Faptul că Vaticanul are în vedere un acord cu Beijing, care să dea Partidului Comunist Chinez (PCC) controlul efectiv asupra tuturor romano-catolicilor din China continentală și Hong Kong, ar trebui să fie motiv de îngrijorare nu numai pentru catolici.

În prezent există două comunități în China, care au cuvântul „catolic” în numele lor. Una se numește Asociația Catolică Patriotică (ACP), condusă de episcopi „nelegitimi” numiți de guvernul chinez, fără aprobare din partea Vaticanului. ACP se supune guvernării chineze, care interzice, printre altele, toate încercările de evanghelizare. După cum a declarat cardinalul Joseph Zen, „episcopii oficiali nu propovăduiesc cu adevărat Evanghelia. Ei predică obdiența față de autoritatea comunistă”.

Biserica catolică adevărată din China, în comuniune cu Sfântul Scaun și în linia succesiunii apostolice – lucruri cruciale pentru catolici – este o biserică clandestină condusă de episcopi care au fost târnosiți și trimiși de Vatican. Întrunirile enoriașilor au loc în secret și sub amenințarea constantă cu suprimarea fizică și cu închisoare pentru preoții săi.

ACP-ul controlat de stat este cea mai recentă încercare a PCC de a înlătura religia ca o forță independentă în China. De când Mao Țedung și Armata Roșie au preluat puterea în China, în 1947, toate bisericile creștine au fost suprimate și persecutate. Persecuția Bisericii Catolice, care la momentul revoluției a reprezentat trei sferturi din creștinii chinezi, a fost deosebit de intensă și nu a încetat niciodată. Sub conducerea lui Mao și a Revoluției sale culturale, violența fizică împotriva bisericii și tortura preoților și a credincioșilor s-au intensificat în mod deosebit.

Persecuția liderilor bisericii continuă și astăzi, mai ales a celor care refuză să recunoască autoritatea episcopilor ilegitimi. Iată un exemplu:

În timpul hirotonirii sale ca episcop auxiliar din Shanghai, în iulie 2012, episcopul Ma Daqin le-a permis celor trei episcopi consacrați care sunt în comuniune cu Sfântul Scaun să-și pună mâinile pe el. Dar a refuzat să fie atins de un episcop nelegitim, sprijinit de stat. Apoi el și-a anunțat demisia din APC, în aplauzele congregației. La scurt timp după aceea, episcopul Ma a fost arestat de ofițeri comunisti. El este încă reținut într-un seminar oficial catolic și supus „reeducării”. Recent, APC a difuzat fotografii ale unei liturghii în care episcopul Ma a fost forțat să oficieze slujba împreună cu un „episcop” excomunicat.

Potrivit Reuters, Vaticanul este de acord să numească doi episcopi excomunicați, aleși de guvernul chinez, pentru a înlocui doi episcopi aleși și consacrați de Vatican. De asemenea, Vaticanul îi va ierta și legitima pe toți actualii episcopi numiți de guvern. În schimb, guvernul chinez îi va numi pe episcopii concediați în poziții inferioare și va permite Vaticanului, pe viitor, să participe la negocierile privind numirea episcopilor.

Este greu de înțeles ce câștigă Biserica Catolică din acest tratat – care extinde organizației sponsorizate de stat (APC) însăși recunoașterea pe care eroicul episcop Ma a refuzat să o acorde. Concesiile făcute sunt imense.

Autoritatea ecleziastică a unui episcop asupra turmei sale este absolută; el poate fi îndepărtat numai de către Vatican. Însă, în cazul episcopilor chinezi comuniști, guvernul chinez s-ar bucura de o putere extraordinară, atât politică cât și ecleziastică, față de credincioșii catolici care au suferit deja zeci de ani de oprimare fără să-și piardă credința. Astfel de episcopi ar putea, de exemplu, să refuze sacramentele oricărei persoane considerată drept dizident politic, să-și creeze propriile cateheze, sau să instituie o liturghie care predă valori comuniste, în locul credinței propovăduită de biserică.

Ne aducem aminte de sfântul Thomas More pentru faptul că și-a pus loialitatea față de învățăturile Bisericii Catolice și de Papa deasupra loialității față de regele său. Cu toate acestea, astăzi, Vaticanul a parafat o învoială care este echivalentul zilelor noastre de a permite lui Henric al VIII-lea să-și numească propriii episcopi, pentru a obține divorțul pe care l-a dorit. Un episcop poate avea o singură loialitate ecleziastică.

Cardinalul Joseph Zen, fost episcop de Hong Kong, a criticat puternic acordul: „Deci, cred eu că Vaticanul vinde biserica catolică din China? Da, cu siguranță, dacă se continuă în direcția urmată în ultimele luni și ani.” „Poate că Papa este puțin naiv, nu are suficiente cunoștințe despre comuniștii din China”, a spus el în continuare. „Papa îi cunoaște pe comuniștii persecutați din America Latină, dar poate că nu știe destul despre prigonitorii comuniști care au ucis sute de mii de chinezi”.

Scopul PCC în această (și în multe alte chestiuni) este să exercite mai mult control asupra oricărui aspect al gândirii în China. Strategia PCC pentru sporirea controlului pare să fie aceea de a încuraja un capitalism de cumetrie în locul capitalismului bazat pe concurență onestă, în cadrul unei societăți de consumatori ateiști, păstrând în același timp monopolul decizional asupra subiectelor politice și spirituale. Biserica clandestină a rezistat totuși, în pofida suprimării și persecuției, timp de 70 de ani.

Lupta dintre biserică și regimul chinez nu este ca războaiele papale din Italia secolului al XIX-lea, care au avut la origine controlul asupra teritoriilor papale. Un astfel de conflict are nevoie de compromis și de o soluție pașnică. Acestea au fost în cele din urmă realizate în Italia și au dus la poziția actuală a Bisericii privind separarea bisericii de stat.

Dimpotrivă, actualul conflict din China se referă la autoritatea spirituală: în mod concret, dacă liderii bisericești, care și-au demonstrat capacitatea și hotărârea de a păstra și a preda o credință nealterată, urmează să fie înlocuiți de lideri numiți pentru conformitatea politică, într-o țară în care aceasta este o cerință obligatorie. Nu poate exista un compromis într-o astfel de luptă, fără a-i trăda pe catolicii care se inspiră de la ierarhia lor pentru a păstra și preda credința care le-a fost înmînată prin succesiunea episcopilor, de la Sfântul Petru încoace.

Această apropiere față de guvernul chinez are toate aparențele unei cooperări active cu o instituție a răului. Potrivit Freedom House, de când Xi Jinping a preluat conducerea PCC în 2012, autoritățile au intensificat multe din restricțiile lor, ducând la o creștere generală a persecuției religioase. Dar aceste acțiuni par să consolideze comunitățile de credință independente, care supraviețuiesc și se răspândesc în ciuda persecuției.

Punerea tuturor catolicilor sub controlul APC ar reprezenta o trădare a martirilor care s-au opus atrocităților lui Mao și Gărzilor Roșii, precum și a preoților și episcopilor care au plătit cu condamnări la închisoare și tortură pentru menținerea credinței față de papă. Dar dacă Freedom House sesizează corect faptul că enoriașii sunt întăriți de rezistența lor la represiune, o capitulare preventivă ar putea avantaja decisiv regimul represiv.

Acest conflict nu este o preocupare doar pentru catolici. Trădarea catolicilor chinezi ar duce și la descurajarea altor denominații din China, care nu au o autoritate globală capabilă să le apere credința. O explicație pentru apropierea Vaticanului de regimul comunist este creșterea rapidă a cultelor protestante și evanghelice. Se nutrește speranța că relațiile oficiale dintre Biserica Catolică și guvernul chinez ar permite Bisericii să concureze mai eficient împotriva altor denominații. Dar este mult mai probabil că, prin cedarea la cerințele regimului chinez, Vaticanul va facilita (chiar și involuntar) o persecuție și mai intensă a membrilor altor denominații, care continuă și ei să se opună controlului guvernamental. Aceasta nu este o abordare ecumenică.

Nu este nici ceea ce vrea biserica clandestină din China. Vaticanul trebuie să-și amintească cuvintele Mântuitorului nostru din Marcu 3:25: „Dacă o casă este divizată împotriva ei însăși, acea casă nu poate rezista.” Și dacă nu este suficient, Vaticanul trebuie să-și amintească de scandalul care a izbucnit atunci când l-a rechemat pe cardinalul Mindzenty din Ungaria, pentru a face pace cu asupritorii comuniști.

PRELUAT DIN   Real Clear Religion