Notă: Articolul de mai jos a fost publicat pe 7 martie, într-o formă mult restrânsă, în cadrul rubricii Vocile Dreptei de pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei. Textul a fost rescris și completat, ajungând de câteva ori mai întins decât cel apărut. Pentru a fi mai ușor de citit, l-am segmentat în trei părți: Manipularea, Propaganda și Anormalul ca Firesc. Manipularea și Anormalul ca firesc conțin și material publicat deja în articolul de la Vocile Dreptei , în timp ce Propaganda aduce informații noi. Prima parte apare astăzi pe În Linie Dreaptă, urmând ca următoarele două să fie publicate ulterior.

Nu reușim să ne însușim marile virtuți ale Occidentului, dar suntem maeștri în a adopta tot ceea ce este rău. Am devenit dependenți de reality show-uri și alte așa-zise „emisiuni de divertisment”, învățăm istorie din filme sau seriale și ne considerăm informați dacă ne petrecem viața în fața canalelor de știri, ignorând cu seninătate cât de puțin adevăr se află în programele pe care acestea ni le oferă zi de zi. Mai nou, ne pregătim cu entuziasm să ne aliniem standardelor corectitudinii politice, ale acelui fenomen intelectual care a reușit să intimideze societatea occidentală până în punctul în care adevărul aproape că nu mai poate fi rostit de frica proceselor și sancțiunilor instituționale. Propaganda politică a Noii Stângi se apropie cu repeziciune și de instituțiile publice din România.

Câteva cazuri recente trebuie să ne dea de gândit: parada gay de la liceul Coșbuc, filmul de la MȚR (Muzeul Țăranului Român) despre „familia” homosexuală a două lesbiene și invitația făcută lui Gert Hekma, fervent susținător al pedofiliei, de a conferenția in cadrul Universității București. Despre ideea năstrușnică a căsătoriei homosexuale vom vorbi cu altă ocazie pentru că necesită o discuție separată.

Manipulare la nivel de liceu: Gaypride a la Coșbuc

Este cunoscut că la nivel universitar are loc un proces de aliniere ideologică la Stânga radicală prin ceea ce se numește „marșul prin instituții”: popularea universităților cu asistenți, profesori ș.a.m.d. apropiați de valorile stângismului extrem. Mai puțin cunoscută este implicarea acestor militanți în învățământul preuniversitar, în vederea unei îndoctrinări timpurii a tinerilor.

Programată să se desfășoare în 2013 pe 15 februarie, parada gay din liceul Coșbuc ar fi fost o reluare a simulării Gaypride din februarie anul trecut, când mai mulți elevi au defilat pe holurile liceului cu steagul mișcării LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual and Transsexual).

Manifestația nu a mai a avut loc doar pentru că un părinte, Laurian Țoța, a făcut plângere la Inspectoratul Școlar al Municipiului București și s-a adresat Televiziunii Române, care a inițiat o dezbatere pe această temă. În spatele inițiativei Gaypride s-a aflat Roxana Marin, o profesoară de limbă engleză care a organizat și evenimentul de anul trecut.

Într-un interviu acordat în septembrie 2012 unui site eco-marxist asociat Hotnews, doamna Roxana Marin recunoaștea senin că liceul Coșbuc se află în avangarda mișcării pro-gay din învățământul preuniversitar, de parcă nimic nu ar fi fost mai firesc decât preocuparea liceală pentru cauza LGBT. Mai mult, Marin era mulțumită că liceul Coșbuc a devenit un centru de învățământ unde se acordă foarte multă atenție temelor dragi militantismului stângist.

„La Coșbuc, avem o platformă de activism LGBT, practic mai puternică decât cea pentru activism de drepturile romilor, iar în ultimii ani am avut tot felul de invitați și activități pe această temă. Am făcut, de pildă, primul Gay Pride dintr-o școală publică din România. Platforma absolvenților din liceul unde predau – CARE Coșbuc (Centrul pentru Acțiune și Responsabilitate în Educație) – e o mișcare mică, grassroots, care lucrează într-o comunitate mică: școala noastră, unde lucrăm cu și pentru absolvenți și elevi.

[…]

Copiii au evoluat dincolo de acest provincionalism românisto-creștino-etc., iar Coșbuc e o școală unde nu prea-ți permiți să fii bou cu asemenea lucruri, în așa măsură încât mulți dintre elevi ajung să se uite strâmb la profesorii care sunt încă foarte mioritici (adică rasiști, homofobi etc.)

[…]

După ce am cam ieșit din Mișcarea Romilor, am rămas foarte aproape de comunitatea LGBT, iar prin platforma CARE de la Coșbuc încercăm, de asemenea, să susținem minoritățile sexuale.”

Afirmațiile din interviu sunt interesante pentru că demonstrează existența unui activism care până relativ recent și-a desfășurat campaniile de propagandă fără a fi detectat. Ascensiunea sa a devenit cu adevărat vizibilă abia la protestele comuniste din Piața Universității 2012, ocazie cu care câteva personaje exotice (Claudiu Crăciun, Remus Cernea) asociate mișcării ecologiste au fost promovate de televiziuni în lupta cu „regimul dictatorial Băsescu – Boc”. Redefinirea Pieții Universității ca simbol al radicalismului de stânga este și meritul lor, nu doar al moderatorilor „imparțiali” care chemau la revoluție împotriva „puterii portocalii” sau al jurnaliștilor aserviți diferitelor partide politice care la acea vreme se aflau în opoziție.

Identificându-se înainte de orice cu valorile Noii Stângi, doamna Roxana Marin face parte din această nouă generație de militanți de tipul Crăciun și Cernea. Trimiterea disprețuitoare pe care o face la „acest provincialism românisto-creștino-etc.” de care nu s-ar mai simți atașat decât un „bou” „mioritic” (implicit „rasist” și „homofob”) este specifică noilor activiști. Desconsiderarea identității naționale, a religiei creștine și a evidenței că heterosexualitatea este comportamentul sexual normal sunt toate trăsături ale gândirii politice marca New Left. Cu ele ne vom întâlni tot mai des în anii care vin, pe măsură ce tinerii care au absolvit în ultimii ani facultățile umaniste din România vor căpăta mai multă influență în societate și vor accede în instituțiile de învățământ.

Dacă este adevărat ce spune profesoara Marin și elevii au „evoluat” dincolo de „acest provincialism românistă-creștino-etc.”, atunci manipularea ideologică a unor tineri lipsiți de experiență a funcționat impecabil și Liceul Coșbuc a internalizat valorile Noii Stângi înaintea oricărui alt liceu din România.

Liceul Coșbuc este un autentic spărgător de gheață, modelul său deschizând drumul pentru extinderea propagandei LGBT și la alte instituții de învățământ secundar. Introducerea în unitățile de învățământ a cursurilor pro-gay, așa cum se întâmplă în Marea Britanie și în alte țări occidentale unde corectitudinea politică este la mare preț, ar putea fi mai aproape decât pare.

Politic vorbind, ecourile scandalului de la Coșbuc au fost atât de slabe în rândul Dreptei, încât s-ar putea crede că militantismul stângism inculcat elevilor unui liceu important al capitalei nu stârnește nici o îngrijorare. Nici un politician român nu pare să fi fost deranjat de simularea unei Gaypride într-o instituție care, măcar în teorie, se preocupă de educarea generațiilor mai tinere și nu de îndoctrinarea lor după ultimele mode politice și intelectuale. Teama de a stârni furia „societății civile” și dezinteresul iresponsabil au făcut ca dezvăluirea să treacă neobservată de auto-proclamații reprezentanți ai Dreptei. Din punctul lor de vedere, manipularea liceenilor poate să se desfășoare nestingherită.

Manipulare la nivel național: Gay la MȚR

Dacă mini-Gaypride de la liceul Coșbuc stă mărturie pentru accelerarea procesului de ideologizare a școlii românești, întâmplarea de la Muzeul Țăranului Român este un caz clasic de manipulare a realității în scopul intimidării și delegitimării publice a adversarilor ideologici.

Filmul The Kids Are All Right a fost nominalizat la Oscar la 4 categorii, printre care Cel mai bun film. Producția are o temă pe care Hollywood-ul o adoră: „familia” homosexuală. În rolurile de mamă și tată se află două lesbiene interpretate de Juliane Moore și Annete Bening.

Programat să fie difuzat în sala Horia Bernea a Noului Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din sediul Muzeului Țăranului Român, The Kids Are All Right nu a mai putut fi văzut pentru că un grup de câteva zeci de persoane a împiedicat desfășurarea evenimentului ce făcea parte din festivitățile organizate de asociația homosexuală Accept în cadrul Lunii LGBT. Până aici totul este clar, dar de aici încolo începe manipularea.

Din capul locului trebuie spus că a existat un protest scris, semnat cu câteva săptămâni înainte de eveniment, prin care câteva zeci de organizații non-guvernamentale cereau conducerii MȚR să renunțe la ideea de a rula în sala Horia Bernea un film care promova normalitatea homosexualității. Documentul nu a fost luat în serios de conducerea muzeului și nu a fost modificat programul. Prin urmare, în seara în care urma să fie dat filmul, la MȚR a apărut un grup de protestatari care a întrerupt vizionarea. Întrucât anunțul despre protest a fost pus pe Internet cu o zi înainte, a venit cine a dorit și grupul a fost cât se poate de eterogen, ceea ce s-a dovedit a fi o mare greșeală. Protestatarii s-au manifestat, în general, civilizat. Intervenția celor mai mulți s-a limitat la rugăciuni, discuții și intonarea imnului național, ceea ce a fost, desigur, o surpriză neplăcută pentru cei veniți să vadă filmul, dar în nici un caz un act de violență. În cele din urmă, nu a contat decât că printre protestatari s-au aflat legionari care s-au dat în spectacol în stilul deja consacrat, făcând mult rău cauzei pe care pretind că o apără.

Acum că a trecut ceva vreme de la episodul de la MȚR, se poate spune că participarea legionarilor a fost exact elementul de care era nevoie pentru a se porni o furtună în media și a-i pune la punct pe cei care încă mai îndrăznesc să nu fie de acord cu Noua Stângă. Cu ajutorul jurnaliștilor ignoranți sau care simpatizau cu mișcarea gay, episodul a fost iute definit ca o poveste despre „legionarii”, „neonaziștii” și „fundamentaliștii creștini” care au întrerupt o vizionare de film organizată de Accept, ONG care luptă pentru „apărarea drepturilor omului”. Simplist, inexact, dar eficient.

Nimeni nu a putut explica de ce această proiecție de film nu se putea face decât la MȚR, în sala Horia Bernea a NCRR. Totuși, Muzeul Țăranului Român nu este un simbol al eliberării sexuale, ci al omului tradițional care a fost – oricât de mult dispreț stârnește astăzi un asemenea profil printre grupurile de „emancipați” – român, heterosexual și creștin. Fiind de un autentic „provinciliasm românisto-creștino-etc.”, după cum ar spune doamna Roxana Marin de la liceul Coșbuc, țăranii nu au fost militanți gay avant la lettre, chiar dacă printre ei trebuie să se fi numărat și homosexuali, și nu are nici un sens să ne prefacem că nu știm asta. În ceea ce îl privește pe fondatorul muzeului, Horia Bernea, înmormântat peste drum de MȚR, în Biserica Mavrogheni, nu poate fi considerat nici măcar un simpatizant, darămite un avocat al cauzei LGBT. Bernea era profund dezgustat de pretențiile „mafiei homosexuale”, după cum pictorul numea grupul avocaților LGBT care militează zgomotos și agresiv pentru a-și atinge obiectivele ideologice.

În aceste condiții, rămâne de lămurit ce și-a dorit Accept să obțină cu această vizionare de film. Pentru a înțelege, ar fi bine să nu ignorăm dimensiunea simbolică a gestului de a rula acolo un asemenea film.

Opiniile ferme ale lui Horia Bernea, atât în privința homosexualității, cât și a rolului jucat de credința creștină în viața țărănimii, fac ca MȚR să dețină o valoare simbolică ce nu poate fi negată. Cei de la Accept, organizatori ai Lunii LGBT în România, au înțeles prea bine acest lucru și, întrucât se pricep foarte bine la relații publice, și-au dat seama că pentru a cuceri un asemenea punct strategic este nevoie de stârnirea unei lupte mediatice și chemarea în ajutor a presei. De la bun început, acțiunea a fost gândită pentru ca orice piedică întâlnită în calea vizionării filmului să fie folosită la inițierea unor noi discuții despre „intoleranța” și „discriminarea homofobă” din societatea românească. Intervențiile mediatice urmau să bage în capul majorității heterosexuale că nu are nici un rost să se mai opună pretențiilor lobby-ului LGBT, doar să ia act de ele și să se dea la o parte. Dat fiind că în urma protestului au apărut atât de multe articole despre „intoleranța homofobilor” de la MȚR, se poate spune că organizatorii au făcut o evaluare cât se poate de corectă a consecințelor pe care le implică demersul lor provocator.

În mass-media, problema s-a rezolvat repede în favoarea ong-urilor de stânga. Ajutați fiind de intervenția legionarilor, activiștii gay au câștigat bătălia ca victime ale „fascismului”. Legionarii au transformat incidentul într-o victorie răsunătoare a Noii Stângi.

Politicul nu a putut salva nimic pentru că nici nu a încercat. Dacă nu au avut curajul sau interesul să se pronunțe asupra incidentelor de la liceul Coșbuc, era puțin probabil ca foștii ARDiști să se atingă de un subiect atât de sensibil precum cel al filmului LGBT de la Muzeul Țăranului Român. Ultimul lucru pe care și-l dorește politicianul de „centru-dreapta” este să fie atacat în presă pentru atitudini „discriminatorii” și asocieri cu legionarii.

Doar Mihail Neamțu a atins puțin subiectul, scriind la modul general despre revolta Stângii împotriva naturii umane, cu consecințele de rigoare. Pentru gestul său, a beneficiat de întreg pachetul de atacuri și înjurături pe care preoțimea toleranței stângiste îl revarsă asupra celor care nu gândesc asemenea ei.