statele Unite singura forţă credibilă capabilă să le apere.

De aceea Macron speră că un nou cadru de securitate european, negociat exclusiv de către Rusia şi UE, fără americani, ar îndepărta aceste temeri şi ar crea premisele unei retrageri militare a Statelor Unite de pe continent. În paralel asta ar duce şi la o destructurare a NATO, organizaţie care constituie principalul liant simbolic al legăturilor transatlantice, sau oricum la transformarea acesteia într-o structură complet irelevantă. Este ceea ce îşi doreşte demult Parisul, chiar explicit, încă din perioada generalului de Gaule. “Nimic nu mă face să cred în postulatul necesităţii existenţei alianţei atlantice”, scria Francois Mitterand în 1980, cu un an înaintea alegerii sale în funcţia de preşedinte, “şi aş fi foarte satisfăcut dacă ar exista o situaţie care să o facă defunctă”.

Aşa arată şi acum viziunea şi dorinţele multor personalităţi franceze din spectrul politic şi din zona elitelor din think tank-uri. Prin eliminarea influenţei americane în zona de est a Uniunii Europene s-ar netezi, în opinia lor, calea către consolidarea unei Europe suverane, bineînţeles sub comanda Franţei, rămasă după Brexit singura putere militară semnificativă de pe vechiul continent. Nu este exclus ca Parisul să aibă în vedere un obiectiv strategic şi mai ambiţios, acela de a construi în viitor împreună cu Rusia un pol geopolitic de putere care să intre în competiţie, de la egal la egal, cu China şi Statele Unite.

Însă e greu de crezut că polonezii, alături de alţi est-europeni, vor achiesa la această poziţie şi se vor încrede în asigurările de securitate venite pe filiera Parisului. E mai degrabă probabil ca insistenţa lui Macron pentru un viitor “partenariat” cu Rusia, în combinaţie şi cu alte iniţiative, de genul “Green Deal”, care dacă este implementată va afecta enorm în plan economic toate aceste ţări, riscă mai degrabă să sporească diviziunile interne din Uniunea Europeană. Mai ales că pentru pentru multe ţări din Est, dar şi pentru altele de pe vechiul continent, prezenţa Statelor Unite în Europa nu este privită doar din perspectiva garanţiilor de securitate lor, ci şi ca un factor de temperare a presiunilor venite de la Bruxelles sau de la Paris şi Berlin.

Alexandru Lăzescu

SURSA   Ziua de Iași