susa foto: Facebook

Extrema stângă românească, reprezentată de platforma CriticAtac, consideră protestele împotriva guvernelor Dragnea drept “o mișcare populistă de dreapta”, al cărei mesaj este în esență unul revanșard, punitiv – în traducere liberă, un apel protofascist la “lege și ordine”, care caută pedepsirea sângeroasă și sumară a unor acari Păun guvernamentali în loc de rezolvarea problemelor sociale fundamentale.

Întocmai ca în cazul simpatizanților pesediști sau celor călduț-neutri (care manifestă același scepticism în privința protestelor antiguvernamentale, deși nu atât de articulat ideologic), comuniștii de la CriticAtac nu sesizează adevărata natură a protestelor începute în ianuarie 2017: anume că cei care muncesc/produc s-au săturat ca România să fie spoliată de către analfabeți, incompetenți, și, în general, oameni de proastă factură, al căror singur scop este puterea cu/și/prin propria înavuțire. Această inabilitate de a sesiza motivația reală a protestelor provine din faptul că cei de la CriticAtac și stângiștii asemeni lor, plus simpatizanții pesediști, precum și cei ce stau pe margine și ronțăie neutri semințe, aderă exclusiv la valorile numite ‘de supraviețuire’: dacă omul are ce mânca (nu contează ce), daca are o minimă securitate (asta presupune să nu facă gălăgie prin piețe) și dacă are un loc de muncă (nu contează unde), cam asta e tot. Orice motivație suplimentară în viață e pierdută, principii morale nu există: de ce ieși mamă la proteste, n-ai loc bun la slujbă? Să nu te dea ăștia afară…

Ăstora nu le-ar trece prin cap că există oameni, chiar dacă nu afectați direct în bunăstarea personală, pur și simplu indignați de proasta (peste orice măsură de proasta) funcționare a actului de guvernare; și atunci inventează explicații calmante cognitiv: populisme de dreapta, conspirațiile multinaționalelor, 30 de lei de câine, Mercur în opoziție cu Marx la naștere, sau mai știu eu ce.

Ceea ce mi se pare însă în mod excepțional demn de notat – și ceea ce m-a determinat să scriu asta: în mod ciudat și paradoxal, cei declarați de stânga (de obicei absolvenți semieducați de facultăți umaniste, activiști și “literați” pentru care ecuația de gradul doi e un mister de nedeslușit) iau poziție împotriva celor care muncesc, și, pe de altă parte, iau apărarea celor care spoliază. În răspăr cu ceea ei înșiși se pretind ideologic, și în pofida a ce pare să spună imagistica politologică vulgară despre părintele lor bărbos, stânga nu a fost niciodata despre Muncă, ci împotriva ei.

Mihai P.

PRELUAT DIN Facebook