1.Noile partide de Dreapta occidentale sunt mai degrabă naționaliste, decât conservatoare/creștin-democrate. Un naționalism care se regăsește și în retorica unor partide de extremă-stânga, declarat eurosceptice, ceea ce rezonează punctual cu platformele multor partide conservatoare. Inclusiv în ceea ce privește poziția față de imigrația de sorginte islamică și, deloc de neglijat, inclusiv în ceea ce privește o certă simpatie față de regimul personalizat al lui Vladimir Putin. Mai degrabă, putem vorbi de un nou discurs public atașat atât unui anumit segment al Stângii, cât și unui anumit segment al Dreptei – în aceste cazuri, discurs impregnat de o combinație inedită între autoritarism și naționalism.

2. Fie și numai din aceste perspective trebuie să ne întrebăm CUM se definește și CE ANUME definește diferența dintre Stânga și Dreapta. Desigur, dincolo de evidenta proiecție generică a intervenției statului în economie, care în cazul Stângii se dorește intensă și normativă iar în cazul Dreptei, minimală și adeptă a autoreglării naturale a pieței libere, pe baza cererii și a ofertei.

3. Devine – spun unii… – din ce în ce mai greu să definim doctrinar, într-o manieră unitară și lipsită de confuzii, valorile și principiile care diferențiază cele două curente politice în acest început de secol XXI. Iar această relativizare doctrinară se regăsește în politicile publice ale partidelor aflate la guvernare peste tot în Europa, ceea ce a transformat fasta paradigmă a „quality governance” într-un simplu exercițiu matematic, dezumanizat, cu pretenții științifice și, vai, inepții progresiste, considerate adoctrinare. Actul guvernării pretinde că nu își mai asumă doctrine, ci doar cifre. Problema este că dictatura cifrelor dezumanizează actul politic, îl golește de credibilitate. De aici și cotele din ce în ce mai mari de absenteism la vot, peste tot în Europa.

4. Progresismul neomarxist își construiește, astfel, narațiunea pretins adoctrinara pe această stare de confuzie. O pretenție care, de fapt, propune o și mai mare confuzie, cauzatoare de vid valoric și în care se poate introduce absolut orice: de la perversitatea polimorfă propavaduita de Marcuse, la paradoxalul antisemitism exersat de UE și ONU și până la totala deconstrucție identitară a Europei, cauzată de relativizarea realității obiective, a credinței, a obiceiurilor și a structurii demografice a societății prin imigrație masivă islamizanta.

5. Toate ideologiile politice sunt de Stânga. Toate! De la marxism, la bolsevism, la nazism, la comunism și până la neomarxism. La Dreapta avem doar doctrine și cutume. Ceea ce conferă Dreptei beneficiul flexibilității, al înțelegerii realității și al adaptabilității.
Spre deosebire de discursul doctrinar al Dreptei, discursul ideologic nu demonstrează niciodată, nimic! El este închistat în ideosincrazii concentraționare fantasmagorice – Olavo de Carvalho are magistrală dreptate. Idelogiile nu fac, așadar, decât să dea ordine, camuflate, pentru a nu-i ofensa pe cei mai sensibili, în încercarea ridicolă de a denatura și a manipula judecați ale realității.

6. România are nevoie ca de aer de schimbarea paradigmei în politică. Avem nevoie de un partid conservator care să recupereze, mai întâi de toate, din zona naţionalismului de extracţie comunist-securistoidă, panslavist-dughinistă, antioccidentală şi antiamericană, discursul revenirii la credinţă, cu tot ceea ce ea reprezintă ca vocaţie morală. Al doilea lucru pe care o dreaptă conservatoare – care are obligaţia moral-istorică faţă de acest popor de a se instituţionaliza şi a performa politic – trebuie să îl facă, este să recupereze rapid şi credibil discursul anticomunist şi antitotalitar din spaţiul ocupat public de neomarxişti/progresiști. Nu de alta, dar este ridicol, necredibil şi nefiresc, dacă nu cumva şi imoral, ca oameni, care îmbrăţişează ideologia neomarxistă să ajungă să fie principalii critici vehemenţi ai ideologiei marxist-leniniste!

7. De remarcat ca PSD rămâne un partid totalmente arestat de logica infracțiunii justificabile politic. O justificare – culmea halucinarii! -, cu pretenții normativ-morale. Această „justificare” a fost mai întâi creată, apoi ranforsată și constant edificată în ultimii 28 de ani, de către establishmentul comunistoid care a preluat puterea în 1990 și care s-a transformat apoi într-o întreprindere de tip mafiot, cu acoperire națională

8. Un partid de dreapta, conservator/cerstin-democrat, are obligația moral-istorică față de acest popor de a câștiga alegerile cel mai târziu în 2024. Cel mai târziu!

Care ar trebui să fie direcţiile programatice ale unui asemenea partid conservator? Evident, ele nu sunt nici exhaustive și nici imperative:

I. Limitarea drastică a intervenţiei statului în viaţa cetăţii/guvern minimal; susţinerea prin politici publice adecvate a egalităţii de şanse, nicidecum a egalizării rezultatelor, a nivelarii meritului, a alinierii recompensei;

II. Obligaţia societăţii de a-i proteja pe cei mai vulnerabili membri ai comunităţii, fără să transforme politicile sociale într-o promisiune asistenţială guvernamentală sine qua non; impulsionarea sistemelor de asigurări de pensii și de sănătate private;

III. Dispersarea puterii politico-administrative de la nivel central, la nivel local/teritorial; susţinerea pricipiului subsidiarităţii în organizarea societăţii;

IV. Implementarea de politici fiscale, care să susţină proiecte de anvergură guvernamentală doar în cateva domenii esenţiale – apărare, impulsionarea si consolidarea mediului de afaceri, spre exemplu – şi nu care să redistribuie în cheie populist-asistenţială resursele bugetare;

V. Un stat fiscal minimal, care să nu încurajeze în vreun fel nivelarea diferenţelor de performanţă economică prin „pedepsirea” fiscală sau de orice altă natură a excelenţei; scăderea taxelor şi impozitelor, mai ales în arealul iniţiativei private concomitent cu creşterea disciplinei financiare;

VI. Ordine socială care să se sprijine pe un fundament moral, religia creştină fiind sursă de moralitate pentru cei mai mulţi români;

VII. Susţinerea şi consolidarea familiei tradiţionale/heterosexuale, care constituie nucleul de stabilitate al corpusului social; combatarea marxismului cultural cu a sa corectitudine politică;

VIII. Politici educaţionale, care să abordeze fenomenul cunoaşterii şi din perspectivă moral-crestină, cu scopul de a cultiva caracterul tinerilor;

IX. Modelarea relaţiilor socio-economice pe baza criteriilor de excelenţă, merit şi performanţă, nicidecum pe logica relaţiilor preferenţiale de tip „clan medieval”;

X. Regândirea şi afirmarea rolului şi locului României în ecuaţia europeană, prin trecerea de la o atitudine reactivă, defetistă şi resemnată, la una proactivă, ofensivă şi creativă, care să ţină cont de specificităţile si interesele naţionale; susţinerea unei reforme profunde a UE în sensul cerut de grupul reformiştilor şi conservatorilor europeni (ACRE);

XI. Menţinerea şi consolidarea parteneriatelor cu NATO şi Statele Unite; o atitudine rezervată si extrem de prudent-reticentă faţă de Moscova putiniană;

XII. Controlul real şi efectiv, transparent şi eficace al serviciilor secrete de către Parlament; continuarea ofensivei împotriva corupţiei, în registru de normalitate operativă, celeritate, echidistanţă politică şi integritate a actului de justiţie;

XIII. Punerea în aplicare a rezultatului Referendumului din 2009, care a stabilit prin puterea voinței cetățenilor trecerea la un Parlament unicameral și limitarea la 300 a numărului de parlamentari;

XIV. Interzicerea accederii în funcții publice, pentru o perioadă stabilită prin lege, a condamnaților penal în general și, în speță, a celor care au fost condamnați penal în exercițiul unei funcții publice;

XV. Păstrarea caracterului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al statului român.

Dan Uncu

PRELUAT DIN M10 FACEBOOK