Un compromis dezirabil si un paradox

Vechea Stanga, cea de rit postdecembrist, pastratoare si renovatoare a paradigmei dictaturii atee, national-comuniste, isi expune cu succes, inca din 1990, in spatiul public romanesc retorica asistentialista si verificat falimentara, impreuna cu paradoxalul delir blasfemiant crestin-ortodox si, nu in ultimul rand, cu apelul ipocrit, diform si maculant la traditie, istorie si obicei.

In mlastina pestilentiala a nostalgiilor comunistoide, in care se ineaca sutele de mii de victime ale comunismului romanesc si se perpetueaza logica politicianului providential cu vocatie mesianica, se balacesc vioi ticalosi de varii spete, profitori vechi si noi, fosti aparatnici si odraselele lor beneficiare, fosti securisti, turnatori, colaboratori sau urmasii lor, fosti sefi si sefuleti din activul de baza al defunctului PCR. Toti, renascuti intru prosperitate si revigorata prevalenta sociala in capitalismul de partid, care a arestat Romania. Aceasta renastere macabra a putut produce recuperarea in metru festiv a unei voluptoase parti a trecutului comunist romanesc, printr-o colosala punere in scena, care a schilodit si sufocat adevarul si a protejat calaii, sub pretextul… evitarii culpabilizarii tuturor romanilor.

Efectul anesteziei morale a natiunii, administrate chiar de la finele acelui decembrie insangerat de catre frontul loviturii de stat mascate, il vedem cu infricosata stupoare astazi. Dupa aproape 30 de ani de presupusa libertate, la putere se afla tot un partid de stanga, mostenitorul gastii neocomuniste, impanate cu agenti KGB si securisti de omenie, care a preluat puterea in 1989! Dupa 40 de ani de comunism, milioane de romani au votat mai mereu, practic, acelasi partid de stanga, care aplica ideologia statului maximal, alimentata de politici publice asistentialiste si de fantasmagorii economice mereu falimentare, intr-un cadru general impanat cu tuse groase antidemocratice, cu coruptie de partid si de stat, cu interventii sangeroase ale minerilor si ale jandarmilor impotriva golanilor, a huliganilor, a derbedeilor, cu manuale de istorie care omit sa aminteasca genocidul romanesc savarsit de comunism, cu retorica nationalist-etnicista pe post de infrastructura si de locuri de munca si de proiecte de tara si cu sfidari grosolane, inimaginabile de catre unii naivi, ale normelor unui stat de drept!

Comunismul institutional a fost inlaturat. Comunismul sufletului colectiv a fost, insa, recuperat, reasamblat, reconditionat si renationalizat, producand metamorfic devastatoare rezultate electorale, cu efecte sociale, economice si psihologice naucitoare.

Noua Stanga, insa – neomarxista, corecta politic, marxist-culturala, la fel de atee ca si Vechea Stanga, declarat adoctrinara dar pervers autointitulata “progresista” – a inteles demult ca pentru a supravietui, trebuie sa se delimiteze de bolsevism si de national-comunism. Ceea ce a si facut. Iar la relativ scurt timp dupa caderea URSS si a ideologiei crimei in Europa, Lumea occidentala a inceput sa se fie sedusa de secularismul umanist al ideologiei Noii Stangi anti-comuniste.

O Stanga care critica vehement derapajele bolsevice, maoiste si staliniste – dar care umbla cu tricouri cu Che Guevara pe strada si se reculege la mormantul comunistului convertit la neomarxism Altiero Spinelli – , care recita mantra recompensei descatusante a perversitatii polimorfe via ideologia LGBTQ+, care trambiteaza despre binefacerile socialismului democratic (a la Bernie Sanders si Barack Obama), despre o noua lupta de clasa dusa de data aceasta intre majoritatea alba, considerata opresoare a priori si indiferent care tip de minoritate, declarata oprimata tot a priori, despre inutilitatea si nocivitatea proprietatii private, despre inginerii sociale utopice sustinute de imigratie musulmana masiva si ilegala (a la Angela Merkel), despre desfiintarea granitelor si renuntarea completa la suveranitate nationala in favoarea suveranismului autoritar si izbavitor (?) al unei Uniunii Europene, care nu a fost in stare sa isi justitifice fiintarea printr-o Constitutie Europeana, tocmai pentru ca a decis pur si simplu sa isi nege radacinile iudeo-crestine.

La randu-i, Noua Stanga romaneasca isi marcheaza prezenta publica printr-o retorica anti-national-comunista, anticoruptie si prodemocratica, vadit fasta si atat de necesara in viciatul context politic carpato-danubiano-pontic. Iar Lumea romaneasca, vai, se lasa sedusa, firesc, de o atare normalitate a gestului politic, omitand, uitand sau ignorand faptul ca, dincolo de lupta impotriva coruptiei si pentru un stat de drept, neomarxistii autohtoni isi trag sevele din utopiile corecte politic, atee, non-morale si desfigurante identitar ale neomarxismului Scolii de la Frankfurt, care face ravagii pe batranul si pe noul continent.

Indubitabil din perspectiva fundamentala a afinitatilor filozofice, ideologiile celor doua Stangi romanesti, puse intr-o mecanica robusta democratic a jocului politic si curatata de rugina partidului-stat organizat infractional, ar putea coabita absolut perfect intru propasirea statului maximal, a statului secular, a asistentialismului de stat, a interventionismului economic, a redistribuirii bogatiei nu in functie de rezultatele actului economic, ci in functie de nevoile fiecaruia, a marxismului cultural. O coabitare dezastruoasa pentru noi toti, desigur. Un compromis dezirabil, natural, in logica Stangii, ce va putea interveni la un moment dat intre cele doua surori.

Cum ramane, insa, cu discursul si actiunea pro-Crestine, pro-familie naturala, pro-identitare ale Vechii Stangi, ma veti intreba?

Este, fara doar si poate, imperios necesar ca ele sa fie readuse la matca in cel mai sucrt timp si credibilizate in acest mod natural de catre o Alternativa de Dreapta autentica! O alternativa, care sa isi asume, atat discursul euro-realist, cat si o pozitionarea lucid-patriotica, in contrapondere cu execrabilul euroscepticism cu valente pro-putiniene si cu gaunosul nationalism-etnicist bantuit de fantomele national-comunismului Vechii Stangi. Interesant de observat ca Vechea Stanga va putea chiar sa isi gaseasca autenticitatea atee si, poate, credibilitatea moral-politica (?) de dupa o obligatorie epurare interna, pentru a forma, desigur !, un pol politic impreuna cu Noua Stanga, cu atat mai repede cu cat, o Alternativa Dreapta se va putea afirma mai pregnant, mai viabil si mai robust in viata politica romaneasca. De fapt, o solutie de Dreapta care sa conteze cu adevarat, reprezinta paradoxal tocmai remediul de care Vechea Stanga autohtona are nevoie pentru a scapa de caracteristica ei schizofrenie ideologica si a renunta la debordanta ei ipocrizie patologica.

Si, poate ca in acest mod ideal, dezbarata de fundamentele sale comunistoide si de utopia ideologiei ranforsate de ipocrizii schizoide, aceasta stanga nu va mai reusi sa supravietuiasca deloc, pana la urma…!

Dan Uncu

PRELUAT DIN   FACEBOOK