Aproximativ 500 de persoane s-au adunat sâmbătă, 24 februarie, în Casa de Cultură din satul Tomai, Autonomia Găgăuză pentru a dezbate contracararea dezvoltării curentului unionist din R. Moldova, scrie deschide.md.
Printre cei care vor să combată curentul unionist și activitatea lui Traian Băsescu în R. Moldova se află membri ai Comitetului Executiv, deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei, primari, consilieri locali, veteranii formării „republicii găgăuze” și alte persoane din spațiului civic.
Așa cum anunțase anterior „bașcanul” (șeful autonomiei găgăuze) Irina Vlah, temele dezbătute sunt:
– De ce în interiorul țării puterea unionistă antistatală capătă proporții, iar organele de drept nu reacționează?
– Până când autoritățile centrale se vor lupta cu mitul „amenințarea rusă” și vor închidă ochii la implicarea lui Traian Băsescu în treburile interne ale R.Moldova?
– Este necesară participarea locuitorilor Găgăuziei în partidele de guvernare, care au luat poziții clare antigăgăuze?
DESCHIDE.MD a scris recent că tendințele separatiste în UTA Găgăuzia devin tot mai evidente odată cu întărirea cursului Republicii Moldova spre România și UE. Bașcanul Irina Vlah, împreună cu separatiștii de la mișcarea Gagauz Halkî s-au revoltat și au condamnat aproape fiecare acțiune a autorităților centrale. Aceștia s-au revoltat când Rogozin a fost declarat persona-non grata, când au fost expulzați cei cinci diplomați ruși.
De asemenea, Vlah şi Halkî protestează împotriva introducerii în Constituţie a menţiunii exprese privind aspiraţiile de integrare europeană și, mai, nou amenință cu desprinderea Autonomiei de R. Moldova după ce mai multe localități au semnat Declarații de Unire cu România.
update, via deschide.md
Au vorbit separatiști găgăuzi cum ar fi Ivan Burgudji, Mihail Chendighilean, președintele AP și ex-președinți, precum deputați și ex-deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei. Toți au avut un discurs pro-statalitate, însă una care trebuie „să reziste până va veni Rusia să ne elibereze”.
Sesiunea discursurilor a fost deschisă pe Vlah. Aceasta a făcut referire la referendumului ilegal din 2014 în baza căruia Găgăuzia, în cazul Unirii R.Moldova cu România, se va desprinde de țară și va avea dreptul la autodeterminare.
„În țară, din nou iau amploare mișcările unioniste. Se semnează Declarații de Unire cu România. Vreau ca adunarea de astăzi să confirme că noi suntem pentru statalitatea Moldovei. Eu sunt convinsă că o Găgăuzie puternică poate exista doar într-o Moldovă puternică”, a spus Vlah.
Mihail Chendighilean, președintele fostului soviet suprem a propus anunțarea anul 2018, pe teritoriul Găgăuziei, „anul ocupației românești”.
Acesta a propus ca Găgăuzia să atace în judecată România la Tribunalul de Haga pentru cotropirea din 1918 și pentru „susținerea mișcării de lichidare a statalității”. Vorbind despre Băsescu, Chendighlean a spus că „acest străin trebuie alungat cu șuturi în fund din Republica Moldova”.
Un fost funcționar al autonomiei găgăuzie, Lenov Piotr, a spus că R.Moldova „trebuie să reziste mișcării unioniste și a declarațiilor de Unire cu România până când vor veni rușii”.
„Și ei vor veni”, a spus convins Lenov.
SURSA Deschide