FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Radu Iliescu şi cadiul

Ce legătură poate să existe între judecătorul Hamad al-Razine din Arabia Saudită şi Radu Iliescu, o mai veche cunoştinţă de-a noastră? Nu greşim când presupunem că ei nu se cunosc personal, totuşi înrudirea spirituală este atât de evidentă şi îi leagă atât de profund că pare mai importantă şi mai trainică decât una de sânge. Unul apelează la lumea fantastică a basmului pentru a-şi deghiza violenţa importata în pilde pline de înţelepciune, celălalt îşi aruncă sentinţele dure cu încredinţarea că înţelepciunea răului este infinită.

Judecătorul Hamad Al-Razine a justificat violenţa bărbaţilor faţă de neveste ca fiind o reacţie normală în cazul în care femeile cheltuie prea mulţi bani pentru îmbrăcăminte. Pentru Al-Razine, soţul este îndreptăţit să fie violent faţă de soţie:

„dacă o persoană dă 1200 SR (riali saudiţi, aprox. 320 dolari americani, n.m.) soţiei sale şi ea cheltuie 900 de riali (240 dolari, n.m.) pentru a cumpăra o abaya (acoperământul negru ce le îmbrăca din cap până în piciare pe femei) de la un magazin de firmă, iar bărbatul o pălmuieşte ca reacţie la faptă, ea merită acea pedeapsă”.

La cele de mai sus Al-Razine a adăugat că un alt motiv de violenţă casnică ar fi şi limbajul ofensiv a femeilor faţă de soţii lor. Afirmaţiile judecătorului musulman au provocat reacţii de respingere din partea audienţei feminine la acel seminar unde s-a pus în dezbatere violenţa contra femeilor. Activista pentru drepturile femeilor Wajiha Al-Huwaider a declarat CNN că femeile din Arabia Saudită se confruntă de nenumărate ori cu atitudini de acest fel. Ce nu adaugă CNN este ca deciziile cadiilor, ale judecătorilor musulmani, bazate pe Coran şi Hadith (colecţia de pilde din viaţă lui Mohamed) sunt legi pentru saudiţi, indiferent de protestele câtorva femei. În ţara în care Noura Al-Fayez, singura femeie ministru din guvern nu-şi poate conduce maşina deoarece nicio femeie nu are dreptul de a avea permisul de conducere auto, este mult mai important un judecător bărbos cu turban care spune de ce şi când trebuie să fie pălmuite femeile.

Radu Iliescu nu are titlul de cadiu, de judecător islamic, dar el judecă şi dă sentinţe de acelaşi tip. Se ştie că ambalajul este important în prezentarea mărfii, aşa că Radu Iliescu îşi foloseşte harul de meşteşugar al frazelor atrăgătoare într-un loc pe care nu îl bănuiam că s-a transformat în laborator pentru prozelitismul religios islamic, pe Bookblog. Într-o postare recentă, Radu Iliescu inventează binele ca pe un accesoriu sau fapt condiţionat de rău, totul pus sub o copertină religioasă.

Plecând de la frumosul basm Sarea în bucate de Petre Ispirescu, Radu Iliescu ne spune că o „lume a mierii nesfârşite, a bunăstării generale, a non-violenţei desăvârşite, a maleabilităţii fără excepţie, ar fi o criogenare incoloră, inodoră, insipidă, dacă n-ar fi o imposibilitate pură. Acolo unde nu există provocare, coerciţie, interdicţie, nici binele nu se poate manifesta, dispar posibilităţile ascensiunii spirituale, dispare însăşi dorinţa apropierii de absolut”.

Şi ca o demonstraţie că şi el poate să treacă prin rău ca să îşi găsească binele, Radu Iliescu face şi o trecere prin iudaism de unde scoate un citat din pildele lui Solomon: „Cine îşi cruţă toiagul, nu-şi iubeşte copilul, iar cine îl iubeşte îl ceartă la vreme”. Pregătirea pe care ne-a făcut-o cu basmul românesc şi cu pildele iudaice îi folosesc lui Iliescu pentru a trece la meniul principal, la Coran, unde domnia să se simte bine şi unde găseşte de cuvânt să determine relaţia bine-rău tocmai în Sura Femeilor. Că să înfrunte dificultatea de la bun început, Radu Iliescu ne dă citatul pe care spune că îl răstălmăcesc denigratorii islamului:

„Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă! Părăsiţi-le în aşternuturi! Loviţi-le! Nu le căutaţi însă gâlceavă, dacă vă dau apoi ascultare. Dumnezeu este Înalt, Mare.”

Ce susţine Radu Iliescu? El repetă ce spune Coranul, că o familie islamică se bazează pe munca şi pe câştigurile bărbatului, de aceea şi rolul său diriguitor. Asta nu înseamnă că femeia nu poate să nu câştige şi ea, dar, poate fără să vrea, poate pentru că a vrut, urmează chintesenţa justificării violenţei ca atribut al diferenţei şi nimeni nu o face aşa „dulce” ca Radu Iliescu: ”Nicio egalitate între cei diferiţi”. De aici, de la această propoziţie nerostită de Mohamed, dar perfect adaptată islamului dintotdeauna se ajunge la concluzia ca modernităţii îi lipseşte capacitatea de a se menţine pe linia echilibrului, „pe axa care desparte, dar şi uneşte contrariile”. Violenţa este starea de fapt şi idealul islamului, iar Radu Iliescu arată că aceasta este valoarea supremă. Pioşenia femeii se obţine prin violenţă, supunerea infidelilor se face prin violenţă, bărbatul musulman este gardianul ordinii prin teroare în familie sa şi în celelalte familii.

Modernitatea, prin propovăduirea egalităţii, prin schimbările în mentalitate datorate conştientizării asemănării în ciuda diferenţelor, este de fapt duşmanul faţă de care reacţionează islamul şi propovăduitorii săi. Radu Iliescu nu spune direct că bărbatul trebuie să-şi pălmuiască nevasta, el spune că nu există egalitate, că diferenţa dintre sexe este la baza diferenţei de autoritate ca sursă a dreptului. De la Sarea în bucate până la palma de corecţie saudită este un drum lung, pe care Radu Iliescu îl face cu autoritatea celui care îşi iubeşte menirea, aceea de vestitor al timpului supunerii veşnice faţă de zeul nisipurilor.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

33 Comments

  1. emil
    18 June 2009

    O clarificare. Exista o diferenta intre a spune ca barbatul si femeia sint diferiti si intre a spune ca barbatul si femeia sint (sau ar trebui sa fie) egali. Ma refer la egalitatea in fata legii, la egalitatea institutionala. In acest sens, islamul legifereaza inegalitatea dintre barbat si femeie. Egalitatea (in sensul de mai sus) este posibila intre cei diferiti si din acest punct de vedere islamul este o sursa de barbarie institutionalizata, deoarece neaga constant egalitatea in fata lui Dumnezeu. Si aici nu este vorba doar despre relatia barbat-femeie. Islamul este plin de astfel de dualisme: credincios-necredincios, credincios-semicredincios (asa-zisele popoare ale Cartii – crestini si evrei), casa pacii-casa razboiului, arabi-nearabi. Motorul islamului este supunerea neconditionata in fata ordinii divine precise si imutabile revelate unui beduin din secolul 7. Restul e ala-bala-portocala.

  2. Francesco
    18 June 2009

    N-am vrut sa postez intreaga pledoarie a lui Radu Iliescu pentru violenta ca indreptar si norma a relatiilor in familie. El spune ca „recursul la violenta nu este norma, ci sarea in bucate, exceptia, care poate servi in circumstante speciale, ca si toaiagul tatalui in iudaism” etc

    Dar poate ca din dorinta de a realiza o pledoarie inteligenta si subtila pentru islam, Radu Iliescu a uitat ca sarea face parte din meniul nostru zilnic. Radu Iliescu ori confunda sarea cu un condiment rar, utilizat din an in paste, ori crede intr-adevar ca violenta este legitima si necesara. Chiar o spune cand afirma ca „femeia (musulmana, n.m) trebuie sa cultive doua virtuti esentiale: religiozitatea si discretia. Ateismul si stridenta sunt doua pacate de moarte in Orient, sub orice forma s-ar manifesta ele”. Pai zi asa, neicussorule, iti place violenta, o aprobi, ii gasesti o valoare morala ce deriva din necesitatea raspandirii islamului. Nu sarea in bucate este scopul analizei lui Radu Iliescu, este doar un pretext pentru a face o pledoarie pentru violenta casnica.

  3. CRISTIAN SIRB
    18 June 2009

    Doamne ajuta!Cât mă bucur s văd că-l mai vede cineva pe R.I. cum l-am văzut şi eu, adică în toată primejdioasa sa goliciune! Pe el şi pe gaşca din jurul lui Dan Puric – traco-daco-getul nostru actor.

    Adunătura aia de la ştiinţe umaniste a bookblog e o ghiulea pentru acel site, totuşi, respectabil.

  4. panseluta
    18 June 2009

    Francesco:

    Nu stiu cine e ipochimenul Radu Iliescu, dar, stiidu-te pe tine, cred ca l-ai incondeiat perfect.

  5. panseluta
    18 June 2009

    Francesco,

    Poti sa dai citeva linkuri la Radu Iliescu? Eu nu gasesc nimic.

  6. emil
    18 June 2009

    Panseluta, individul e islamolingăul de serviciu.

    Francesco, expertul nostru in femei ar trebui trimis aici vreun an sau doi… trai pe vatrai pentru un nepricopsit.

  7. costin
    18 June 2009

    @Cristian,
    … da sa mor daca inteleg ce legatura vezi tu intre RI si Dan Puric?

  8. Francesco
    18 June 2009

    @Panseluta, pentru a-l „cunoaste” pe Radu Iliescu este nevoie de rabdare. Putem sa o facem direct, putem sa-l vedem in actiune pe situri surprinzatoare, ca acesta, al lui Doru Pope.

    Nu am reusit sa gasesc comentariul original al lui Radu Iliescu pe situl lui Doru Pope, ce mi s-a parut insa foarte instructiv a fost ca R.I. a promis ca va raspunde, dar nu a facut-o. Tipic, era intr-o postura neconvenabila. Si stim cu totii ce fac „baietii” cand trebuie sa-si apere credinta, convingerile. Mint sau eludeaza adevarul, daca vrei. Sau scapa cu o promisiune niciodata verificata.

    Doru Pope a pus cateva probleme iar Radu Iliescu s-a facut ca ploua…

    O sa revin asupra subiectului R.I.

  9. israelianca
    18 June 2009

    As vrea sa-l readuc pe Radu Iliescu la pilda propriei sale mame: o batea tatal lui Radu Iliescu sau nu?

  10. bugsy
    18 June 2009

    @Israelianca: Bine ai revenit! Miss you!
    http://www.youtube.com/watch?v=UKNaUe7Ijfg

  11. emil
    18 June 2009
  12. Francesco
    18 June 2009

    Multumesc Emil, nu stiu cum de mi-a scapat.
    Comentariul lui Radu Iliescu este tipic pentru domnia sa:

    „definitia tolerantei islamice nu este cea a nepasarii din tarile Occidentului (nu le numesc “crestine” din ratiuni care-mi par evidente)”.

    Toleranta occidentala – provenita din crestinism – este nepasare; toleranta islamica este supraveghere, represiune, duritate, dispret.

  13. Francesco
    18 June 2009

    O sa adaug inca o perla a gandirii lui Radu Iliescu, un comentariu la postarea Sfintii inchisorilor de pe blogul http://prologos.ro.

    Draga Mihai,

    legionarii n-au fost un grup unitar, trasi la indigo, cum niciun grup politic din lumea asta n-a fost. Este firesc ca in diversitatea asta sa fi intrat si criminali, alaturi de visatori, de profitori, de anti-democrati, de religiosi s.a.m.d.

    Sa nu uitam ca Miscarea Legionara apare intr-un context asemanator oarecum cu cel actual, in care democratia aparea drept ceea ce este, adica o risipa uriasa de energie, o bataie de joc la adresa cetateanului, o premisa a coruptiei endemice. Legionarii au avut o idee buna, sfarsita prost, este drept, cea a readucerii religiei in politica. Ei reprezinta, si asta nu se spune, o alternativa la ideea democratica. Si acestea sunt motive, zic eu, sa-i privim si altfel decat ca pe niste bau-bau ai Istoriei…

    Cam ciudata aceasta simpatie a lui Radu Iliescu pentru miscarea legionara? Exista o fascinatie fata de fascism, fata de militiile fasciste. Oare modul de organizare al Hamas sau Hezbollah nu este pana la un un anumit punct ca si cel al Miscarii?

    Radu iliescu se produce pe blogul personal http://careeste.blogspot.com si pe cele afiliate, Palestina Lacroimosa etc. Se crede un trimis, o reincarnare romana a lui Rene Guenon alias Abd al-Wahid Yahya.

  14. emil
    18 June 2009

    Tranzitia de la fascism la islamofascism e fireasca.

  15. israelianca
    18 June 2009

    toda raba, bugsy, vesti bune in familie si o contra data lui Obama: inca un evreu care locuieste in Ierusalim, hahahaha!

  16. panseluta
    18 June 2009

    Tatzo,

    Sunt in ordine felicitatziuni personale?
    Nu ma lasa mofluza, ca mor!

  17. panseluta
    18 June 2009

    Adica, „Tzatzo…”

    P.S. Toti ti-au dus dorul aici.

  18. israelianca
    18 June 2009

    multumesc tuturor pentru declaratiile de dor.
    Da, dragilor, puteti sa ma felicitarisiti – mi s-a nascut primul nepotel, de la baiatul meu cel mic.
    si eu v-am dus dorul, dar am fost intr-un iures de emotii si nebunii. distractia cea mare abia acum incepe – vino sa-i faci baie, vino sa sa-l vezi, vino asa si pe dincolo.

  19. dr. jones
    18 June 2009

    sa’ti traiasca nepotelul israelianco!

  20. costin
    18 June 2009

    eu n-am zis nimic, dar te-ai scos, ai o scuza satisfactoare ????

  21. israelianca
    18 June 2009

    Multumesc ????

  22. panseluta
    18 June 2009

    Israelianca:

    Cum am scris pe firul asta, de Ziua Tatalui:

    http://patrupedbun.net/certifi…..casatorie/

    Numai bine celor care se invrednicesc si-si asuma povara.

  23. bugsy
    18 June 2009

    @Israelianca: Sa fie sanatos si sa aiba noroc in viata!

  24. israelianca
    18 June 2009

    bugsy, ce cintec mi-ai dedicat mai sus? de unde ai stiut?
    Multumesc inca o data tuturor, din toata inima, cu multa simpatie si dragoste!

  25. bugsy
    18 June 2009

    @Israelianca: Metallica „Nothing Else Metters”, in concert la Sideney.
    Stiu ca tie iti place de la Metallica „THE Unforgiven”, dar si „Nothing ….” cred ca/ti va fi pe plac….

    …..in rest, al saselea simt (instinct)!

  26. israelianca
    18 June 2009

    bugsy, stiu de mult cintecul, de cind s-a lansat. E simbolic si profetic – Nothing else matters, adica pe primul plan familia, copiii, acum nepotii. La asta ma refeream.

  27. bugsy
    18 June 2009

    Israelianca, exact la ce spui tu m/am gandit si eu.
    Familia in primul rand, …., in rest nothing else matters!

  28. Dinny
    18 June 2009

    Felicitari, israelianca! ???? Sa va traiasca, sa aiba noroc [ca sanatosi au fost si cei de pe Titanic :D] si sa va bucurati unii de altii!

  29. costin
    18 June 2009

    Emisiunea lui Michale Coren, discutie despre fundamentalism, terorism, islamism, crestinism. Cei doi cu care vorbeste Coren refuza pur si simplu sa gindeasca. Cind el vorbeste despre milioane de oameni ucisi de fundamentalisti islamici, cei 2 schimba subiectul si vb despre presupusi fundamentalisti crestini, care de fapt urau crestinismul cu pasiune.
    Orwelliana ‘Brave new world’ in care post-gindirea este la ordinea zilei:

  30. costin
    18 June 2009

    Anjem Choudary, fost drogat, betivan si afemeiat care a descoperit islamul, ca sa ajunga sa fie cunoscut drept cel mai periculos om din Marea Britanie. Acesta sustine in plina strada implementarea celei mai pure forme de şaria in UK, cu omoriri cu pietre pentru adulter, amputari pentru hoti, etc. Acesta recruteaza tineri britanici, pe cei mai vulnerabili dintre ei, dependenti de droguri, alcool si cu o viata dezordonata.

    Daily Mail, intr-un articol despre Anjem si despre toleranta absurda a Marii Britanii fata de acest gen de oameni, care cer deschis ucidirea soldatilor britanici si americani. Mai mult decit atit, tipul asta traieste pe bani publici, din ajutor social: 1700 de lire pe luna.

    The Jihad fanatic peddling a message of hate to 11-year-old Londoners (funded by the taxpayer)
    articolul original de pe Daily Mail este aici. Il postez in intregime. Nu ar fi prima oara cind Daily Mail sterge acest gen de articole la citeva zile de la publicare

    On a hot summer afternoon, a man with a microphone stands on a busy London street. He is a tubby figure and sports a black, bushy beard, flecked with grey. He is shrieking at passing shoppers, insisting they follow him – and save their souls.
    Teams of young, tough-looking men – all clearly devoted to their leader – dart through the crowds, handing out leaflets and haranguing anyone who questions their message.
    From the other side of the street, you could be forgiven for thinking this is a harmless, if colourful, example of citizens making full use of Britain’s ancient tradition of free speech.

    On a hot summer afternoon, a man with a microphone stands on a busy London street. He is a tubby figure and sports a black, bushy beard, flecked with grey. He is shrieking at passing shoppers, insisting they follow him – and save their souls.
    Teams of young, tough-looking men – all clearly devoted to their leader – dart through the crowds, handing out leaflets and haranguing anyone who questions their message.
    From the other side of the street, you could be forgiven for thinking this is a harmless, if colourful, example of citizens making full use of Britain’s ancient tradition of free speech.

    Message of hate: Anjem Choudary urges Britain to adopt public stonings, amputations for criminals and wants to see the flag of Islam over Downing Street
    But there is nothing harmless about what is really going on here. For the man with the microphone is Anjem Choudary, branded the most dangerous man in Britain.
    An extremist who believes his sole-calling is to wage holy war against Britain and her ‘infidel’ allies, he is trying – and succeeding – to prepare the ground for his global Islamic jihad.
    Funded by the taxpayer – he claims benefits so that he has plenty of free time to spread his message – Choudary is openly staging these ‘Islamic roadshows’ across Britain. And their aim is to recruit young British men prepared to make the ultimate sacrifice for his chilling cause.

    Islamic law in Britain
    Exhorting Britain’s 1.8 million Muslims to follow his example, Choudary dreams of seeing the black crescent flag, which is the symbol of his organisation, flying over Downing Street, and a draconian form of sharia law imposed across the UK.
    He wants alcohol banned, amputations for thieves, and adulterers to be stoned to death.
    ‘People are living in anarchy,’ he says. ‘There is a rape every minute. Islam has the answer to everything.
    ‘It is a deterrent. If you steal, you know you will face having your hands and feet cut off. Why should I not invite the British people to embrace Islam and save themselves from punishment in the hereafter?’
    In the last six weeks, Choudary has staged six ‘roadshows’ around Britain. He rose to particular prominence when he posted a video on his website of an unidentified 11-year-old white youth called ‘Sean’ being converted to Islam during a show in Birmingham last month.

    A young schoolboy ‘converted’ to Islam on the streets of Birmingham by a radical Anjem Choudary
    This was not an isolated incident. The extent of Choudary’s activities in the UK, disclosed here following a Mail investigation, raise disturbing questions about how individuals with known terror links are allowed to flout the law and openly recruit on British streets.
    For, to the dismay of anti-terrorism experts and the security services, his recruitment strategy appears to be working. Reports this month revealed that British Islamic militants are fighting alongside extremists intent on overthrowing the government in Pakistan.

    ‘Brummie’ fighters
    And in Afghanistan, where British forces have already lost 16 men during bloody clashes with the Taliban this month, it has been reported that men with broad English accents have been battling our soldiers. One militant shot dead by the British earlier this year even had an Aston Villa football club tattoo on his body.
    ‘People are always going back and forth to the UK,’ reveals Maajid Nawaz, a former militant with links to Choudary, who has since renounced violence.
    He added that religious leaders such as Choudary: ‘Set the mood music for suicide bombers to dance to.’
    According to terrorism experts, Choudary is the recruiting sergeant for what U.S. intelligence dubs Britain’s ‘Generation Jihad’.
    Richard Dart is one of Choudary’s protégés. This white British 26-year-old from Weymouth, Dorset, converted to Islam last week. He joined Choudary in a private house in East London and, after swearing oaths on the Koran, was re-named ‘Salahuddin’ – after the medieval leader who drove King Richard I from Jerusalem during the Crusades.

    The funeral of soldier Joshua Hammond, 18: 16 soldiers have died this month in Afghanistan
    For years, ‘Salahuddin’ – the son of teachers – drifted from job to job, working at one point as a security guard at the BBC’s Broadcasting House. He drank heavily and didn’t know what to do with his life. And then he met a member of Choudary’s circle while studying carpentry at a West London college.
    The meeting changed his life. ‘I’d already gone off pork,’ he tells me. ‘I had my last drink on holiday in Cyprus last year – just one pint. Michael Jackson’s death to me was a sign – he said he was a Muslim, but he didn’t live the life of a good Muslim.’
    As members of the ‘Islamic brotherhood’ come up to greet him as we walk down the street, ‘ Salahuddin’ also says he would be happy to fight – and die – overseas for the cause and that Islam must defeat Western aggression.
    Insisting the Koran preaches love, he adds: ‘The soldiers taking part in these wars are the enemies of Islam so I don’t support them in any way nor any man-made government or law. These governments are the terrorists.
    ‘I would love to see sharia law in the UK,’ he adds. ‘There are a lot of people who need to have fear in their lives. It would bring back standards.
    ‘If there is no fear, people just act on their whims, drinking alcohol and taking drugs and having sex.’

    A Sharia Council, as pictured for a recent Mail on Sunday investigation
    Choudary, for his part, denies he has links to terrorism. During an interview in the Desert Rose Algerian cafe in the heart of London, he plays the fool, saying he has not personally made any bombs. ‘But I do make a very good omelette,’ he chuckles.
    A former lawyer, he understands the pitfalls of telling the ‘enemy’ too much. Privately, however, he has been secretly taped urging his followers to raise money for Islamic fighters in Afghanistan and Iraq, saying this would help them kill the ‘butchers and cowards’ from the U.S. and Britain.
    Captured Al Qaeda terrorists, held at Guantanamo Bay, have also claimed that Choudary staged a ‘camping trip’ for militants in 2003, at an Islamic school in East Sussex.

    More…
    Revealed: How a public schoolboy was turned into a terrorist by online hate preachers
    Captured on camera: The moment suicide bomber blew himself up in luxury Indonesian hotel killing eight
    Here, another leading Islamic fundamentalist taught young Britons how to use AK-47s and rocket launchers. Choudary insists they were only ‘paintballing’. Under the Terrorism Act 2000, it is an offence to ‘invite another to provide money or other property’ for the purposes of terrorism. Offenders risk a prison sentence of up to 14 years.
    A founding member of extremist groups which are banned in many countries, such as Hizb ut-Tahrir and Al-Muhajiroun, which praised the ‘magnificent’ July 7 London terror attacks in 2005 that killed 52 innocent people, Choudary now runs a hardline sect called Ahlus Sunnah Wal Jama’aah Muntada. It currently has an estimated 1,000 members – and exactly the same aims as earlier banned groups.
    Other original members of this organisation are currently in prison, including Simon Keeler, a white Briton who was sentenced to four years in 2008 for raising money for terrorism, and is a devout follower of Osama Bin Laden.
    Abu Izzadeen, a Jamaican formerly known as Trevor Brooks, and a close friend of Choudary’s, is also serving a prison term after his sermons at the Regent’s Park mosque were found to be inciting terrorism and calling for its funding.

    Leading voice
    In their absence, Choudary is the group’s leading voice. He certainly retains impeccable jihadist connections, for he is also right-hand man and close confidant of Omar Bakri, who often addresses Choudary’s meetings via video-link from Lebanon.
    Known as the ‘Tottenham Ayatollah’, Bakri is an Islamic firebrand who supports Al-Qaeda and is regarded as a threat to Western security.
    Banned from Britain on the orders of the Home Secretary, and now directing operations from the Middle East, Bakri admitted to being in contact with the July 7 suicide bombers and giving them ‘religious guidance’ at mosques in Leeds and Bradford.
    According to former members of his sect, Choudary also holds classes to help new recruits avoid surveillance by British intelligence. He teaches them to regularly change mobile phones and computers so they don’t leave an electronic trail.
    He certainly doesn’t shy away from preaching about jihad.
    ‘Jihad is part of the Koran,’ he says. ‘What the people of Iraq, Afghanistan, Chechnya and Palestine are doing is defending themselves from foreigner fighters coming to kill them. It’s outrageous that we get called terrorists if we speak about the right to defend ourselves.’
    But Choudary doesn’t draw the line at fighting holy war in Asia. He wants the UK to become an Islamic state itself.

    Sharia courts throughout Britan
    As the Mail revealed last month, there are already at least 85 sharia courts in the UK. These courts rule on civil matters, such as divorce and financial disputes, and make a mockery of the principle that there should be one law for all Britons.
    But Choudary believes these courts do not go far enough. He believes Muslim immigrants will eventually breed out the native British population, pointing out that Medina once had just 200 Muslim inhabitants but went on to become the second city of Islam.
    This, he says, will pave the way for the implementation of a brutal form of sharia law that forces women to cover themselves completely in public, and bans them from education and employment.
    But his message, preached in mosques and private halls around Britain, is attracting an enthusiastic audience.
    In addition to ‘Salahuddin,’ Choudary claims to have converted 25 young men to his cause in the last six weeks alone. Many are former alcoholics and addicts, who now zealously promote Islam and want to see people publicly lashed for consuming alcohol.
    Four of these converts agreed to speak to me, even though they regard non-Muslims as ‘unclean’.
    ‘It is only permitted for us to speak to you if we are propagating Islam – otherwise we would ignore you,’ explains Abdul, 24.
    ‘Of course we must support Osama bin Laden,’ adds another of the youths, who refuses to give his name. ‘I would be proud to give my life in the name of Islam. We are the oppressed. We are involved in a defensive jihad to protect ourselves.’

    Benefits of Islam
    None of those I speak to let real work get in the way of their holy war; Choudary’s recruits are told that it is their Muslim duty to claim benefits, ensuring that they make no contribution to the ‘enemy’ British state.
    Choudary leads by example. Now separated from his wife and three children, for years he has received more than £1,700 a month in benefits from the British taxpayer.
    Choudary is the son of immigrants from Pakistan, part of a wave of Muslims who came to Britain from the sub-continent in the Sixties.
    But he found the strictures of religion suffocating as a child growing up in Kent and as soon as he left home, he went wild.
    As a medical student at Southampton University, he was known as Andy and was a hard-drinking womaniser with a fondness for cannabis and LSD. So bad was his drinking and drug-taking that he flunked his first-year medical exams, forcing him to switch to commercial law.
    He moved to London after university, teaching English to foreign language students and, say colleagues, trying to sleep with as many of them as possible. In the Nineties, after qualifying as a lawyer, he became bitter and depressed when his application for a lucrative post at a City law firm was rejected.
    He then started attending mosques around London, and was introduced to Bakri and Abu Hamza, the hook-handed Islamic firebrand who also supports terrorism in this country and abroad.
    Choudary stopped drinking and womanising and grew a beard. He was ‘radicalised’, deciding that Islam was the answer to his problems. And now he wants to foist his extremist views on the rest of us.

    ‘Dangerous’ appeasement
    So why is he allowed to preach hate on Britain’s streets? Many anti-terror experts believe Britain’s tolerant policy towards Islamic radicals is dangerously misguided. Quoting Churchill’s famous views on appeasement, one told me it was like ‘feeding a crocodile, hoping it will eat you last’.
    Tory MP Patrick Mercer, chairman of Parliament’s counter terrorism committee, certainly believes that there should be an urgent police investigation into Choudary’s activities.
    ‘He is subverting and suborning vulnerable youngsters with a view to turning them into mujahedin,’ he says.
    ‘We should focus attention on banning organisations which poison the minds of young Muslims and are conveyor belts to terrorism.’
    But back at the Algerian cafe, Choudary again tries to persuade me to convert to Islam.
    ‘We’d have to give you a new name – how about Osama?’ he smirks.
    Then he gets to his feet; the interview is over. With his four minders – burly men in Islamic garb – he strolls out into the London streets.
    As they leave, they all snigger at a private gag. Even wearing smirks, they look

  31. Francesco
    18 June 2009

    Cat de naiv eram cand am scris in postare ca m-a mirat afirmarea prozelitismului islamic al lui Radu Iliescu pe Bookblog! Pai cine a fost la BOOKFEST a putut vedea o intreaga divizie de activisti ai http://www.islamulazi.ro. Cu carti despre frumusetile islamului, cu barbosi inconjurati de broboade cu ochii in jos, preturi fff. reduse. 2 lei o carte (cine o fi suportand diferenta?), iei o carte si primesti si o predica despre bunatatea lui Allah, ca numai el este si oricum numai el va ramane… (Asta a spus-o Mahomed si o repeta altii).

    Standul labartat de 10 m latime, 4 in adancime, cu 7-8 titluri era doar o fatada a prozelitismului nerusinat islamic. Nici un vizitator nu era lasat sa se uite linistit. Toti erau prelucrati, intrebati de unele si de altele. O intalnire mai apoi la un Centru Islamic, asa, doar pentru un dialog „intercultural”. Apoi, toata lumea stie ce urmeaza… Broboada si satarul, fericirea si dispretul.

  32. bugsy
    18 June 2009

    Francesco, ai mare dreptate. Am fost si eu la Bookfest si am ramas uimit de vizibilitatea si agresivitatea standului de la islamulazi. Este clar o diferenta si cine nu o vede,…., o va simti in viitor! Diferenta este aceea ca si in Romania, islamul incepe sa devina agresiv in politica de prozelitism. Eu am mers la targ sambata, cand era destul de multa lume. Am fost abordat in fata standului cu semiluna de un tanar, imbracat in costum, care m/a invitat inauntru si mi/a prezentat ultima editie din Coran, editata cu aprobarea si binecuvantarea (m/am exprimat corect?) Marelui Muftiu. Standul era plin de copii, de femei imbracate conform legii islamice si cu barbati care stateau intr/un colt la o masa si beau ceai. Am refuzat politicos Coranul si am plecat! Am fost mirat ca am fost abordat spre a mi se „vinde” Religia Pacii, pentru ca nu prea eram in targetul lor, asa cum eram imbracat, cu jeans negrisi cu T -Shirt negru inscriptionat DEATH MAGNETIC METALLICA!!!!

  33. Costin,iti recomand sa nu te mai stresezi in privinta Dl Radu Iliescu tipul este clar un fantic religios ,un ins care refuza sa gindeasca cu capul lui si care intotdeauna va gasi in cine stie ce citat o justificare ptr ineptiile pe care le debiteaza non stop! el nu face altceva decit sa se foloseasca de citate ,dealtfel in esenta lor corecte, cum ar fi de pilda acela Acolo unde nu există provocare, coerciţie, interdicţie, nici binele nu se poate manifesta, numai ca, si aci este problema, Dl Iliescu linterpreteaza acest citat in cheie proprie ,in loc sa deduca din cest pasaj ca omul fiind o fiinta imperfecta e obligat in devenirea sa infrunte raul ptr a ajunge sa cunoasca ce este binele sau altfel spus, cum ii place insusi Dl Iliescu sa afireme sa accepte provocarile si sa incerce sa fie un invingator,in sensul de a invinge temerile indoielile remuscarile samd el deduce, complet debil as spune, ca poti foarte bine sa ramii incremenit in proiect,si atunci violenta, in toate formele ei este perfct legitma pentru ca nu-i asa barbatul este superior aprioric femeii si are acest drept de la divinitate ! de ce sa te mai obosesti atunci sa devii uman ? esti o fiinta superioara din start nici un progres ,vorbesc aici de progresul in om ,nu mai este necesar si nici macar dezirabil nu mai este! din moment ce tu esti o fiinta perfecta din start! aici e de fapt problema fanatismuli la Dl Ilescu el refuza sa creada ca mai are ceva da facut ptr ca Divinitatea nu-i asa a facut deja totul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *