Textul meu de ieri a stârnit dezacord în rândul unui grup de tineri teologi. Am primit, cu generozitate, o lecție de teologie în care, printre altele, mi s-a explicat că „numirea clară a agresorului și a victimei, în contextul istoriei, nu este în puterea noastră”.

Tocmai asupra acestui tip de relativism moral și de declinare a responsabilității am vrut să atrag atenția.

A fost Cain ucigaș și Abel victimă? A fost Faraon asupritor și poporul evreu asuprit? A fost Irod un ucigaș și cei 14.000 de prunci victime nevinovate? A fost vinovat împăratul Teodosie pentru masacrul din Tesalonic sau a greșit Sfântul Ambrozie când i-a interzis intrarea în biserică și i-a cerut să-și recunoască vina?

Sau are, mai degrabă, dreptate patriarhul de la răsărit, care nu doar că nu și-a mustrat stăpânul vremelnic pentru cei peste 14.000 de civili nevinovați uciși de armata sa de la începutul invaziei din Ucraina până azi, ci a binecuvântat cu ambele mâini crima, justificând-o ideologic?

Teologic, lucrurile ar trebui să fie limpezi: idealul este să-i iubim pe toți oamenii, dar nu indistinct. Pe prieteni îi iubim ca prieteni; pe dușmani îi iubim ca pe dușmani. Ne explică Sfântul Maxim Mărturisitorul – cel căruia i s-au tăiat limba și mâna dreaptă pentru că a refuzat relativismul teologic:

Ἡ τελεία ἀγάπη… πάντας ὁμοίως ἀγαπᾷ· τοὺς μὲν ἀγαθοὺς ὡς φίλους, τοὺς δὲ πονηροὺς ὡς ἐχθρούς, … ὡς ἂν καὶ τοὺς ἐχθροὺς φίλους ποιήσῃ. (Iubirea desăvârșită… îi iubește pe toți la fel: pe cei buni, ca prieteni, iar pe cei răi, ca pe niște vrăjmași, făcându-le bine… ca să-i facă și pe ei prieteni. (traducerea aparține pr. Staniloae).

Mă încăpățânez să cred în continuare că a-i iubi pe toți și, implicit, a te ruga pentru toți înseamnă a sta alături de cel nedreptățit și a-l chema pe cel vinovat la pocăință, nu a șterge diferența dintre victimă și agresor.

„Neutralitatea morală” nu mi se pare rodul iubirii sau al smereniei, ci mai curând o formă de relativizare sub care se ascunde fie indiferența, fie o nemărturisită acceptare a răului, disimulată și justificată, uneori, prin sofisme teologice.

Pr. Sorin Bute
Sursa: Facebook