FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Mihail Neamțu: Alungarea românilor peste hotare a produs pierderi mai mari decât cele două războaie mondiale

Institutul Național de Statistică ne spune că și-n 2018 au plecat din România peste o sută de mii de compatrioți. Un oraș întreg depopulat. Nu mai vorbim despre emigrație, ci despre exod. Ceva trebuie făcut: urgent, acum, chiar de ieri. 

Istoria despărțirii cetățenilor români de propria lor țară e foarte veche. În perioada 1939-1940, milioane de conaționali s-au văzut anexați unor imperii totalitare. Invazia nazistă a condus la ororile din Transnistria împotriva evreilor. Invazia bolșevică a produs alte teribile deportări de etnici români, germani sau maghiari. Sub regimul Ceaușescu, Statul Israel și, respectiv, Republica Federală Germană au răscumpărat atâtea destine. Abia după căderea comunismului, însă, a urmat marele val.

Mineriadele lui Iliescu au distrus stima de sine a singurei națiuni care, în decembrie 1989, a vărsat sânge nevinovat. Ne-au plecat mai întâi tinerii ingineri, medici sau cercetători din laboratoare. Cele mai strălucite creiere și-au găsit împlinirea profesională în Statele Unite, Canada și țările civilizate.

După 2002, a urmat o prăbușire demografică. Nesocotirea darului vieții, dar și alungarea talentelor peste hotare au produs pierderi mai mari decât numărul morților din cele două războaie mondiale.

Majoritatea celor plecați și-au întemeiat familii, au copii și caută să-i învețe limba română, păstrându-și identitatea creștină. Nu-i deloc simplu. Mulți vor să se întoarcă, dar n-o pot face dacă văd că politicienii incompetenți amână construcția de spitale și autostrăzi.

România are uriașe avantaje geostrategice, militare, culturale sau chiar peisagistice. E timpul să le valorificăm. Cum? Prin tăierea pensiilor speciale, printr-un parteneriat solid cu Diaspora și prin susținerea politicilor demografice, pro-familie și pro-viață.

Mihail Neamțu

PRELUAT DIN   FACEBOOK

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

1 Comment

  1. Dorin
    29 August 2019

    Excelent articol – felicitări Mihai Neamțu pentru concizie și precizie !!
    Mulți au scris despre acest EXOD, în ultimul timp chiar mă întreb cât e premeditare din partea forțelor întunecate… pentru că același tip de emigrație a avut loc în mod natural din tot Estul european, dar din România este ceva special…

    Tot așa, ne dăm seama cât bine a făcut ceaușismul celor două țări recepte (Germania, Israel) prin lăsarea, chiar plătită, a sute de mii de oameni să plece… Ce e interesant, mă amuză în ultimii ani să observ – numărul tot mai mare de turiști israelieni care vin prin România și chiar se pierd prin munții noștri………… Deja au depășit copios pe germani, pe care-i observ de 30 de ani cum se întorc vara prin Transilvania, dar acum tot mai puțini – copiii și nepoții celor născuți aici nu mai educația, cultura și empatia necesară pt. a-și vizita „susse Heimat-ul”…

    Legat de ultimul paragraf al lui M. Neamțu – sper să n-am dreptate, dar o să vedeți ce forțe teribile vor intra în joc ca să nu se împlinească toate acele acțiuni minim-necesare, câtă trădare de patrie va fi după alegerile parlamentare și în ce fundătură ne vor târî „noii aleși”, care „uniți-ne-vor-salva” de europenism, în favoarea euroasiatismului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *