Nu știu dacă Ceaușescu a știut el să-i zică The Great Reset, dar probabil că de la începutul anilor 80 a realizat că statul pe care îl conduce e complet ineficient. Și atunci s-a gândit că soluția nu este creșterea eficienței statului, pentru că asta era imposibil de făcut în sistemul socialist.
A zis că mai bine intră într-un război cu un dușman care e vizibil si poate fi folosit ca obiectiv de propagandă. In cazul ăsta cu Occidentul, care de fapt îi adusese relativa prosperitate a anilor 60- 70.
Asta nu e o chestiune nouă. Aparatele de stat, care ajung să funcționeze tot mai greu din cauza incompetenței, vin cu soluții aiuritoare cum a fost și cea a partidul comunist chinez al anilor 50, care s-a apucat de împușcat toate vrăbiile din țară. Pentru că le găsise vinovate de criza de cereale și foametea din rândul populației. Sigur că a urmat o criză ecologică și o foamete și mai mare.
Citeam despre incompetența instituțiilor din SUA, de cât de greu gestionează situația generala guvernul spaniol sau italian, de creșterea continuă a datoriilor. Și deja știm că soluția nu este niciodată eficientizarea, reformarea, pentru ca asta ar înseamna ca statul să depună eforturi, să intre la cure de slăbire. Ceea ce ar fi dureros.
Sunt ani buni de când curentul socialist, instalat în instituțiile occidentale, alimentate de la bugetele naționale, arată cu degetul spre capitalistul venal care nu urmărește decat profitul și vrea să ne fure aerul curat și apele limpezi.
După mine, glumele astea ideologice din noul val marxist au ca obiectiv natural identificarea nealiniaților, pentru a-i face vinovați de marile probleme. Probabil că în loc de vrăbii, o să se vâneze supremațiști albi, creștini sau mici întreprinzători cu figuri de oameni liberi în cap.
Evident că incompetența aparatelor de stat nu se va rezolva cu panouri solare, curcubee și o producție cât mai mare de vegani la hectar, ci cu falimente ale statelor.
The Great Reset nu e nici pe departe capitalismul care și-a atins limitele, ci putregaiul socialist care lasă pârloagă pe unde trece. Nu cred că e vorba de vreo conspirație a unui grup restrâns de oameni care vor să stăpânească lumea, ci încercarea disperată a unei clase sociale de a-și păstra pozițiile.
Cum nici The Great Reset din România anilor 80 nu a fost o conspiratie a lui Ceaușescu și a soției, ci încercarea acelor sute de mii care dețineau statul de a-și păstra pozițiile.
Sorin Breșug
SURSA FB