Poate o să consideraţi binevenită astăzi o lectură mai uşoară, de început de weekend, dintr-unul dintre tabloidele britanice. Poate vă simţiţi şi dvs. puţin epuizaţi după turul de forţă de ieri prin meandrele conceptelor şi istoriei gîndirii de dreapta româneşti, poate v-au înflăcărat peste măsură cuvintele pline de miez ale elitei moral-intelectuale, poate aţi rămas puţin descumpăniţi în urma contactului prea intens cu realităţile vieţii în cetatea globală văzute prin ochii lucizi ai dreptei româneşti.
Vă rog să treceţi cu vederea ditirambii şi populismele din text (autorii sînt jurnalişti de tabloid, nu moralişti, iar patronul este, dimpotrivă, proprietar al unor producţii de-a dreptul imorale), să gustaţi argumentaţia frustă şi să meditaţi la Casa Comună Europeană din care şi noi, şi reperele dreptei româneşti facem acum parte.
Daily Express este astăzi primul ziar naţional care lansează un apel pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
De astăzi înainte energiile noastre vor fi direcţionate pentru sprijinirea eforturilor celor care cred că Marii Britanii îi va fi mai bine afară.
Celebrul simbol al cruciatului care împodobeşte sigla noastră va deveni şi o emblemă a luptei pentru repatrierea suveranităţii britanice dintr-un proiect politic care a eşuat complet.
După prea mulţi ani în care am fost victime ale furtului, agresiunii, supra-reglementării şi a intervenţiilor brutale ale Bruxelles-ului, a venit timpul ca poporul britanic să-şi recîştige propria ţară, să-şi repună în drepturi legitimitatea şi responsabilitatea propriului parcurs politic.
În urma dezastrului Tratatului de la Lisabona – impus în mod ruşinos cetăţenilor, fără referendumul care le fusese promis de către cele trei partide politice principale – mulţi s-au aşteptat ca chestiunile europene să ocupe un spaţiu mai retras în politica britanică.
Dar s-a întîmplat tocmai opusul, cei care deţin puterea acestei vaci bune de muls care este Europa au acaparat putere după putere.
Într-o perioadă de austeritate în toată Europa au extins bugetele lor deja umflate, urcînd contribuţiile disproporţionate ale Marii Britanii la niveluri chiar mai ridicate.
Şi, deşi nu fac parte din zona falimentară euro, contribuabilii britanici au aflat că, în conformitate cu normele convenite la Bruxelles de către Laburiştii care tocmai au pierdut alegerile, sunt obligaţi să ajute la salvarea economiilor distruse de moneda unică.
O plată de până la 10 miliarde £ pentru Irlanda este aparent doar începutul, speculatorii îşi îndreaptă deja tirul spre crenelurile economiei portugheze.
În ciuda unui şomaj cu o medie de peste 10% de-a lungul Europei, Bruxelles continuă să propună noi reglementări care distrug locuri de muncă şi conspiră la transformarea întregii UE într-o zonă de impozitare ridicată.
Are, de asemenea, un rol tot mai important în problemele de control al frontierelor, lăsînd statele membre fără puterea de a controla fluxurile de imigranţi, nu numai din alte ţări UE, ci şi din Asia sau Africa.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să calce în picioare justiţia britanică, împiedicînd deportarea suspecţilor de terorism şi impunînd dreptul la vot pentru deţinuţii condamnaţi.
Retragerea din UE ar trebui să fie însoţită de o retragere din jurisdicţia străină, paneuropeană a acestui tribunal, astfel încît chestiunile de justiţie britanică să fie decise din nou în instanţele britanice.
Încă de cînd poporul britanic a fost împins de către clasa politică, fără mandat direct, la ratificarea statutului de membru al pieţei comune în 1975, această instituţie a sustras continuu drepturile noastre la autodeterminare, remodelîndu-se în timp în Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană şi, mai nou, în Uniunea Europeană.
S-a pornit de la permisiunea inofensivă pentru cooperarea economică şi s-a ajuns la construcţia unui model de State Unite ale Europei.
Aproape nimic din ce a propus sau a adoptat UE nu a fost în beneficiul Marii Britanii – flota noastră de traulere a fost devastată de politica comună în domeniul pescuitului, în timp ce contribuabilii noştri s-au trezit că subvenţionează masiv fermieri neproductivi francezi sau polonezi în cadrul politicii agricole comune.
Mecanismul Ratei de Schimb Europene – precursorul monedei unice – a provocat o recesiune profundă în Marea Britanie, care s-a încheiat numai prin scoaterea lirei din acea strînsoare de moarte.
Acest ziar a fost întotdeauna ostil diluării suveranităţii naţionale, implicată de aderarea la UE, dar a recunoscut întotdeauna că argumentele economice au fost esenţiale. Atît timp cît a existat posibilitatea ca ieşirea din UE să ducă la diminuarea numărului de locuri de muncă sau a investiţiilor în Marea Britanie, a existat o frînă puternică pusă gîndurilor de ieşire.
Dar de la dezastrul Mecanismului Ratei de Schimb Europene de acum 20 de ani acest argument economic s-a prăbuşit cu totul.
Ni s-a spus că neintrarea în zona euro va fi un dezastru financiar, dar acum este clar dincolo de orice îndoială că opusul era adevărat.
Aderarea ar fi fost catastrofală, eliminarea puterii Marii Britanii de a varia dobînda şi rata de schimb pentru acordarea la condiţiile economice ne-ar fi afundat în depresie. Ultimele două decenii de integrare europeană au transformat economiile din Europa continentală din unele dintre puterile industriale ale lumii în mîrţoage blocate pe banda lentă a cursei globale.
Doar Germania a prosperat în zona euro – datorită blocării vecinilor săi în rate de schimb la care aceştia nu puteau concura.
Şi acum preţul apartenenţei la UE, în termeni de suveranitate predată, trebuie să fie urcat în continuare pentru ţări precum Irlanda, după ce deciziile lor de cheltuieli publice şi de împrumut s-au mutat de la electoratele lor la Banca Centrală Europeană din Frankfurt.
În timp ce UE îşi extindea scleroza economică la toate statele sale, cele mai bogate două ţări din Europa au rămas în afară: Norvegia şi Elveţia au rămas ca osii ale Zonei de Liber Schimb Europene – au posibilitatea de a importa din şi de a exporta către UE în mod liber, fără a fi supuşi ambiţiilor sale federaliste.
Dacă Marea Britanie ar scăpa de la Bruxelles nu există nicio îndoială că un astfel de statut ar fi deschis pentru noi.
Fiind un importator net masiv al produselor UE sîntem pur şi simplu mult prea importanţi ca piaţă pentru naţiunile UE ca să rişte tăierea legăturilor cu noi.
Ieşirea Marii Britanii din UE nu ar trebui să fie văzută ca o mişcare de „Little Englandism”. Dimpotrivă, sîntem o naţiune cu o mare putere comercială, cu pieţe în întreaga lume.
A venit timpul pentru a dezvolta legăturile comerciale neglijate cu noi puteri globale, cum ar fi China şi India.
Crearea UE este explicabilă prin dorinţa perfect rezonabilă de a evita noi conflicte pe un continent care a fost scena a două războaie mondiale.
Dar Marea Britanie este un pămînt separat: o piatră preţioasă într-o mare de argint, cum inspirat spunea Shakespeare; un tărîm cu o istorie glorioasă care se întinde înapoi o mie de ani, cu legături către fiecare continent şi cu o limbă vorbită de-a lungul şi de-a latul întregii lumi.
Clasa noastră politică a acceptat experimentul european dupa ce şi-a pierdut încrederea în naţiunea noastră şi a acceptat inevitabilitatea declinului.
Ei au privit spre Europa ca spre o pluta de salvare şi au sărit la bord. Poporul britanic nu a văzut niciodată lucrurile aşa.
Acum Europa este cea în declin şi Marea Britanie este ţinută în loc. Este timpul să ne eliberăm.
Sursa: https://www.express.co.uk/posts/view/213573/Get-Britain-out-of-Europe
Un blogger britanic comentează:
„Un pas înainte, dar mai este mult de mers pînă acolo. Predictia mea este că UE se va prăbuşi înainte ca Marea Britanie să înceapă vreo mişcare serioasă de retragere. Sfîrşitul s-ar putea să vină rapid, dintr-o dată, cînd va să vină. Eu nu ştiu dacă Express se va ţine de această iniţiativă. Dar este un lucru pe care îl pot prezice: atunci când UE se va fi prăbuşit sau Marea Britanie – mirabile dictu – va fi ieşit, vor fi mulţi care îşi vor asuma meritul: fiecare birou de filială mass-media care a făcut vreodată un comentariu critic despre UE, oricît de benign; fiecare Tory „eurosceptic”, care a mărturisit în secret vreodată cuiva că da, de fapt, totul a mers prea departe, fiecare organizaţie care s-a jeluit vreodată pentru vreo reformă; fiecare blogger Tory, care a remarcat, cu vreo ocazie că ceva merge prost; şi, să nu uităm, fiecare bucătar-şef la modă, care a vărsat o dată pe an cîte o lacrimă pentru situaţia pescuitului.”
Romanian
15 comentarii
GMT
26 noiembrie 2010Multumitm de text, Liviu. Daca-l citim atent, fara sa ne gandim ca e gazduit de un tabloid, chiar nu vad nimic populist in el. Realitatea este ca daca nu ar fi existat opozitia unor tabloide populare, a Daily Telegraph si a catorva politicieni conservatori de frunte, pusi la zid de establishmnent (BBC plus majoritatea laburista-liberal-democrata sustinuta de acei conservatori care reusisera sa-si indeparteze liderul si prim-ministrul care scosese Marea Britanie din agonie si invinsese Imperiul Raului), daca nu erau toti acestia Marea Britanie nu mai avea acum lira sterlina. Si pentru UE ar fi fost devastator ca marile dificultati economice prin care trece acum Marea Britanie dupa anii de guvernare laburista ar fi fost in interiorul zonei euro.
dr pepper
26 noiembrie 2010Eu raman la concluzia ca uniunea europeana nu era tocmai un lucru rau daca nu era condusa centralizat de catre socialisti.
Apoi a fost si mentalitatea aia paguboasa de a detrona America si a’i demonstra ca orice problema se poate rezolva cu sedinte interminabile la bruxelles si s’au grabit sa faca o moneda care sa ia fata dolarului.
Cu o economie bazata pe restrictii ecologice si importuri masive de la chinezi ( pe care nu ii mai acuza de poluare).
GMT
26 noiembrie 2010dr pepper, pentru asta trebuia sa ramana Piata Comuna; moneda unica a deschis insa cursa imposibil de oprit fara renuntarea la euro catre federalism, de-acum lucrurile sunt clare, revin pe seara cu comentarii.
Costin A.
26 noiembrie 2010si pentru ca veni vorba despre „reperele dreptei”, de aseara eu am inteles urmatoarele lucruri:
-de la „noi nu sintem legionari”
-s-au asezat la masa ca repere de verticalitate, etc, iar reperele au inceput sa se porcaie intr-o discutie complet sterila despre asasinatul lui Codreanu.
-“noi nu sintem dreapta veche, interbelica, noi sintem o dreapta nou”.. cu alte cuvinte, “noi nu sintem Noua Dreapta, sintem Dreapta Noua, ioropeana”
nu au fost in stare sa orienteze discutia inspre un “astia sintem, problemele sint x, y si z, asta avem de facut si de miine incepem”.
in schimb ne-am adunat la un piscot ca sa ne turnam cenusa in cap si sa vb despre cum nu se poate face nimic.
Patapievici a fost singurul pe faza.
GMT
26 noiembrie 2010Costin, schimburile de replici anterioare evenimentului, aici sau pe alte bloguri, cred ca au creat asteptari nerealiste in legatura cu evenimentul.
Chiar si asa, perturbate de subiectul parazit Codreanu-legionarii, discutiile aratau clar ca acei oameni nu au ambitia, nici dorinta de a se prezenta ca repere de dreapta, depozitari ai vreunei doctrine. Valeriu Stoica in prezentarea sa din sala dar si in prefata cartii a facut aceasta precizare. Poate si titlul cartii era putin misleading, mai potrivit (dar mai putin literar) ar fi fost, probabil, repere intelectuale pentru dreapta romaneasca.
Liiceanu, Plesu, Djuvara etc. sunt astfel de repere, fara a se fi autoproclamat oameni de dreapta. Sunt repere pentru ca, slava Domnului, nici eu, nici publicisti de dreapta pe care i-am revazut in sala, nu ne-am format in anii 90 citindu-i pe Catrinoiu & Zugravu, ci ascultand sau citind Tismaneanu, Liiceanu, Plesu, Djuvara etc.
Oameni precum Liiceanu si Patapievici, Andrei Cornea sau Tismaneanu au dus lupte dure cu hegemonia culturala comunista dupa 1989, cu imundele fituici national-comuniste gen Romania Mare. Nu au pretins niciodata a fi depozitari ai gandirii de dreapta in Romania. Doar Horia Patapievici si-a asumat o identitate de dreapta. Dar multi dintre noi, cei care ne identificam cu dreapta occidentala si ne asumam aceasta pozitie, i-am citit si admirat. Nu pentru ca erau sau se declarau de dreapta, ci pentru ca au fost repere ale noastre, au creat cadrul evolutiei noastre intelectuale, intr-o atmosfera culturala viciata, dominata de everaci, paunesti, vadimi etc, pentru ca ei au insistat in ciuda tuturor actiunilor de lisaj mediatic la care au fost supusi pe necesitatea departirii radicale de trecutul comunist si condamnarii acelui regim, pentru ca au tradus si promovat carti esentiale formarii unui intelectual de dreapta. M-au invatat sa caut cu onestitate adevarul, sa ma feresc de fantasme revolutionare. Asa am ajuns eu, dar si alti prieteni pe care ii cunosc si care erau in acea sala, la conservatorism. Ar fi absurd sa astept acum de la Plesu sau Liiceanu raspunsuri despre Sarah Palin sau privind oportunitatea monedei unice.
vlad
26 noiembrie 2010„Sper ca moneda euro să fie distrusă”
Pataphyl (Andrei R.)
26 noiembrie 2010vlad @6 Tare! (semnează „oficial” M. sau Impi, avem doi de vlad în echipă, eu unul știam că-i de la tine, alți cititori poate nu…).
dr pepper
26 noiembrie 2010Pataphyl, dar mie nu mi se pare tare deloc – mi se pare cat se poate de logic.
Voi realizati ce impact va avea cerinta Spaniei de bailout asupra euro?
Si in momentul in care Spania va cere bailout – vor urma la unison Italia si Portugalia de frica sa nu se sfirseasca banii nemtilor la spanioli.
GMT
26 noiembrie 2010dr pepper
Dar iti dai seama daca UK ar fi renuntat la lira si era in zona euro? Ce bailout ar fi pt UK?
Liviu Crăciun
26 noiembrie 2010GMT
am crescut citindu-i si ii voi mai citi, ii respect si cu unii dintre ei rezonez profund
dar nu mi-a placut evenimentul (chiar ignorind episodul jenant cu legionarii)
– mai intii pentru ca s-au scuzat prea mult; au dat senzatia clara ca s-au trezit implicati intr-un proiect in a carui valoare nu cred si au venit fiecare de jena celorlalti – nu stiu, poate Patrasconiu o fi intreprins o actiune slabuta; trebuiau sa se retraga in momentul in care au observat asta sau, daca au mers mai departe, aveau o datorie fata de public mai intii si trebuiau sa o duca la capat cu bine
– repere intelectuale – daca tot aveau o jena sa fie numiti astfel, aveau ocazia sa prezinte reperele intelectuale ale dreptei – oameni si idei care au influentat dreapta; de la noi si, mai ales de aiurea – daca era sa aiba un rol intilnirea, acesta trebuia sa fie educativ, nu?
– m-a suparat in mod special Liiceanu cu tinguirile lui despre soarta trista a intelectualului care, cum o da, tot prost iese in aceasta lume rea – ce legatura are cu dreapta? discutam in termeni de clasa, avem o clasa geniala, insa oropsita, neluata suficient in seama? mi s-a parut perfect inadecvat
– nu era nevoie sa vorbeasca despre subtilitatile financiare ale unei monede unice; insa puteau fi actuali pentru ca dreapta nu este tehnica financuiara; s-au ferit ca dracul de tamiie si de temele actuale romanesti (sa nu para cumva ca il sustin inca pe basescu) si de cele globale; erau cam obositi de lupte inutile, cam amariti si scirbiti, nimic nu parea sa aiba vreun rost in lumea asta (Devis Grebu de ce poate spune ca adevarul nu e la mijloc?)
– Patapievici; am ascultat de 2 ori interventia lui si mi se pare ca nu are nici o noima;
incepe prin a defini „modernitatea clasica” pe care o va folosi ca „fundal” sau „reper”;
apoi, pornind de la revolutia franceza, defineste stinga drept ambitia omului de a revolutiona nelimitat societatea (si pentru asta considera ca poate utiliza mijloace nelimitate si ajunge inevitabil la teroare);
de aici sare la secolul 20 in care observa ca dreapta (pe care o defineste de data asta, implicit, prin rasism si nationalism – cum asa?) a adoptat principiul revolutiei nelimitate si a devenit nazism (pai asta nu era marca stingii?), iar stinga, adoptind acelasi princuipiu a devenit comunism (dar nu asta era diferenta specifica de la inceput?);
apoi, in mod cu totul ciudat, ne arata cum putem stabili daca sintem de stinga sau de dreapta – sa ne intrebam daca acceptam sau respingem principiul revolutiei permanente (adica dreapta se defineste de aceasta data negativ, doar prin opozitie cu stinga);
dupa care marturiseste ca pentru el esentiala este centralitatea valorilor modernitatii clasice, iar stinga si dreapta sint simple „pozitionari” fata de acestea; din momentul in care acceptam cu totii aceste valori, aceste „pozitionari” sint secundare si sintem cu totii o mare familie (pai nu asta era problema, ca stinga nu le accepta? sau faptul ca Rogozanu sau Karnoouh le resping intra la „pozitionare”?)
si, in incheiere, daca tot a respins revolutia nelimitata, considera ca „secolul 20 ne obliga sa refundam radical pozitionarea de stinga si de dreapta”
singurul mod in care pot extrage vreun sens din asta: nu conteaza stinga sau dreapta, important este doar sa nu fim extremisti; si de aici la sfera lui Stoica nu e decit un pas
Vlad P.
26 noiembrie 2010Pata… e Vlad P. ????
dr pepper
26 noiembrie 2010Da GMT, dar de unde?
De curand China si Rusia au ajuns la un acord de a face schimburi comerciale ocolind cea mai stabila moneda pana de curand – dolarul.
Numai ca nu s’au referit la euro.
Si mi se pare o himera un comert intre rubla si yuan.
Chiar daca Rusia poate redirectiona petrolul caucazian catre China – raportul de forte ramane inegal.
Iar din toata aceasta tevatura numai Europa are de pierdut din politicile acesteia de stanga cu moristile alea de vant imperturbabile.
Partea proasta este ca au ajuns de rasul curcilor si numai ei nu isi dau seama.
dr pepper
26 noiembrie 2010Dealtfel daca stai bine si te gandesti – asa a falimentat cowboy-ul ala de mana a doua imperiul sovietic – cu petrolul de la sauditi.
Pataphyl (Andrei R.)
26 noiembrie 2010Glenn Beck: Nigel Farage goes loco on EU
emil b.
26 noiembrie 2010Putin ???? tica rabdare, tavarishi… intr-o duzina de ore de acum inainte il prezentam si infieram pe sus-numitul reactionar care s-a manifestat huliganic in prim plenul sovietului suprem intrunit la nasha capitala continentala.