Se zvonește că, pe lângă fiul risipitor și fratele lui cuminte, dar cam morocănos, mai era și un al treilea frate: fiul suveranist. Acesta, la fel ca restul familiei, a păcătuit față de tatăl său bun și drept, dar într-un mod diferit.

Risipitorul a vrut să se emancipeze și, invocând libertatea, a pierdut-o. Crezând că a scăpat de tutela tatălui, s-a trezit rob într-un ținut îndepărtat. A dorit un tată care să fie doar iubitor, dar nu și drept.

Ursuzul cel cuminte s-a răzvrătit, acuzându-l pe tată că e nedrept pentru că-și iartă fiul risipitor. Era convins că tatăl ar fi trebuit să fie doar drept, dar nu și iubitor sau iertător.

Iar fiul suveranist? Ah, el visa la un tată tiran: nici iubitor, nici drept, dar, ca orice tiran, să pretindă că este iubitor și drept. Auzise el din poveștile vechi că așa a fost bunicul, ultimul suveranist din ținutul său. Principalul era să-i ridice de pe umeri poverile grele ale libertății și responsabilității. În mintea sa, un tată tiran ar fi fost ideal, căci i-ar fi dictat întreaga viață, fără ca el să se mai confrunte cu dilemele morale sau cu eșecurile personale. Ei bine, nu se știu prea multe detalii despre finalul poveștii lui, dar, la un moment dat, tatăl i-a luat la rost pe toți trei, îndemnându-i să reflecteze mai adânc asupra alegerilor lor.

Pr. Sorin Bute, sursa