Frau Maia Sandu, ieșind din burta PSRM

Semne diacritice

Pornisem să descriu în continuare, după cum am promis, laturile amuzante, ridicole, grotești ale spectacolului politic de azi, când m-a telefonat un coleg să mă mustre pentru că, i se pare lui, nu mă aflu pe partea corectă a baricadei. „Intelectualii trebuie să fie de partea revoluției. Ia seama, se face o listă neagră…”, m-a prevenit el binevoitor.

Nici cu unii, nici cu alții

Dacă ne referim, reflexiv, la „revoluția din octombrie”, mulți intelectuali ruși au preferat, contrar impresiei pe care ne-au cultivat-o manualele și filmele sovietice, să nu adere la vreo tabără, să nu meargă nici cu albii, nici cu roșii, fiindcă li se păreau hidoși, monstruoși atât cei din regimul vechi – putred, țarist, cât și din cel nou – crud, sângeros, bolșevic. Mutatis mutandis, unii intelectuali de la noi se află azi într-o situație similară, dezgustați, pe de o parte, de urâciunea lui Plahotniuc, obsedat de putere, sufocând spiritul liber, pluralismul și democrația, iar, pe de cealaltă parte, de chipul monstruos al struțo-cămilei pro-anti-europene, de selecție și „mentenanță” kremlineză.

Imaginile cu Dodon transmițând indicațiile lui Kozak și cerând bani de la Plahotniuc, recunoscând că partidul său este finanțat de Rusia, apoi și explicațiile lui pentru Tv8, în care lasă să se înțeleagă că ceea ce a spus la întâlnirea cu Plahotniuc ar face parte dintr-o operațiune a serviciilor secrete ruse, îți omoară orice poftă de a jubila, de a sărbători victoria asupra oligarhului. Cu Putin și omuleții lui în Guvernul de la Chișinău nu am chef să o aplaud pe Maia Sandu, i-am spus colegului.

De altfel, dacă Plahotniuc trăda, dacă accepta federalizarea și renegocierea Acordului de Asociere, cu participarea Rusiei, dacă redeschidea larg ușa pentru propaganda rusă etc., se constituia o altă majoritate parlamentară și lidera PAS nu era aleasă prim-ministru, ci rămânea într-o opoziție „cum nu s-a mai văzut”. Ironia sorții, ea îi datorează „căpcăunului” funcția nouă.

Decât nimic, e bun și ACUM

„Aceasta este victoria poporului! – interveni, indignat, colegul. Ba nu, e victoria lui Putin, care s-a mulțumit cu puținul, după ce Plahotniuc i-a respins, în ultimul moment, nada. Maia Sandu e „puținul” obținut de Rusia. Nu-l considerăm nicidecum erou pe liderul PD, a făcut multe rele (ultima lui ticăloșie e vânzarea celor șapte profesori turci, condamnată de CtEDO), nesocotește cu dispreț (pentru care va plăti scump) opinia publică, comportându-se ca un brigadir de colhoz ajuns, din întâmplare, președinte, însă toatea acestea nu anulează faptul că, complotând împotriva lui Plahotniuc, dând mână liberă Moscovei, UE (alias Berlin) a jucat periculos, a pus la bătaie soarta noastră. Glonțul trimis de Rusia a atins tâmpla Republicii Moldova. Vom vedea mai târziu cât e de grav.

„Plahotniuc a montat filmulețele. Moscova nu se mai gândește la federalizare. Nu face din Rusia o sperietoare. Putin o să ne ajute!”, îmi ripostă colegul. Să-i întrebăm pe ucraineni de ce s-ar neliniști în cazul acesta, de ce nu se bucură de alianța formată de Kozak, de ce ezită să salute guvernul alcătuit de Maia Sandu? Ucrainenii au motive de îngrijorare și din alt punct de vedere: operațiunea comună Rusia, UE, împotriva lui Plahotniuc este o consecință a deciziei de a ne ține pe noi (ceea ce înseamnă că și pe ei) în „zona gri”, spre bucuria Moscovei, care ne poate „păpa” la momentul potrivit. E un fel de pact Molotov-Ribbentrop 2, în urma căruia vor suferi toți cetățenii Republicii Moldova, mai puțin oligarhii. Să jubilăm, să sărbătorim aceasta? „Pactul cu diavolul” e și umilitor, și primejdios.

O Transnistrie mai mare

„E vina lui Plahotniuc, din cauza lui Europa ne-a dat pe mâna lui Putin, fiindcă numai Putin îi poate veni de hac”, ripostă colegul. E adevărat, e vina lui, în primul rând, dar Putin îl invita la Kremlin, dacă semna acordul PD-PSRM, pe care l-a redactat Kozak. Numai niște nemți naivi pot să creadă că Moscova s-a angajat să ne ajute să scăpăm de Plahotniuc, ea a profitat de ocazie ca să transforme Republica Moldova într-o Transnistrie mai mare. De ce crezi că entuiasmul „partenerilor externi” e atât de leșinat acum? Fiindcă, probabil, filmulețele difuzate de Publika TV i-au pus pe gânduri, și-au dat seama că Putin i-a tras pe sfoară.

Paradoxal, Plahotniuc a ieșit din negocierea riscantă cu Rusia ca un „patriot” hăituit, iar Dodon – ca un trădător ordinar, dar, și mai paradoxal, victorios, îmbrățișat de cei care refuzaseră, cu doar două luni în urmă, să-i strângă mâna. Acesta să fie un prilej de bucurie: că nimic nu se schimbă, că „noua clasă politică” aruncă la fel de ușor vorbe-n vânt, ca și cea „veche”, că promisiunile și jurămintele ei sunt pleavă, nu contează chiar deloc, că ceea ce numește azi negru, mâne va fi alb sau viceversa, că morala, principiile pot fi ușor date la o parte, călcate în picioare, că scopul scuză mijloacele, că dacă există un interes, te îmbrățișezi și cu un torționar, și cu un hoț, și cu un Dodon, așa cum face Plahotniuc? E suficient să primești un mesaj de la Berlin: „Frau Maia, invitați-i pe socialiști la negocieri”, „Frau Maia, mai invitați-i o dată și nu uitați să declarați că o votați pe Zinaida Greceanîi”, „Frau Maia, mergeți la întâlnirea cu Kozak, nu e bine să refuzați, nu e matur”, „Frau Maia, mai așteptați, socialiștii vor veni….” – și totul se inversează!?

[…]

Plahotniuc și plahotniucismul

„De acord, e un pact rușinos, dar nu exista altă cale să-l învingem pe Plahotniuc”, își păstră colegul registrul grav. Ba exista, una mai dificilă, cu efort intelectual ceva mai mare, cu demnitate și adevăr, cu acțiune și solidaritate reală, cu oameni de stat și politicieni adevărați. Aceasta mai presupune că Republica Moldova nu se lasă împinsă ca o mioriță în zona nimănui, în „cordonul sanitar” bun de oblojit orgoliul imperial rănit al Rusiei.

„Maia Sandu va face regulă! Vino, duminică, la marșul poporului!”, se arătă optimist colegul. Maia Sandu îl imita pe Năstase, iar acum pe Dodon, ea îi sperie pe funcționari cu „pedepse aspre” și invocă Legea Supremă, pe care o subminează ea însăși pactizând cu un partid finanțat de Rusia. Ea a arătat prima de unde vin banii PSRM, iar când, în sfârșit, au apărut și probele, lidera PAS se face că nu le vede. Dar uitați-vă ce piruete uimitoare descriu deputații socialiști! Cu Putin, care a băgat câte un milion pe lună în ei, nu e de glumit! Ieri au votat sistemul electoral mixt, ca foarte bun, azi îl anulează de rău… Și această adunătură de marionete vă dă senzația, stimate coleg, că ei l-au învins pe păpușar, pe Plahotniuc? Că „procesul e ireversibil”? Plahotniuc va pleca, mai devreme sau mai târziu (va depinde și de concluziile de joi ale Comisiei de la Veneția), dar „plahotniucismul” rămâne, nu e o plantă exotică, adusă de undeva, e crescută pe solul nostru „fertil”, apărut din mediul „elitei” noastre politice, economice, intelectuale, spoite nițel, dar încă semiconștiente, rapace, dominate de instinctele primare ale acaparării, ale parvenirii. În amețeala ei provincială, ereditară, în trezirea încă tulbure, agitată, să-i mai dăm și votcă?!

Traducerea și traducătorii

„Lumea o aplaudă pe Maia Sandu, ea trebuie sprijinită”, insistă colegul. Într-adevăr, unii o aclamă ca pe o învingătoare, deși nu este, dar alții se uită la ea cu suspiciune, cu teamă, văzând-o ieșind din burta unui cal de lemn, vopsit în roșu, pe care scrie cu mâna ei: „PSRM, calul troian al Rusiei”. Și, ca să nu întind prea tare firul încordat al dicuției, i-am povestit colegului un caz amuzant.

Ceea ce se întâmplă pe scena politică de azi îmi aduce în memorie o istorioară mai veche, cu un maior, comandant de batalion, care avea un defect de vorbire, rostea cuvintele prea repede, omițând unele vocale. Doar un praporșcic (un subofițer, era vorba de armata sovietică), cu mulți ani de serviciu militar, reușea să înțeleagă ce spune comandantul. După fiecare tiradă a maiorului, praporșcicul făcea un pas înainte și „traducea”: „Tovarăși ofițeri și soldați, tovarășul maior a spus că… ”

Rolul Maiei Sandu este cam la fel: să „traducă” mesajele neinteligibile a doi „maiori” care ne vorbesc concomitent, Moscova și Berlin. E o funcție importantă, desigur, și Maia Sandu se poate mândri cu o patalama semnată de Kozak și nu știu care Herr din cancelaria lui Merkel. I-aș oferi însă un sfat – să nu se răstească, să nu-și dea prea multă importanță, cetățenii știu cine au numit-o în această funcție. E suficient să traducă bine ce i se spune.

Nicolae Negru

PRELUAT DIN   ziarulnational.md