Reacțiile venite din spațiul reflecției creștine (într-un stat neutru religios, nu laic – nuanță relevantă, întrucât statul secular nu este un stat din care Religia este exclusă, ci un stat care respectă libertatea religioasă de manifestare a milioanelor de cetățeni care compun cea mai largă parte a realei societăți civile), așadar reacțiile Bisericii pe tema parteneriatelor civile care evacuează angajamentul și responsabilitatea sau pe tema așa-ziselor „căsătorii” gay, NU vizează persoane care au libere & libertine opțiuni intime, ci paradigma socială și culturală în care trăim cu toții, una în care se jubilează pe tema drepturilor emanate în cascadă, dar în care se vituperează împotriva responsabilităților de natură morală, esențiale în orice societate.
Aversiunea agresivă la adresa păstrării și apărării unui nivel mediu de moralitate publică care influențează formarea tinerelor generații, tinde să devină azi trăsătura dominantă a paradigmei sociale și culturale progresist infestate de relativism dizolvant și ideologie (neomarxistă) corozivă.
Asaltului ideologic împotriva necesarei ordini morale și spirituale i se poate opune absolut democratic o naturală rezistență din partea celor ce nu cred în utopia egalitarismului, în depravarea pansexualismului, în „beneficiile” răsturnării și demolării valorilor sociale stabile, în absurditatea înlocuirii centrului etico-moral pe care s-a sprijinit lumea timp de milenii cu periferia autovictimizată și intens promovată a amoralismului.
NU există în nicio cartă internațională un drept al omului referitor la „căsătoria gay” pentru simplul fapt că instituția multimilenară a căsătoriei a fost întemeiată și rezervată în mod absolut firesc exclusiv pentru unirea plină de sens dintre un bărbat și o femeie. Din rațiunile cele mai evidente și mai înalte.
Homosexualitatea apare în cazuri punctuale la nivelul umanității, reprezentând excepția, nu norma.
Căsătoria este o instituție fondată pe rațiuni și scopuri precise, raționale, legate concret de mersul biologic și ascendent al omenirii mai departe, nu un club al „noii dezordini amoroase”.
Sofismul jalnic conform căruia familiile naturale întemeiate pe căsătorie sunt oricum vulnerabile la violență și infidelitate este identic cu cel care sugerează că disfuncțiile pasagere care afectează uneori o instituție denunță inutilitatea acesteia.
Există, firește, dreptul oricărui om de a nu fi discriminat pe absolut niciun criteriu inclus firesc în sfera conviețuirii civilizate.
Nimeni NU trebuie blamat sau persecutat pentru opțiunile sau înclinațiile sale sexuale. Acestea, prin natura lor intimă, nu sunt însă sacrosancte, ci doar libere în orice societate democratică.
Drepturile cetățenești ale oricărei persoane cu opțiuni sexuale diferite de ale copleșitoarei majorități pot fi și trebuie să fie reglementate prin varii și concrete mijloace juridice (reale și accesibile) care să ofere toate drepturile disponibile celorlalți, fără ca acest lucru să afecteze însă instituția cu adevărat sacrosanctă a căsătoriei și a familiei naturale.
Centrul axiologic al oricărei societăți care prețuiește libertatea responsabilă(!) este compus din valori morale și culturale permanente, istoric verificate ca salutare, valori non-negociabile care transcend biologicul și pe care se edifică tot ceea ce face din om o ființă demnă, capabilă să apere și să ducă mai departe o moștenire spirituală și civilizațională care definește cu adevărat omenirea.
Aceasta nu poate fi, deci nu trebuie să devină, victima unui reducționism absurd care transformă persoana umană într-un simplu individ biped, amnezic moral, care gravitează hipnotizat și sedat ideologic în jurul unor scopuri mediocre și adesea dezonorante pentru statutul său de persoană liberă și irepetabilă creată de Dumnezeu.
Vasile Bănescu
