Din ce în ce mai mulţi se întreabă azi: vom avea oare şi noi o Iulia Timoşenko a noastră? După cel din Scorniceşti, împuşcat de Iliescu, îl vom vedea pe cel din Tărtăşeşti, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Numai zeiţa legată la ochi şi de multe ori, în România, legată şi la gură, ne poate spune. Asta dacă nu se va hotărî să vorbească, în locul ei, zeiţa Concordiei, cea care ţine în mână cornu’ abundenţei, în care, inspirat, Adrian Năstase s-a adăpostit cu mult timp în urmă.

Erau vremuri de aur când Fortuna, luând înfăţişarea mătuşei Tamara, îl veghea protector pe bărbatul de stat, pe intelectualul rasat, pe cosmopolitul admirat, pe colecţionarul invidiat, pe premierul adulat, cunoscut în ţara lui ca “Guvernul Adrian Năstase”. Da, norocoasa mătuşă Tamara, nonagenara colecţionară de Tonitza, Baba, Iser, Vermont, Băncilă şi Baraschi, l-a iubit mult. Se gândea numai la EL atunci când, în micuţa garsonieră dintr-un “dormitor” socialist, mângâia cu tandreţe relieful vaselor. Daum-Nancy şi Lalique, plimbându-şi privirea cernită pe manuscrisele englezeşti de secol XVIII, în timp ce îşi mânca pâinea cumpărată de vecinii miloşi la o masă făurită de Charles-Andre Boulle.

Adrian Năstase s-a aflat mereu aproape de cei ce iubesc arta; unii, mai sensibili, ar spune că a avut ca amantă Frumosul. Membru al “marii familii socialiste”, a intrat în selecta şi elitista confrerie a colecţionarilor, răsplătind cu salariul de prim ministru truda “proletarilor” penelului. S-a aşezat astfel, cu involuntară nonşalanţă, la stânga marelui colecţionar armean, Sarkis Gulbenkian – supranumit şi “mister 10%”- cel ce îşi investea în pânzele marilor maeştri comisioanele rezultate din tranzacţiile cu aurul negru.

Nu cred că galeriştii bucureşteni ştiau când își lua “Guvernul Adrian Nastase” salariul, dar când era ziua lui de naştere ştiau cu siguranţă. Atunci, în fiecare an, cadourile numite: Mutzner, Cumpăna, Iser, Pallady, Ghiaţă, Petraşcu, Bălţatu sau Băncilă plecau cu un aer jovial din Blănari, Lipscani şi Hanul cu Tei pentru a se muta, definitiv, la “Guvernul” din Piaţa Victoriei. Dacă cineva regretă că vestitul colecţionar nu-şi mai pune acum semnătura pe contracte “tip Bechtel”, ci autograful pe pagina de gardă a “Codului Zambaccian”, aceia sunt, cu siguranţă, negustorii de artă.

Să nu-i uit însă pe negustorii bazarelor demne de poveştile celor “o mie şi una de nopţi”, din Abu-Dhabi sau Kuweit. Una dintre vizitele domnitorului de la Bucureşti şi a boierilor săi în emirate a fost imortalizată de cronicarul de pe atunci al Curţii, vestitul Emil Hurezeanu:

“Secvenţa are loc în Kuwait City, la 50 de grade Celsius la umbră. Întâmplător, sunt la etajul unui bazar de lux şi văd prin vitrină, fără să fiu văzut sau adulmecat, cum primul-ministru român pipaie atent nişte covoare persane de mătase. Nu departe, dl. Mihăilescu îi urmăreşte gesturile şi dorinţele. Miron Mitrea şi Dan Ioan Popescu „răsfoiesc” şi ei, cu aviditate, prin teancul de Afgan-uri. Tac şi pipăie cu măiestrie materia pufoasă; au o mecanică ambivalentă, de bancheri din insulele Mann sau de briganzi corsari non-combat, după furtună.

Apoi aştern suveran cărţile de credit, fără să se privească unul pe altul, ca într-un joc de pocker cu miză sigură. Doi-trei arabi, vibratili şi cuviincioşi, fac pachete cu sulurile groase. Nici cameramani, nici ziarişti, nici oficiali români sau locali nu sunt de faţă.”

Urmărind scena îmi dau seama că nu mai e temei de îndoială; locul lui Adrian Năstase, iubitorul de frumos, este pe strada Zambaccian, peste drum de casa lui Krikor, marele său vecin. Şi ca să vă conving am să las ca o amintire a lui George Călinescu să se alăture “cronicei” lui Hurezeanu:

“Când Zambaccian desfăcea un covor, un Şiraz sau un Tebriz, rămânea ca într-un fel de copilărească prostraţie, îşi sugea buzele, era în culmea extazului… asculta tot aşa de smerit, cocoşat de tulburare emoţională, în fotoliu, o simfonie de Beethoven, fericit când la picioarele lui se întindea şi un covor oriental iar pe perete, în faţa ochilor, îl întâmpina o pictură de Petraşcu sau de Tonitza.”

Vedeţi? Este exact aceeaşi atmosferă ce învăluie interiorul caselor lui Adrian Năstase! Într-adevăr, piscinele de pe acoperişuri şi bunkerele învelite în cupru din subsoluri pot tulbura ritmul rafinat al trăirilor artistice ce animă spiritul unui estet perfecţionist, dar Adrian Năstase nu-i vinovat! Tărtăşestiul poţi să-l părăseşti dar el nu te va părăsi niciodată!

Îl simţim prezent şi în invitaţia făcută membrilor opoziţiei de către primul colecţionar al ţării, de la tribuna parlamentului: “Veniţi să-mi număraţi ouăle!” Nu, nu este vorba de ouăle create de Karl Faberge – celebrul orfevru al Curţii Imperiale Ruse – aşa cum poate s-ar grăbi unii să creadă. Adrian Năstase nu are niciunul în colecţie! A fost doar patru ani prim ministru! Este vorba de ouăle găinilor de la ferma din Cornu, din vânzarea cărora proveneau – potrivit declaraţiilor de avere – mare parte din veniturile confratelui lui Gulbenkian, cel atât de bucuros să-l aibă alături pe cel supranumit “şeful 95%”. Da, orice găină “călcată” de Năstase se transforma în cloşca cu ouăle de aur! Prin urmare, vestitul apel “Veniţi să-mi număraţi ouăle” nu are o conotaţie peiorativă, aşa cum consideră, atinşi de subiectivism, opozanţii; el este un îndemn generos, o chemare la viaţa în mijlocul naturii, îmbinată armonios şi profitabil cu, să spunem, avicultura, acest domeniu al agriculturii – cea atât de neglijată la noi. Nu şi de cei hotărâţi să răzbată!

Exemplele sunt concludente. Năstase – descoperitorul şi mentorul lui Ponta – s-a însurat, înainte de a ajunge prim ministru, cu Dana, fata lui Miculescu, “agricultorul” colectivist. Ponta, discipolul, s-a însurat, înainte de a ajunge prim ministru, cu Daciana, fata lui Sârbu, “agricultorul” post-decembrist. Amândoi cu neveste odrasle de agricultori, amândoi prim miniştri; aşa ajung unii să “câştige pariul cu agricultura”, cum ar spune şi azi Petre Roman!

Dar nu numai agricultura, ci şi relaţiile comerciale “bilaterale” au fost promovate de cel care, drept răsplată, a fost atât de persecutat politic. Bazarul a fost pilonul comerţului românesc pe vremea când Năstase formase un pod aerian între Otopeni şi bazarele Beijingului, acolo unde socrul său fusese ambasador. Plecau avioanele Tarom avându-le la bord pe Dana Năstase şi Irina Jianu, cu valizele pline de dolari, şi se întorceau încărcate cu vase de porţelan, statui de bronz şi călăreți de metal în mărime naturală. Călătorii epice, demne de pana lui Marco Polo sau Emil Hurezeanu, dar rămase în memoria posterităţii datorită stenogramelor D irecţiei N ăstase A drian.

Aş aminti că, tot la Beijing, Victor Ponta s-a însurat cu aleasa sa Daciana, nu numai pentru a arăta cât de apropiate sunt destinele fostului şi actualului prim ministru, dar şi cât de importantă este ţara prietenă pentru destinul nostru, ca popor.

Da, ca şi Iulia Timoşenko, Adrian Năstase și-a făcut mult bine în ţara sa. Dar – dacă tot am citat din “cronicarul” lui Năstase – sa-i dăm cuvântul şi lui Miron Costin: “Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Aşa că azi, lui Nastase – confratele lui Gulbenkian, “nepotul” mătusii Tamara şi vecinul lui Zambaccian – nu i se mai numără ouăle, ci SMS-urile. Va fi apărat Năstase de uşa blindată a bunkerului învelit în cupru, sau în spatele lui se va trânti uşa de fier a unei “garsoniere” din beton? Va rămâne “chiriaş cu suspendare” în cornu’ Concordiei, sau “oaspete cu executare” într-o instituţie – nu guvernamentală, ci corecţională – pe banii Statului? Se vor lasa convinşi judecătorii de “textele” Codului Zambaccian, sau vor acorda atenţie probelor din dosar şi prevederilor Codului Penal? Răspunsul îl va da Justiţia atunci când, lăsând sabia, îşi va dezlega singură gura!

Alte articole:

Print Friendly, PDF & Email

11 COMENTARII

  1. Păcat că e fără sonor poza cu ghitara. Eram curioasă dacă studia piesa aia cu „prii-vesc din Dof-taa-na prin graa-tii de-fier..”

  2. @1 🙂 Nu cred ca Doftana mai este muzeu, dar daca ar mai fi, Nastase ar prefera aceasta locatie fara discutie. Ii plac atat de mult muzeele! 🙂

  3. Ca sa te consolezi pentru lipsa sonorului, uita-te la abtibildurile de pe chitara (niste corabioare).

  4. tot la Beijing, Victor Ponta s-a însurat cu aleasa sa Daciana

    Am tot auzit chestia asta – e adevarat, exista dovezi, chiar acolo s-au casatorit? Si daca da, Ponta a fost vreodata intrebat “nene Ponta, dar de ce tocmai acolo”, si daca da, ce a raspuns?

  5. Dupa cum tine chitara nu stie sa cante absolut deloc.

    E aceeasi fanfaronada ca in cazul lui Hitler, o fi citit si el ca “da bine la imagine” samd. Nici nu mai spun de tablourile lui obosite, gustul complet indoielnic (*ce vine din acelasi relativism moral, btw). E doar un joc de imagine penibil, adica exact ceea ce conteaza mai mult pentru un socialist. Se pupa perfect cu tertipurile lui de a evita si amana actul justitiei, de a cere (indirect) audierea a sute de martori (prin formularea obiectiilor cu privire la concluzia ce ar fi reiesit din audierea catorva), doar ca apoi sa dea vina pe procurori, sa-i acuze ca il hartuiesc samd.

    O lepra socialista fara pic de onoare ce nu va recunoaste niciodata vro greseala pentru ca el se crede PERFECT.

    http://libertas.bigblog.com.au/data/0/3861/image/hitopera4339420070808214001.jpg

  6. S-a decis: oaspete cu executare 🙂 Acum urmeaza sirul de boli, una mai grava decat cealalta, care-l vor impiedica sa-si execute pedeapsa.

  7. Antologic, de la Crin Antonescu:

    “Viata politica romaneasca va fi mai saraca, sub aspectul calitatii, fara Adrian Nastase.”

    Cred ca aspectul la care se referea Crinisor era trofeul, din Trofeul Calitatii. Dar nu inteleg de ce este trist d-l Antonescu, Adrian Nastase a castigat ce-a meritat, oare nu asa trebuia sa fie?

    Oh, ce ne facem cu aceasta Justitie bassista? 🙂

  8. @6 Bogdan, ai profețit. Au început internările, diagnosticele și telenovelele.

  9. Ma intreb ce ar fi zis Ponta daca glontul ar fi ricosat si l-ar fi omorat pe politist. Doar e “doctor” in drept, a fost procuror, stie sa incadreze o astfel de situatie, nu?

  10. @9 John, cred că Ponta s-ar fi uitat puțin prin bibliografia lucrării sale, apoi ar fi zis că de vină e Băsescu, și trebuie suspendat.

    În altă ordine de idei, dacă nu mă înșeală memoria, Năstase parcă era vânător iscusit, nu? Mare noroc a avut cu polițistul ăla, că altfel, nu avea cum să rateze ținta… (caz în care acum ar fi fost la alt Tribunal, unde nu merge cu texte, nu poți să dai vina pe regimul Băsescu, iar, dacă ești osândit, executarea nu e numai 2 ani, nu exisă scutire pe caz de boală, nici nu poți să-ți iei cărți cu tine, pt că se fac scrum la temperaturile alea).
    Sau nu m-am prins eu cum a decurs filmul? Poate că din cauza cardiopatiei, hipertensiunii și diabetului, Năstase nu mai era aseară un așa de bun ochitor…
    Oricum, suspansul a fost bine construit, ba nu știam care e starea, ba va fi operat de urgență de un complet de profesori, ba e în salon, vorbește, până la urmă are răni superficiale. Era cât p-aci să nu mai dorm azi noapte. Totuși, m-am bazat pe faptul că telenovelele de obicei se termină bine. Așa că am dormit.

  11. Cand a fost vorba de tatal Dacianei, mai demult, se pare ca nu a avut prea multe dileme si ezitari existentiale doctrinare. Acolo nimerit din prima. 🙂

    Oricum, trecand peste gluma, Nastase a incalcat regimul armelor si munitiilor. Faptul ca a scos pistolul in fata politistilor care venisera sa-l aresteze se putea termina foarte urat.

    Nu pot sa nu observ si profesionalismul celor de la Antena3, care stiau “pe surse” ca glontul a ramas in gat. Desi a fost tras de aproape. Lucru care spune cam tot ce e de spus despre experienta analistilor militari de tip Radu Tudor samd.

    “Reporter: Un glonț sau mai multe?
    Brădișteanu: De unde să știu eu?
    Reporter: Glonțul a rămas în gît sau a ieșit?
    Brădișteanu: (pauză stînjenitoare de 10 secunde) Vedem dimineață!

    Urgenta medicala, clar..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here