Trump văzut din perspective dâmbovițene

Cum îi vedem pe alegătorii lui Trump, cam jumătate din poporul american? Să ascultăm, spre a răspunde întrebării, unor voci inegale, dar memorabile, aparținând unor personalități originare de pe meleagurile dâmbovițene.

E mai greu de câștigat alegeri, dacă nu se mai termină de numărat voturi legitime. Și nu se termină pentru că, în mod foarte suspect, în anumite zone cheie, administrate de oamenii unui anumit partid, în care învingea candidatul nedorit, s-a sistat brusc și inexplicabil număratul voturilor. La reluarea procesului, surpriză. S-a schimbat subit și decisiv soarta alegerilor. Au dispărut și s-au topit parcă-n văzduh, în chip miraculos, sufragiile ”câh”?

Fraudă – da, sau nu?

A fost furt, n-a fost? Din Pennsylvania și Michigan până în Arizona s-au semnalat nereguli multe. Nu-i clar dacă ajung ca să invalideze scrutinul prezidențial american. Justiția va decide. Dar e limpede că sunt intolerabile și frauda electorală și clamarea ei nejustificată.
La fel, e clar ce-a spus c-ar crede probabilul președinte al SUA. ”Cred că am pus pe picioare cea mai amplă și inclusivă organizație de fraudat alegeri din istoria politică americană”, spunea textual, dar vag distrat, Joe Biden, într-o campanie electorală căreia candidatul democrat avea să-i mai piardă, în câteva rânduri, șirul. Gura senilului gafe, sau adevăr grăiește? Nu știm. Dar plagiatorului politician acuzat de corupție, care, pe alegătorii lui Trump, porecliți de el ”cefe late” îi disprețuiește mai ceva decât Hillary Clinton pe deplorabilii ei, nu-i vine de hac mai nimic. Căci mare e oștirea celor ce-l susțin orice ar face.

Biden și susținătorii săi români

În timp ce, spre a se apăra de darea în judecată pentru fraude electorale, Biden solicită stăruitor noi donații generoase. Ar putea să le găsească în China comunistă, unde, ca și fiul său Hunter, e foarte popular. Omul are și alte motive să-și frece mâinile de bucurie. Dispune și între Carpați și Dunăre de mulți fani. Unul din ei e un formator de opinie celebru pe malurile Dâmboviței.

În această calitate i-a lăudat la fostul organ de mințit al PCR, Scînteia, rebotezată Adevărul, pe ortacii care invadau la ordinul lui Ion Iliescu capitala României în iunie 1990. Minerii tocmai le băgau cu bâta mințile postocomuniste în cap tinerilor preaplini de dor de libertate, participanți la anticomunista manifestație maraton din Piața Universității.

Acum, loial parcă, în continuare, progresismului marxist, același ins, deloc fățarnic, mincinos, ticălos, cinic și disprețuitor, e supărat din greu pe liderul republican. Cel în care investiseră speranțe mari mulți alegători anticomuniști ai președintelui de peste ocean.

În ce-l privește pe șeful Casei Albe, C.T. Popescu, fiindcă despre el e vorba, e în perfect acord cu democrații lui Joe Biden și alianța lor cu cenzorii de la New York Times și restul presei directoare de conștiință americană, cu Hollywood, cu giganții tehnologici și cu gloatele extremei stângi. Ca și cu un număr relativ restrâns de români de pretutindeni.

În consens cu opinia unică a alianței progresiste pentru implementat politici identitare, neomarxiste, lui CTP îi displace din rărunchi Donald Trump. După ce i-a șocat recent pe compatrioții săi credincioși, insultând grosier clerul Bisericii Ortodoxe Române, același ziarist i-a condamnat sumar și pe alegătorii conservatori americani, între care mulți creștini.

Pentru că, ”votând Trumpf”, au votat, potrivit influentului comentator, ”pentru minciună, ticăloşie, făţărnicie, cinism, dispreţ faţă de semeni”. Așa a decretat el ritos, de parcă ar fi dat citire unui pasaj din ”cursul scurt al istoriei partidului” bolșevic, mândria lui I.V. Stalin.

Părerea altor esteuropeni

Desigur, există și alte opinii românești și moldovenești despre ”ticăloșiile” lui Donald Trump. Unii nădăjduiesc, oarecum irațional, în stoparea politicii externe tranzacționale și revenirea predictibilității în relațiile transatlantice, odată cu accesul la Casa Albă al lui Joe Biden. Alții intuiesc cum jubilează, în ecou la un asemenea transfer de putere, mai toate regimurile totalitare, din China până în Iran și cele de dincolo de Moscova și Teheran.

Deși România n-are, ca Marea Britanie, ceea ce Winston Churchill numea ”the special relationship” cu SUA, raporturile cu superputerea, fie ea și una în accelerat declin, sunt și rămân extrem de importante și nordatlantic, și regional, și național, pentru securitatea României, viitorul Moldovei, ca și al fostei Europe comuniste, perpetuu amenințate de Rusia lui Putin.

În acest context, nu puțini români refuză să uite modul empatic în care administrația Obama/Biden a părăsit la greu Maidanul și Ucraina atacată de ruși.

Unii își mai amintesc cum au fost lăsați de izbeliște și georgienii, de George W. Bush și Angela Merkel, la București, în 2008.

”Disprețuindu-și aliații”, ca să-l ”prefere pe Putin”, cum afirmă unii, Donald Trump a întărit NATO, silind țări aliate ca Germania să-și sporească bugetul militar. Empatia cu Putin și simpatia pentru Kremlin l-au determinat pe Trump să transpună și politici care au dus la oprirea vremelnică a proiectului Nord Stream II, cel adorat de Moscova și de Berlin.

Tot el a acordat ajutoare militare Ucrainei și a contribuit esențial, prin intermediul demnitarului său din comunitatea LGTB, Richard Grenell, la normalizarea raporturilor dintre sârbi și kosovari. Iar în treacăt, a realizat ce n-a izbutit niciunul din predecesorii săi la Casa Albă: să obțină în trei ani de mandat trei acorduri de normalizare a relațiilor arabo-israeliene.

Dar toate aceste părelnice probe de competență politică externă pălesc, rușinate de verdictul crunt al unora ca CTP la adresa unei jumătăți a poporului american și de acuzele de nefăcute politice interne, atribuite președintelui. Cât nu s-a scris despre ”minciunile lui Trump” și ”disprețul său față de semeni”? Or, Sergiu Klainerman, un evreu român plecat de mult de pe malurile Dâmboviței și ajuns pe ale râului Millstone, ca profesor de matematici la Princeton, una din universitățile de elită ale lumii noi, a publicat în SUA, în revista Newsweek, în ajunul alegerilor, un articol care se încumetă să fie de cu totul altă părere.

Opinia unui profesor universitar din SUA, originar din România

Explicând ”De ce îl voi vota pe Trump”, savantul american demontează punct cu punct învinuirile de bază ale implacabililor vrăjmași ai președintelui. Minciunile lui Trump, relevă el, sunt mai degrabă exagerări, decât falsificări. Iar cele ale ziarelor americane care-l afurisesc fără încetare nu sunt mai puțin supărătoare. Ori înșelătoare. New York Times, de pildă, a tipărit în 2018, cu mult tam tam, criticile unui whistleblower de rang pasămite ”înalt” din sânul administrației. Când s-a devoalat identitatea turnătorului, a reieșit că gazeta new-yorkeză mințise. Insul era un slujbaș net mai mărunt decât pretinsese ziarul.
Perfect. Dar nu e Trump un rasist și suprematist alb? Această ”acuză majoră la adresa lui Trump e chiar mai ușor de desființat”, scrie, just, Klainerman. Căci e vorba de învinuirea etichetând cu regularitate ”pe orice deviator de la regulile în veșnică schimbare ale corectitudinii politice”. Iar ”președintele a denunțat în repetate rânduri suprematismul alb. Mai important, a transpus politici de care au beneficiat direct minoritățile, în ciuda înșelăciunii narațiunilor afirmând contrariul”. Klainerman le și enumeră: reforma justiției, a școlii, a învățămțntului superior și promovarea investițiilor în regiuni subdezvoltate.

Afro-americanii, hispanicii și asiaticii l-au confirmat în scrutin pe Klainerman. I-au acordat lui Trump mai multe voturi minoritare decât a beneficat vreun președinte conservator american în ultimii 60 de ani.

OK. Dar nu e Trump autoritar? Păi dacă e, se miră Klainerman, atunci de ce n-a profitat de pandemie spre a impune, ca mulți lideri europeni, restricții dintre cele mai severe? Adevărat, în schimb, este că Trump polarizează, admite profesorul de matematică al Universității Princeton. Dar n-a învrăjbit la fel partizanatul, lipsa de echitate și de profesionalism al presei de elită? Ba da, e de părere Sergiu Klainerman.

Globalism și politici identitare? Sau antiegalitarism și patriotism?

Reputatul profesor româno-american apără în context naționalismul moderat. Și se arată speriat nu doar de politicile economice propuse de progresiștii radicali spre care tot alunecă democrații, ci și de formele extreme și obsesive de politici identitare. ”În numele justiției sociale, acestea exacerbează la rândul lor nemulțumirile și zâzania, negând meritul individual” în favoarea unui egalitarism ”profund anticapitalist…” având ”potențialul de a deveni….antisemit și antiasiatic”.

Deci, în numele antirasismului, rasist. Cum rămâne, prin urmare, cu acuza antitrumpistă ”de fățărnicie” și ”de dispreț față de semeni”? Iar nu știm. Dar, oare, mai așteptăm răspuns? Sau nu mai sperăm decât într-un final acceptabil al suspansului electoral american?

Cu un Biden în postură de lame duck la Casa Albă și cu un Senat rămas sub ferm control conservator, această nădejde îmi cam pare futilă. Motiv pentru care de noi, mai degrabă decât de americani, mi-e tare milă.

Petre M. Iancu

SURSA   Facebook