Sigur, este justificat sa fii pesimist, sa fii deprimat zilele acestea cand magnitudinea dezastrului istoric in care am ajuns a devenit atat de evidenta.  Ceea ce se intampla cu tara noastra, cu poporul nostru, cu societatea noastra este, pentru fiecare dintre noi, celor ce ne pasa, devastator: moral, psihologic, spiritual, identitar – devastator.

Exista insa in toata aceasta poveste sordida pe care suntem, iata, nevoiti sa o traversam impreuna in Anul Centenarului, si o parte luminoasa. O parte fascinanta si intr-un sens, miraculoasa. Si cred ca e bine ca zilele astea sa o avem in vedere si pe ea. Pentru ca numai asa avem tabloul complet al experientei istorice pe care o traim si pe care o definim chiar noi prin ceea ce facem, spunem si suntem.

Iat-o:

Romania si romanii, asa cum ii vedem azi, sunt rezultatul unui lung process social care a inclus 400 de ani de colonialism otoman -despotie orientala-  si 300 de ani de invazii, sicane si presiuni moscovite –despotie orientala-. La care se adauga un experiment recent de distrugere si inginerie sociala moderna ce a inclus lichidarea fizica a elitelor si leaderilor naturali, plus 50 de ani de dictatura totalitara bazata pe contra-selectie vizand crearea „omului  nou”. Devastator. Comparati cu istoria moderna a oricarei natiuni “occidentale”.

Si aici intervine elementul -totusi- surprinzator, zic eu. Ei bine, in ciuda celor de mai sus, in ciuda istoriei putin generoase si selectiei sociale adverse, nu putem sa nu remarcam partea plina a paharului: atat de multe familii, comunitati, indivizi au ramas si insista totusi sa ramana in picioare.  O coloana vertebrala de caracter si cu standarde persista si se manifesta, in ciuda experientelor istorice brutale, in aceasta populatie.

Nu poti sa nu te intrebi: de unde apar si tot apar, dupa fiecare generatie devastata de istorie, oamenii astia care au o inclinatie sa copieze si sa se identifice cu civilizatia si lumea civilizata?! Care au o anumita vocatie a standardelor si decentei. De unde apetenta asta pentru un model uman si civilizational intr-o minoritate de romani, in ciuda contextului si factorilor istorici constrangatori?!

Ceilalti -“toti astia” cu apucaturile lor- sunt usor explicabili – sunt in buna masura o functie sociala naturala a conditiilor adverse si contra-selectiei. Dar ei, minoritatea perena ce da continuitate, linie de rezistenta  si coloana vertebrala proiectului social-politic modern numit “Romania”, sursa rezilientei si persistentei acestei paturi sociale care reuseste sa se reproduca si reinventeze la fiecare generatie, este o cu totul alta poveste… O contra-intuitiva ciudatenie istorica si un miracol…

Se tot face vorbire despre “Romania profunda”. Si se aduc spre ilustrare cele mai primitive, retardate, patibulare si necivilizate aspecte ale acestei societati romanesti in veacul 21. Realitatea este insa alta. In masura in care exista o Romanie in secolul 21, ea exista exact pentru ca exista inca acea minoritate mai sus pomenita, a carei aspiratie civilzationala si rezilienta a sfidat asperitatile istoriei. Acolo se gaseste adevarata “Romanie profunda”. Si cand nu va mai fi acolo, definita prin ceea ce facem, spunem si suntem, nu va mai fi deloc. Sau va fi altceva. Dar nu Romania.

Asadar cred ca e bine ca zilele astea sa avem in vedere si acest lucru. Ce se intmpla e deprimant, fara indoiala. Dar doar pana la un punct. Dincolo de el, la o privire mai atenta, ni se releva o fascinanta ciudatenie istorica si un miracol…

Dragos Paul Aligica

PRELUAT DIN   MARGINALIA