Cum se cască în Antartica

Evident, despre morţi, numai de bine! Dar despre suferinzi? Dacă e vorba de UE, de la excepţional, în sus! Un norod amplu de mincinoşi spilcuiţi, orbi din convingere şi slugi sosite la Bruxelles din judeţul de baştină turează din ce în ce mai guraliv în pregătirea alegerilor europene de anul viitor.

Producţia de stupidităţi senine a crescut neîngăduit şi necinsteşte bunul simţ din toate poziţiile. Nimeni nu mai are timp şi chef să se şifoneze, la contactul cu realitatea.

Ca să n-o mai lungim, dar s-o adîncim: cînd îţi pleacă a doua economie (Marea Britanie), cînd a patra (Italia) e gata să arunce edificiul în aer, iar Preşedintele Macron spune, în ianuarie 2018, că un referendum ar scoate Franţa din UE, se cheamă că ai o problemă şi că în jurul ei fac tumbe servile sicofanţii. Lauda de sine nu miroase a bine, dar în funcţie te ţine!

Ajunge! Dacă UE e foarte bine mai ales când e foarte rău şi dacă Dumnezeu s-a retras roşind după ce a răsfoit Tratatul de la Lisabona, atunci trebuie să existe argumente mai curate şi mai deştepte decît lozincile dietetice pornite din gura acestor oameni.

De pildă, obervaţia după care Uniunea Europeană e, într-adevăr, unica noastră şansă de dezvoltare. Prin fonduri pe care ştim, din păcate, să le folosim spre o mai bună şi mai grabnică sciziune naţională. Ajutăm Oradea să devină o suburbie a Vienei şi Vasluiul port la Marea de Alcool. Nu e puţin lucru, dar europenii noştri de profesie sînt prinşi cu alte gînduri.

Cap de afiş şi coadă de educaţie între prăpăstiile tonice repetate pînă la bîlbîială e argumentul după care „UE a asigurat 70 de ani de pace şi prosperitate în Europa”. Remarcabil de inexact!

Înainte de a asigura ceva, UE a fost şi este rezultatul anilor de pace şi prosperitate aduşi cu forţa şi cu sacul de bani de Alianţa NATO şi de Planul Marshall. Dar să facem prezentările: Alianţa NATO e paznicul instalat în Europa după un război fără seamăn cu delirul ideologic al continentului. Generalul George C. Marshall e autorul planului care a ferit Occidentul de seducţia justiţiară a comunismului, injectînd, după 1948, munţi semeţi de bani şi capital american (100 de miliarde în dolarii de azi).

Fără NATO şi fără Planul Marshall, Uniunea Europeană nu avea loc şi timp să se nască. Parlamentul European era o filială occidentală a Dumei de Stat de la Moscova. Emmanuel Macron făcea coadă la croissant cu borş, iar Jean-Claude Junker răspundea la întrebarea cît e ceasul? în chirilice.

Uniunea Europeană nu e creatorul, ci beneficiarul şi administratorul păcii şi prosperităţii aduse, păzite şi finanţate de singurul ocupant bun al Europei. În rest, toţi deştepţii care cumpără interviuri prin ziare şi televiziuni de garaj au dreptul să recite poezia cu UE demiurg al păcii şi prosperităţii.

Distinşii noştri purtători de euro-palavre ar trebui să ştie măcar atît: din 70 de ani de fericire europeană doar ultimii 30 au fost şi est-europeni. Şi, ce să vezi? Cînd am scăpat de comunism, spre a reintra în Europa, rolul UE a fost nul, nada, zero, rien de rien, niente de niente. Naşii reîntîlnirii noastre cu Europa au fost anglo-americani – invitaţi şi ajutaţi de scleroza tiraniei sovietice.

Al doilea clişeu scos la plimbare prin capul oamenilor nevinovaţi are pretenţii intelectuale, dar e, ca şi primul, un fals convenabil. El spune că UE conţine un calmant constructiv care dizolvă naţionalismul şi ne scapă, astfel, de nevrozele care au generat două războaie mondiale. Adînc!

Rezultă de aici că autodistrugerea europeană care a cerut două măceluri apocaliptice e vina popoarelor scăpate din lesă. UE ne duce la şcoală şi ne învaţă că se scrie popoare şi se pronunţă topoare. Aflăm, astfel, că patriotismul anti-imperial care a creeat, în 1918, statele est-europene, inclusiv România Unită, a fost o nenorocire.

Şi mai instructiv, învăţăm, din aceeaşi sursă, că al doilea război mondial a fost o încăierare etnică. UE ştie bine ce vrea să ascundă aici: rolul ideologiei şi, mai ales, al ideologiei de stat. Războiul, Holocaustul, dezmembrarea Europei şi sclavia Estului nu au fost rodul unui enorm frison naţionalist, ci odraslele bestiale ale delirului ideologic. Ideea socialistă a încercat să preia Europa şi asta a însemnat ciocnirea celor doi gemeni social-revoluţionari: nazismul şi comunismul.

Fiind o mare amatoare de ideologie liberală pe post de cultură unică, UE are tot interesul să şteargă bălţile de sînge şi excrement lăsate în urmă de ascensiunea ideologiei în istoria Europei. H.R. Patapievici a observat, recent, tendinţa elitelor europene de recomanda şi impune progresismul drept ideologie naturală a statului. Inteligenţii noştri fani necondiţionaţi UE nu au cea mai mică bănuială că sînt complicii unei uriaşe dizlocări existenţiale, Dar asta e prea complicat. Trepăduşii care şterg sculele mecanicului nu au habar la ce motor lucrează şeful lor.

A treia lozincă nedemnă vînturată prin Europa e chemarea la luptă cu populismul. Partidele tradiţionale ale stîngii şi dreptei pierd teren cu fiecare rînd de alegeri şi asta ar trebui să ne trimită la luptă, în apărarea democraţiei asediate de populişti. Înainte de a da năvală pe metereze, să remarcăm, totuşi, că lucrurile stau întrucîtva şi oarecum exact pe dos.

Establishmentul politic european are rău de alegeri şi obişnuieşte să întoarcă din drum referendumuri, să conteste guverne alese şi să impună guverne perfect nealese. De unde impresia tot mai închegată că UE preferă să vadă în democraţie regimul pe care l-a aplicat noilor greci, nu sistemul pe care l-a moştenit de la vechii greci.

Acuzaţia de populism e mereu tricotată cu fir de fascism. Ori de cîte ori cineva face greşeala să cîştige alegerile fără să fie parte a establishmentului, UE şi trupa de acompaniament mediatic ne anunţă că fasciştii revin la putere. Hitler însuşi e convocat la ore postume suplimentare pentru a scoate de la ananghie lideri care nu mai găsesc argumente. Dar, pînă la urmă, cine e de vină pentru răscoala electoratului european dacă nu reţeaua politică oficială şi deciziile ei arogante?

Cea mai mare insultă a timpurilor noastre vine din gura şi gîndirea celor ce au decis că pot scoate viaţa de sub naţiuni vechi, fără să bată la uşă, fără să întrebe şi fără să cruţe omul de rînd. Cazul Angela Merkel se apropie de sfîrşit, dar daunele sînt enorme.

În calitatea ei mult subestimată de autocrat liberal, Angela Merkel a decis că Germania nu mai are nevoie de energie nucleară şi se poate drege cu gaz rusesc, a abolit serviciul militar obligatoriu şi a legalizat căsătoria homosexuală. Toate aceste impoziţii au creat cultul pentru Regina Europei, dar numai printre politicienii, jurnaliştii şi birocraţii care i-au adorat capacitatea de a distruge politica de convingeri şi de a aluneca într-un nababo-socialism, cu excedente bugetare garantate de falimentarea Europei de Sud.

Narcotizată de UEforia din jur, Merkel a făcut pasul decisiv şi a stabilit că Europa nu datorează nimic europenilor. Acum trei ani, încîntată de lumina pe care o degajă în jur, Merkel a deschis ecluza. De atunci, milioane de refugiaţi şi migranţi schimbă viaţa şi alcătuirea unei Europe în declin demografic şi sub şantaj ideologic. Nenumăraţi europeni trăiesc înstrăinaţi sau se retrag din cartiere şi oraşe cedate migraţiei afro-arabe, în numele carităţii. Şi, pentru toate astea, ce aştepta floarea UE? Aplauze?

Merkel va dispărea cu regretul că a ratat mandatul cinci, dar dereglarea forţată de deciziile ei robotice va lua în stăpînire viaţa celor ce vin, pînă la a cincea spiţă.

Şi, dacă tot vorbim de libertate, civism, soldaritate şi alte calităţi monopol UE, cînd va renunţa Germania la Nord Stream 2 – cătuşa cu care Europa s-a legat de Rusia? Conducta ruşinii e obiect de cult la Berlin şi telecomandă cu rază lungă de acţiune la Moscova. Toată lumea bună se preface că NS2 e numele unei instalaţii de împrăştiat pace şi gaz ilariant. Mai puţin Polonia, care a semnat, acum două săptămîni, contractul care îi permite să importe milioane de metri cubi de de gaz lichefiat american şi să nu mai importe gaz rusesc nici cît pentru o brichetă. Populişti nenorociţi!

Mai e, încă, timp. Cei ce vorbesc despre UE căutînd votul la europarlamentare pot renunţa la argumentele idioate. Primul pas ar putea fi dezlipirea de morga civilizată a dascălului subţire. Personajul care pune mîna la gură şi cînd cască singur în Antarctica e un ipocrit pîndit de îngheţ.

Traian Ungureanu

PRELUAT DIN ADEVARUL