Denuntarea unilaterala a Acordului Nuclear cu Iranul de catre Statele Unite reprezinta un gest istoric, cu semnificatii pe care viitorul foarte apropiat ni le va dezvalui fara doar si poate…

In ceea ce ma priveste, abrupta, necesara si atat de costisitoarea iesire a Washingtonului din agreement-ul cu ayatolahii reprezinta doar triumful tardiv si aparent indigest al bunului simt in fata prostiei incomensurabile si a iresponsabilitatii criminale. Gestul Administratiei Trump nu reprezinta decat efectul infricosat al politicii externe dezastruoase a Administratiei de Stanga a lui Barack Obama.

O incercare disperata de a repara in extremis o uriasa greseala!

In mare, acest targ imund – nu pot sa il numesc altfel – este impartit in doua „zone de interes”: restrictii nucleare asupra Iranului in primii zece ani de la semnare si restrictii nucleare asupra Iranului dupa acesti zece ani. Asa cum afirma senatorul democrat (!) Charles Schumer, in august 2015, referitor la prevederile Acordului (subliniez ca este vorba despre un Acord si nu despre un Tratat si voi explica mai jos de ce administratia Obama a recurs la acest tertip…) , „in primii zece ani ai desfasurarii Acordului, exista deficiente serioase in exercitiul acestuia”. Iata cateva extrem de grave prevederi, care fac din acest document o baza juridica si o parghie reala de camuflare a programului nuclear al Iranului, principal sponsor al miscarilor teroriste islamice la nivel mondial si principalul inamic al Israelului…

1. Inspectiile internationale nu sunt beneficiarele principiului „oriunde, oricand”, ceea ce ofera Teheranului privilegiul de a alege locatiile si momentele inspectiilor. Adica, inspectii, inspectii, dar cand si unde vor ayatolahii…;

2. Acordul prevede o intarziere de 24 de zile, la dispozitia Teheranului, inainte de a se putea demara orice fel inspectie. O atare prevedere pune echipele de inspectie in eventuala imposibilitate de a detecta anumiti izotopi radioactivi si ar permite Iranului sa scape de detectarea oricarei cladiri/facilitati ilicite implicate in constructia de instrumente si subansamble care se folosesc la realizarea unei bombe nucleare, dar care nu emit radioactivitate. De ce s-a acceptat un asemenea targ? Mister deplin…;

3. Conform Acordului – tineti-va bine! – Statele Unite nu pot cere inspectii unilaterale, chiar daca vin cu dovezi irefutabile de incalcare a acestuia. Inspectiile necesita voturile tuturor celor trei membri europeni (!) ai grupului „P5 +1”, care au semnat Acordul, precum si votul reprezentantului Uniunii Europene. In ultimii trei ani, relatiile economice UE – Iran au cunoscut o crestere constanta, ceea ce contribuie decisiv la actuala „stupoare” a UE in fata deciziei Americane. O prevedere cu, iata, final asteptat…;

4. Dupa zece ani, rastimp in care sanctiunile asupra Iranului se vor fi inmuiat pana la un prag sensibil apropiat de „zero”, comunitatea internationala ar fi in aceeasi pozitie ca si la momentul semnarii Acordului, in ceea ce priveste capacitatea ei de a impiedica Iranul sa construiasca arma nucleara, afirma la unison, suporterii Acordului. Iata o aberatie monumentala! Caci, evident, asa cum explica acelasi senator democrat, „dupa cincisprezece ani de scutire de sanctiuni, Iranul ar fi mai puternic din punct de vedere financiar si mult mai in masura sa operationalizeze un program nuclear robust. Mai mult, dupa zece-cincisprezece ani, Iranul ar putea deveni un stat nuclear, practic, cu binecuvantarea comunitatii internationale (din perspectiva indulgenta a acestui Acord – n.n.)”;

5. Asa cum arata senatorul republican de Utah, Orrin Hatch, „departe de a bloca posibilitatea regimului iranian de a folosi arma nucleara, acest acord garanteaza de fapt (…) „calea rabdarii” (rabdarea Teheranului de a trece cei 15 ani in care Acordul este in vigoare – n.n.) in ceea ce priveste folosirea capacitatilor nucleare ale Teheranului”.

6. Conform prevederilor acestui Acord, dupa opt ani, Iranului i se va permite sa inceapa sa construiasca anual sute de centrifuge noi si sa isi extinda programul de dezvoltare a rachetelor balistice;

7. Si, pentru ca nebunia sa fie deplina, efectele prevederilor Acordului in cauza vor permite regimului iranian sa reintre in posesia a peste… 150 de miliarde de dolari (!), in prezent inghetati in institutiile financiare mondiale. In plus, in mod evident, scutirea de sanctiuni va permite, de asemenea, un flux de afaceri internationale in Iran, care va genera o economie extrem de puternica si venituri si mai mari pentru regimul de la Teheran.

Pe scurt, acest Acord, obliga Teheranul doar sa temporizeze cercetarea in domeniul nuclear si nicidecum sa o sisteze sau, Doamne fereste, sa renunte la ea. In schimb, Teheranul primeste indirect accesul la sute de miliarde euro, miliarde cu care, fara doar si poate, va continua finantarea terorismului international, isi va consolida puterea militara si prin chiar prevederile ambigue si extrem de indulgente ale Acordului, nu va putea fi oprit, practic, sa isi continue in secret programul nuclear. Asa cum a si demonstrat cu documente, acum cateva zile, intr-o conferinta de presa memorabila, seful Executivului israelian, Benjamin Netanyahu.

Dar, sa nu uit… De ce s-a recurs, asadar, la formula Acordului si nu la cea a Tratatului? Simplu: pentru ratificarea unui Acord este nevoie de 1/3 din voturile legislativului american iar pentru ratificarea unui Tratat, de 2/3…

In acest moment, asadar, Administratia Trump incearca sa iasa din aceasta intelegere de domeniul absurdului si al pactizarii cu un regim care considera SUA „Marele Diavol” si care nu se sfieste sa vorbeasca permanent despre distrugerea Israelului. Un regim care sfideaza cele mai elementare drepturi ale omului si care isi extinde influenta nefasta in regiune si isi consolideaza aportul financiar dedicat terorismului de extractie islamica, la adapostul discursurilor iresponsabile ale unei Mogherini sau Merkel, ale unui Macron sau Putin.

Dan Uncu

PRELUAT DIN   Facebook