Predica Arhiepiscopului Marek Jędraszewski, Mitropolitul Cracoviei, de la 1 august 2019, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la izbucnirea Insurecției Varșoviei, a scos din minți stânga sexomarxistă. De fapt, predica era despre Insurecție, despre pomenirea eroilor, despre spiritul acelor zile. Dar, venind vorba de prețul libertății și de obligațiile ce decurg din jertfa celor care au apărat-o atunci – împotriva „morții negre”, adică nazismului, dar și împotriva „ciumei roșii”, adică bolșevismului – Arhiepiscopul nu s-a sfiit să menționeze, spre finalul predicii, amenințarea actuală la adresa libertății, ce vine din partea „ciumei în culorile curcubeului”, ideologia neomarxistă. Și datoria de a-i opune rezistență. 

Insurecția Varșoviei a fost cea mai importantă operațiune de rezistență militară în Europa ocupată de Germania Nazistă. Conducătorii Statului Subteran polonez au încercat, prin această acțiune, să elibereze capitala țării de ocupanții germani, înainte de intrarea Armatei Roșii, care se apropiase de Varșovia. Din cauza disporoporției dintre forțele poloneze și cele germane, precum și din cauza lipsei oricărui ajutor, Insurecția a fost înfrântă. Ea a durat 63 de zile, de la 1 august la 2 octombrie 1944. 18.000 de insurgenți și 200.000 de civili și-au pierdut viața. Varșovia a fost complet distrusă de germani, în timp ce rușii așteptau de partea cealaltă a Vistulei. Populația civilă rămasă în viață a fost forțată de trupele germane să părăsească orașul îndreptându-se în marș către lagărul de la Pruszków și apoi către alte lagăre de concentrare germane.

Un video realizat de Fundacja Narodowa care prezintă pe scurt contextul și desfășurarea Insurecției:

Predica, a cărei traducere o veți putea citi mai jos, a avut loc în contextul în care, în ultimele luni, s-au întețit extrem de mult atacurile împotriva Bisericii Catolice Poloneze și provocările legate de tema „LGBT”.

Practic, opoziția politică față de guvernul conservator din Polonia – de la extrema stângă, postcomuniști cu cefe groase, până la liberalii lui Tusk – nu pare să mai aibă de propus nimic altceva în afară de educație sexuală obligatorie, radicală, începută din grădiniță, cf. standardelor Organizației Mondiale a Sănătății, gay marriage, adopția de copii de către cuplurile homosexuale și marginalizarea Bisericii din viața publică. 

Acest zel pro-LGBT se manifestă și în mass media sprijinitoare a opoziției. Să luăm, de exemplu, Gazeta Wyborcza, organul condus de binecunoscutul Adam Michnik – acest adevărat guru al „dreptei” românești. De la o vreme, Gazeta pare să fi dezvoltat o obsesie legată de tematica LGBT. Sunt zile în care pe pagina sa de internet poți găsi și douăzeci de articole în acest sens și nici măcar unul care să mai vorbească și despre altceva. În ziua de 17 august, de exemplu, pe pagina GW puteai găsi o pledoarie în favoarea homosexualității și adopției de copii de către cuplurile homosexuale, folosind ca argument… doi pinguini-băieți de la grădina zoologică din Berlin, care au găsit un ou fără părinți și acum îl clocesc împreună!

Interesant de notat că Sputnik, trâmbița oficială a Kremlinului, în varianta ei în limba polonă susține pe față „cauza LGBT” – deși nouă, în România, bărboșii de pe lista lui Dughin ne dau asigurări că Putin e pravoslavnic și numai el ne poate salva de decadența occidentală.

Activiștii și oengiștii LGBT nu mai prididesc cu paradele gay în Polonia; nu sunt mulți, dar se tot plimbă din oraș în oraș, încercând să ajungă mai ales în zonele cele mai conservatoare, sperând că vor reuși să provoace vreo reacție violentă, ca să se victimizeze.

Recent, la Bialystok a ieșit într-adevăr cu îmbrânceală, dar îmbrânceala s-ar putea să nu fi fost totuși chiar atât de spontană: defilarea LGBT a fost atacată de „naționaliști” – o specie despre care am mai scris pe ILD, nu e nici ea prea relevantă în Polonia, nu i-a reușit până acum trecerea pragului de intrare în parlament, dar e zgomotoasă și este legată prin multe multe fire cu… Rusia.

Małgorzata Gosiewska, vicemareșal al Seimului, a apreciat că manifestațiile LGBT, precum și reacțiile pe care le provoacă, sunt „în multe locuri rezultatul activității serviciilor rusești”.

Dacă e să tragem linie, ar veni așa: nici una dintre „victimele” LGBT în urma incidentelor de la Białystok nu a ajuns la spital. Dar, în contrast cu bilanțul îmbrâncelii de la Białystok, în ultima vreme s-au întețit atacurile violente împotriva preoților, precum și actele de profanare de biserici și batjocură de simboluri sfinte.

• La Szczecin, parohul bazilicii Sf. Ioan Botezătorul a fost rănit de trei bărbați care îi cereau haine liturgice „ca să facă nuntă”.
  

  Prałat szczecińskiej Bazyliki św. Jana Chrzciciela został pobity przez trzech napastników, ranili księdza i uderzyli kościelnego. Mężczyźni chcieli dokonać świętokradztwa, mieli odprawić mszę świętą i udzielić sobie ślubu, rozmawiali między sobą czy mają przy sobie obrączki. pic.twitter.com/EBADpiWXT6

  — TOP TVP INFO (@TOPTVPINFO) July 29, 2019

• La Wrocław, un preot a fost înjunghiat în torace și de abia a scăpat cu viață.
• Parada gay de la Gdańsk, cu participarea primarului Aleksandra Dulkiewicz (mare stea a opoziției), a imitat în batjocură, cu obscenități pe care prefer să nu le descriu, o procesiune religioasă.
• La Varșovia, la parada patronată de însuși primarul Rafał Trzaskowski, cel care reinstituit numele comuniste ale străzilor, niște indivizi îmbrăcați în imitații de odăjdii au maimuțărit Sf. Liturghie.
  
• La Płock un grup de activiști a lipit pe coșurile de gunoi și pe cabine de WC afișe cu imaginea icoanei sfinte de la Jasna Góra, Ocrotitoarea Poloniei, în care aureola Maicii Domnului si cea a Pruncului apar în culorile curcubeului LGBT.
• Donald Tusk, cel atât de iubit de „dreapta” românească, a găsit cu cale să apere această batjocură ca fiind o chestiune de „viziune artistică”.
• Deunăzi, ca provocare, în cursul unui marș de comemorare a Insurecției Varșoviei a fost arborat steagul LGBT având pe el simbolului Insurecției  – literele P și W contopite (însemnând „Polonia Luptătoare”,„Polska Walcząca”).

Agresivitatea cu care stânga atacă Biserica Poloneză, verbal și fizic, amintește de dușmănia bolșevică din trecutul care nu a trecut de tot, față de credință și de tot ceea ce e sfânt.

De aceea, publicistul Wojciech Reszczyński scrie în revista wSieci:

Cuvintele Arhiepiscopului Jędraszewski au sosit la timp. A diagnosticat corect pericolul.

„Ciuma în curcubeu” a început să ia în stăpânire Polonia cu o nemaipomenită viteză și dinamică. În fiecare săptămână prin orașele guvernate de primari favorabili „curcubeului” trec marșuri primitive și ordinare ale dușmanilor Bisericii, culturii poloneze, tradițiilor și moravurilor. Sloganul sub care se grupează și care slujește drept pretext pentru manifestație este egalitatea. Chipurile, lipsește egalitatea, de aceea avangarda sexuală contemporană – urmașii proletarilor bolșevici – se simte nedreptățită și are de gând să lupte pentru acea egalitate. Pentru că, se știe, fără luptă nu este revoluție. Ies pe stradă cohorte de oameni ca aceia de acum o sută de ani, reparatorii lumii, dorind să existe pe scena politică având sprijinul activ al vechiului comunism și al stângii europene contemporane.

Se pare că există și acum forțe pe lumea asta care sunt gata să investească mult pentru a frânge rezistența polonezilor la „progres”.

Dar, dacă ne întrebați pe noi, tindem să-i dăm dreptate popularului blogger Piotr Wielgucki:

„Din nou, Kaczyński este cu un kilometru înaintea opoziției, și încă în pas de plimbare. Dar foarte curând va începe campania pe bune, iar atunci distanța se va mări cu hectare. Mucoșii se distrează alergând pe străzi în chiloți în culorile curcubeului, sau chiar fără chiloți, oamenii politici serioși fac politică serioasă. Niciodată nu am fost atât de liniștit în privința rezultatului alegerilor ca aici și acum.” 

Mulți polonezi consideră că poporului lor îi revine misiunea să oprească această nouă ofensivă globală împotriva Civilizației, așa cum, la 15 august 1920, au respins, cu ajutorul Maicii Domnului, atacul bolșevicilor asupra Poloniei și asupra Europei („Minunea de pe Vistula”). Este semnificativ că o întrebare în acest sens a fost pusă de portalul conservator wPolityce ca sondaj în rândul cititorilor săi.

Aceasta este atmosfera în care și-a rostit predica Arhiepiscopul Marek Jędraszewski, Mitropolitul Cracoviei, la 1 august, iar ecourile ei nu au încetat până în clipa de față.

Stângiștii îl înjură, îl fac „diavol întrupat”, îl acuză că „instigă la omor”. Deunăzi, la Poznań, în cadrul unui show „Mr. Gay”, un drag queen a tăiat, simbolic, gâtul unei păpuși cu imaginea arhiepiscopului. 

Dar au apărut și continuă să apară nenumărate manifestări de solidarizare, de sprijin și de recunoștință adresate Mitropolitului Cracoviei, din partea colegilor din episcopatul polonez, din partea autorităților Statului, din partea multor cetățeni – care semnează scrisori și organizează mitinguri de susținere. Episcopi catolici din alte țări – Cehia, Slovacia, Ungaria, i-au trimis și ei mesaje călduroase arătându-și aprecierea pentru curajul ierarhului polonez.

„Ca oameni de știință, privim critic presupusa natură științifică a studiilor de gen – printre altele datorită amestecului de concepte magice (voluntarism magic, reinterpretare magică a teoriei lingvistice a actelor vorbirii) și a lipsei compatibilității acestora cu diferitele științe despre om (inclusiv biologia și antropologia fizică în sens strict). Constatăm că în sfera publică funcționează fără îndoială platforma ideologică a „mișcării LGBTQ”. Este o ideologie atât datorită pedigree-ului său (sincretism cultural modern, concepte de la Marx și Engels, neo-marxism), cât și datorită scopului său (o transformare juridică și politică profundă, revoluționară). Este o ideologie a emancipării, orientată spre crearea de conflicte în societate; ideologie care își are, de asemenea, puternicii săi beneficiari economici  declarați.”

(Fragment dintr-o scrisoare de susținere – care a înregistrat până acum peste 15 mii de semnatari)

Cei care îl cunosc personal pe Mitropolitul Cracoviei sunt convinși că acesta nu-și va schimba atitudinea, deci presiunile asupra lui nu numai că nu par să aibă rost, dar reușesc să-i mobilizeze cercuri tot mai largi de susținători. În ultimele două săptămâni ierarhul a mai ținut câteva predici, în care a repetat și a extins cele spuse la 1 august.

Teama pe care acesta o inspiră în rândul stângiștilor este justificată. Nu degeaba Gazeta Wyborcza se lamenta în 2017, echipei lui Adam Michnik nevenindu-i să creadă că un papă atât de progresist precum Francisc a putut să-l numească la Cracovia tocmai pe Marek Jędraszewski!

Arhiepiscopul este un redutabil polemist, un distins intelectual, profesor de filosofie, dar și un om de profundă spiritualitate și de mare curaj personal. Rețineți acest nume. Probabil veți mai auzi de el. 

Iată textul predicii care a aprins atâtea reacții:

Sub conducerea lui Moise, Dumnezeu a scos pe poporul lui Israel din pământul păgân al Egiptului – din casa robiei, pentru a-l aduce în Țara Făgăduinței – în casa libertății. La un moment dat, această cale a fost întreruptă. Dumnezeu a poruncit să I se construiască un Cort al Întâlnirii. Ca să fie în mijlocul poporului lui Israel ca un semn deosebit al prezenței lui Dumnezeu. Ca sub coperișul Cortului să se afle Chivotul, iar în acesta, Legământul, adică cele două table de piatră, cuprinzând Legea lui Dumnezeu, rezumată în Zece Porunci. Încă un mesaj foarte însemnat din pasajul din Cartea Ieșirii, pe care tocmai l-am citit: Dumnezeu era Cel care hotăra ritmul mersului către Țara Făgăduită. Numai când norul se ridica deasupra Cortului Întâlnirii, israeliții își înfășurau corturile lor și luau drumul către casa libertății. Dumnezeu este în mijlocul poporului său. Dumnezeu hotărăște ritmul îndreptării spre țelul pe care El îl statornicește. Dumnezeu este viața poporului Său.

Dragi frați și surori! Înainte de a intra în Bazilica Mariacka (Sf. Maria, NT) din Cracovia, în liniștea impresionantă, umplută de geamătul sirenelor, ne-am oprit în fața ei timp de cinci minute la ora 17.00. A fost clipa noastră sfântă de pomenire a celor petrecute la Varșovia în urmă cu 75 de ani. Această sfântă clipă își găsește acum urmarea în Casa lui Dumnezeu, când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și unim rugăciunile noastre cu jertfa sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a chemat la libertate. Acesta este timpul nostru sfânt și sfânta noastră pomenire a luptătorilor Insurecției, a populației civile, a nenumăratelor victime care au fost atunci înghițite de sfânta cauză numită Polonia. Noi suntem paznicii amintirii acelor vremuri și a acelor oameni. Puțini dintre ei mai sunt în viață astăzi. Cei care erau ofițeri de legătură, infirmierele, care erau atunci adolescenți, băieți și fete, au acum peste nouăzeci de ani. Alții, mai bătrâni decât ei, au plecat deja în veșnica slujire. Ceea ce s-a întâmplat atunci a marcat pentru noi un timp sacru al memoriei, care dăinuie și îndatorează – la fel cum memoria israeliților a fost pătrunsă de îndatoririle Decalogului săpate pe cele două tăblițe de piatră. Cărțile sfinte din august și septembrie 1944 ne reînnoiesc amintirea. Sunt cântecele Insurecției: o consemnarea acelor vremuri – o consemnare redescoperită și aprofundată întru înțelegerea sensului acesteia, care nu încetează să oblige. Așa precum Cărțile Sfinte, ca acel fragment pe care l-am citit din Cartea Ieșirii, au fost mai întâi tradiții înrădăcinate în memoria fiilor lui Israel și abia mai târziu trecute în scris.

Ne întoarcem astăzi la aceste cărți sfinte ale Insurecției Varșoviei și încercăm să înțelegem sensul acelui eveniment, care nu a fost doar o mobilizare pur militară, ci o mare revendicare a Poloniei, al cărei simbol era capitala țării noastre – Varșovia. Am vrut să fim stăpâni în ea, după alungarea nemților și ca stăpâni să-i întâmpinăm pe cei care veneau din est. Aceasta a fost intenția organizatorilor operațiunii „Burza” („Furtuna”, NT) – am vrut să fim stăpâni în Polonia, nu o mulțime înrobită, lipsită de memorie, îndatoriri și onoare. Această clipă a fost pregătită, după cum dă mărturie cântecul, care a fost transmis la 1 august (1944, NT) de postul de radio insurgent „Błyskawica” – „Copiii Varșoviei”. Textul a fost scris de Stanisław Ryszard Dobrowolski „Goliard”, iar muzica a fost compusă de Andrzej Panufnik. Cântecul dădea glas așteptărilor și sensurilor clipei când avea să vină Ora „W” (criptonimul pentru momentul desemnat al izbucnirii Insurecției, 1 august 1944 ora 17.00, NT): „Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Pe cei liberi nu-i frânge nicio nenorocire, / Pe cei îndrăzneți nu-i înfricoșează nicio greutate – / Vom merge împreună la victorie, / Când poporul se va ridica umăr la umăr / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / La comanda ta, ne vom ridica mânia asupra dușmanilor! / Powiśle, Wola și Mokotów (numele unor cartiere ale Varșoviei, NT) / Fiecare stradă, fiecare casă – / Când se va trage primul glonț, fii gata, / Ca tunetul în mâna lui Dumnezeu / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă … „.

Și au plecat. Atmosfera acestei plecări este redată de poezia citită la începutul acestei sfinte Liturghii de către părintele protopop. Poezia lui Józef „Ziutek” Szczepański. „Astăzi plec la luptă – Mamă!” În această hotărâre a tânărului de a pleca, știind, în același timp, că astfel se alătură altor mii care și-au dat deja viața pentru Polonia și și-au vărsat sângele, citim un ecou îndepărtat, dar limpede, al despărțirii tăcute a lui Hristos de Maica Sa. A lăsat-o în nesiguranță și durere, deoarece știa că sunt momente și sunt cauze pentru trebuie spus: „Rămâi cu bine, plec astăzi să-mi duc crucea”. Și și-au dus-o. La început, plini de încredere – la urma urmei, insurecția trebuia să dureze doar între trei și cinci zile. Nici chiar măcelul din Wola din primele zile ale Insurecției, nici uciderea cu sânge rece a zeci de mii de civili nu au împiedicat bucuria că, iată, Varșovia este liberă – că este alb-roșie (culorile steagului Poloniei, NT). Că astfel, ea simbolizează toată Polonia, care de cinci ani tânjea după ziua libertății, după ruperea cătușelor, după suveranitate. De aceea, printre insurgenți domnea un optimism constant, răsunând chiar în Wola, exprimat într-un alt poem minunat – cântat atunci și mai târziu – al lui „Ziutek” Szczepański: „Palatul Michla”: „Palatul Michla, Żytnia, Wola, / Băieții de sub „Umbrelă” se apără. Deși au arme pentru „tigri” / Sunt băieți faini din Varșovia. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / Lucrând ca pentru doi. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / ca oțelul! “.

Trebuia într-adevăr să ai un spirit de oțel, ca să aștepți și să te aperi și să lupți – chiar dacă sângele curgea din belșug și nu venea niciun ajutor. E adevărat că Armata Roșie se apropia dinspre est, dar aceasta s-a oprit la un moment dat, așteptând ca nemții să împlinească ordinul lui Hitler de a distruge complet orașul și să-și ducă la capăt toate planurile lor criminale. Pentru că Stalin nu voia ca polonezii să fie stăpâni la Varșovia, să fie la ei acasă în țara lor. Așadar, încet-încet, s-a stins speranța că va veni vreun ajutor din afară și s-a născut convingerea disperată că vor trebui să vină de la est cei care nicidecum nu vor aduce libertatea. De aici următorul poem al lui „Ziutek” Szczepański, de la sfârșitul primei luni a Insurecției, când a căzut Orașul Vechi. Nu mult după aceea, el însuși avea să fie rănit de moarte, apoi purtat prin canale de colegii săi în Śródmieście, ca să moară acolo. Poezia „Ciumă roșie”: „Te așteptăm, ciumă roșie, / să ne salvezi de moartea neagră, / ca după ce ne vei fi sfâșiat Țara în sferturi, / să ne fii mântuire primită cu scârbă. / (…) Te așteptăm, nu pentru noi, soldații, / ci pentru răniții noștri – avem cu miile / sunt și copii aici și mame care alăptează / și molima se răspândește prin pivnițe / Te așteptăm – tu zăbovești și zăbovești, / Te temi de noi și noi știm asta. / Vrei să cădem cu toții, unii lângă alții / aștepți nimicirea noastră lângă Varșovia / (…) Nu vei face nimic – ai dreptul să alegi, / poți să ne ajuți, poți să ne salvezi / sau să aștepți și să ne lași morții… / Moartea nu este groaznică, știm să murim. / Dar să știi că din mormântul nostru / o nouă Polonie se va naște – învingătoare – / Și nu vei umbla pe acest pământ, / stăpânitorule roșu al puterii sălbăticiei”.

După cum știm, trupele de pe cealaltă parte a Vistulei au intrat în Varșovia abia la jumătatea lunii ianuarie 1945 – doar în ruinele ei. Înainte de aceasta a fost și marșul, în special al populației civile, părăsind orașul după semnarea capitulării la 2 octombrie 1944. Marșul către Pruszków și apoi către alte lagăre. Duminica trecută dimineața, pe programul trei al postului de radio național, D-na redactor Agnieszka Trzeciakiewicz a stat de vorbă cu D-na Anna Żochowska. Din relatările acelor oameni, care au părăsit Varșovia, după 63 de zile de luptă inegală, eroică, s-a născut poezia ei, „Zece pași” – pentru că trebuiau să meargă, părăsind Varșovia, ducând și copii mici, care nu reușeau să țină pasul, dar trebuiau să meargă la Pruszków , erau forțați. „Copilașul meu, încă puțin, încearcă / încă zece pași / pentru tata, pe care l-au ucis la Pawiak (închisoare germană pe teritoriul Poloniei ocupate, NT), încă zece pași / pentru bunica cea moartă în beci, / acum zece pentru surioara / ca neamțul să nu o audă cum plânge. Și pentru mine, fiul meu, încă zece / ca să nu cad sub greutatea copilului / și a vieții … / zece, zece sau măcar unul … ”.

Astăzi, când au trecut deja 75 de ani de la acele evenimente, știm: s-a împlinit ceea ce a scris Józef „Ziutek” Szczepański. Din mormintele luptătorilor Insurecției s-a născut noua Polonie, deși a trebuit să așteptăm foarte mult nașterea ei – mai întâi până în 1989, până la primele sclipiri de redobândire a suveranității de către țara noastră. Iar astăzi deja știm că ciuma roșie nu mai umblă pe pământul nostru. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că nu există una nouă, care să vrea să ne stăpânească sufletele, inimile și mințile. Nu marxistă și bolșevică, dar născută din același spirit – neo-marxistă. Nu roșie, ci în culori de curcubeu. Trăim un paradox pe care atât de potrivit l-a exprimat societatea romană din vremuri îndepărtate, când puterea imperiului a fost ridicată pe legea acestuia. Atunci a apărut zicala: Summum ius, summa iniuria – „acolo unde este legea cea mai înaltă, acolo foarte adesea este și cea mai mare nedreptate”.

Din experiențe tragice, printre altele, cele din cel de-al Doilea Război Mondial, știm perfect că dacă legea nu face referire la Dumnezeu, atunci ea poate fi astfel manipulată încât în numele „domniei legii” se poate face foarte mult rău unor oameni nevinovați. Referindu-mă la această afirmație, voi repeta, dragii mei, ceea ce am spus ieri la Jasna Góra: cea mai mare toleranță este și culmea intoleranței. Pe buzele celor care predică tuturor și peste tot toleranța, apar violența, ocara și batjocura de cele mai sfinte semne: de Preasfânta Taină, de Maica Domnului de la Częstochowa, de însăși Sfânta Fecioară și, zilele trecute, și de simbolul Poloniei Luptătoare. Amintirea mormintelor, despre care a scris Józef „Ziutek” Szczepański, ne poruncește să ne ridicăm pentru a ne împotrivi și să nu ne oprim, spunând ca eroina poemului „Zece pași”: Nu te opri, fiule, „încă zece pași, (…) zece sau măcar unul”. Să apărăm adevărata libertate, să-i cinstim pe eroi, să avem sentimentul datoriei care decurge din acele 63 de zile tragice cuprinse între 1 august și 2 octombrie 1944. Și să repetăm cu Zbigniew Herbert „Mesajul Domnului Cogito”: „Fii credincios, du-te”.

UPDATE 19 aug 2019, 16.30:

Pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Cracoviei a apărut textul scrisorii adresate Mitropolitului Jędraszewski în numele Conferinței Episcopale Romano-Catolice a Ucrainei, de către Președintele acesteia, Bronisław Bernacki, Episcop de Odessa-Simferopol.

Iată un fragment:

Noi, Păstorii țării ucrainene, am trăit de-a lungul multor ani, și astăzi încă trăim, urmările distrugătoare ale ideologiei comuniste, care a dus multe vieți omenești la pustiire spirituală și care, ca și ideologia de gen, a luat masca luptei pentru egalitate. Cu durere în suflet, privim cum această nouă ideologie își seceră astăzi recolta nimicitoare, punând în pericol instituția căsătoriei și a familiei. Aceasta amintește de începuturile regimului din URSS care, printre primele decizii ale sale, a permis divorțul rapid și avortul. Nu este de mirare că susținătorii ideologiei de gen acționează într-un spirit care cu siguranță nu este de la Dumnezeu! Un vechi proverb slav spune: „Mărul nu cade departe de pom” – ambele ideologii au apărut din ateism, din negarea lui Dumnezeu Creatorul, care este Izvorul vieții adevărate și Viața însăși.

În înfruntările actuale, în numele Păstorilor Bisericii Romano-Catolice din Țara Ucrainei, doresc să transmit dragului nostru Arhiepiscop solidaritatea noastră frățească, sprijinul nostru și, mai ales, să-L asigur de rugăciunea noastră!