Idealizarea, regretarea și promovarea actuală a comunismului e rodul ignoranței crunte sau al ticăloșiei totale. Tertium non datur.
Nostalgia după comunism emanată de mințile sucite de socialismul multilateral dezvoltat e simptomul rezidual al unei grave patologii morale care afectează inclusiv mentalul celor atinși de ea.
A regreta comunismul care, în mod stupefiant, nu a fost condamnat încă prin lege alături de fascism și legionarism, înseamnă a regreta simultan, printre alte mizerii care au compus Mizeria regimului,
– iadul Gulagului sovietic care a înghițit viețile celor aproape 20 de milioane de victime ale demonicei represiuni staliniste
– numărul „prea mic” de victime făcute de comunism în țările infestate de el (peste 100.000.000)
– arestările, deportările, confiscarea proprietăților și uciderea prin tortură sute de mii de oameni din ordinul călăilor comuniști Gheorghiu Dej, Ana Pauker („Stalin în fustă”), sinistrul Alexandru Nicolschi ș.a. , care au orchestrat arestarea și încarcerarea spre exterminare a unui număr cuprins între 600.000 – 800.000 de persoane, dintre care 120.000 – 150.000 au murit în închisori, lagăre și colonii de muncă în perioada 1948–1964.
– toate crimele comise de Securitatea ceaușistă, agresoarea și calomniatoarea personalităților morale și culturale care s-au revoltat public împotriva totalitarismului comunist.
Ce se regretă, în esență, dincolo de „binele” și răul amestecate până la indistincție în mintea ignoranților, ticăloșilor și nostalgicilor? Pierderea unor privilegii, rămânerea în urmă a tinereții, revoluționare sau nu, povara libertății și responsabilității personale (suspendate sub comunism), anularea asistențialismului paralizant al unui stat dictatorial care livra alimente de bază cu porția sutelor de grame și decora generos rafturile alimentarelor cu aceleași indigeste conserve de pește.
A regreta Răul cu diverse măști carnavalești căzute definitiv pe parcursul mai multor decenii de frică, minciună, supraveghere, delațiune, sărăcire, înfometare, umilire, înrăire și îndoctrinare, probează cel mai grav diagnostic societal: alienarea morală dublată de pauperizarea mentală.
Abjecta lor speculare actuală în vederea impunerii și consacrării în mentalul public a noțiunii de „suveranism” cu puternic iz ceaușist, ca leac pentru „vindecarea” de europenism și democrație, este un act de sabotare națională prin modificarea realității în fața ochilor „larg închiși” ai celor din „peștera” ignoranței de care nici măcar nu sunt direct vinovați.
„Suveranismul”, care ignoră și sfidează reala, garantata constituțional și internațional suveranitate a României, este cel mai nociv concept politic apărut tardiv în post-comunism și germinat de comunismul însuși. Desigur, nu întâmplător lansat în ultimii ani…
Promovarea lui și reabilitarea programatică a unui dictator criminal care „a făcut metrou, baraje, fabrici și uzine, blocuri și cantine” pentru poporul protejat atent de „sclavia Europei” putrede, este un act de deturnare a societății românești spre altă zonă de influență decât cea a culturii și civilizației europene. Adică o cădere în timp.
Un timp al ticăloșiei absolute care ne urmărește încă.
Vasile Bănescu
sursa: Facebook
