În cele două săptămâni de la lansarea pe Youtube, documentarul „Kolîma – originea fricii noastre”, care documentează represiunea stalinistă în Rusia, a adunat peste 12 milioane de vizualizari. Autorul filmului, Yuri Dud, spune că documentarul a venit ca reacție la sondajele recente care arată că simpaptia rușilor față de Stalin e în creștere, iar 47% dintre rușii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, publicul țintă al filmului, nu au auzit niciodată de represiunea stalinistă. 

Prin interviurile sale incisive cu unele dintre cele mai cunoscute figuri publice ale Rusiei, Yury Dud, de 32 de ani, a devenit o senzație YouTube cu peste 5 milioane de abonați, scrie Radio Free Europe.

Dud, subțire și tatuat, stă în fața oaspeților săi în adidași și blugi la modă, trecând prin întrebările salvate pe iPhone-ul său între pauzele comerciale, de la mașini de lux, a aplicații de smartphone.

Venind ca o surpriză pentru fanii lui, Dud a lansat săptămâna trecută ceea ce ar putea fi cel mai ambițios și controversat proiect al unui editor sportiv: un lung documentar despre moștenirea represiunii staliniste din Rusia, spus prin poveștile unor oameni care trăiesc printre ruinele taberelor de muncă forțată din Gulagul sovietic, într-una din regiunile cele mai neospitaliere din lume.

În „Kolîma – căminul fricii noastre”, Dud călătorește 2000 de kilometri de-a lungul autostrăzii înzăpezite Kolîma, din Magadan spre Yakuțk, profilând oameni ai căror părinți și bunici au fost persecutați în timpul Marii Terorii a dictatorului sovietic Josef Stalin. De-a lungul drumului vorbește și cu activiștii locali și locuitori ai orașelor și satelor pe cale de dispariție de-a lungul traseului, care vorbesc despre condițiile în care trăiesc, despre dorința de a pleca spre un climat mai cald și, în unele cazuri, hotărârea lor de a rămâne și de a face viața mai bună pentru cei rămași în urmă.

Filmul e subtitrat în limba engleză, e posibil să fie nevoie să activați subtitrarea prin click pe butonul indicat în imgine: 

„Programul pe care urmează să îl vedeți are două obiective”, spune la începutul filmului Dud, absolvent al facultății de jurnalism a Universității de Stat din Moscova, care editează unul dintre cele mai populare site-uri sportive din Rusia. „Primul este să explicăm unora și să amintim celorlalți ce oroare a trăit țara noastră. A doua este să arătăm că pe planeta noastră există locuri care par de nelocuit, iar unde oamenii se poate adapta, trăi și fi fericiți.”

Primul din cele două obiective ale filmului lui Dud e cel care a atras atenția. În octombrie, un sondaj de opinie realizat de institutul VTsIOM, finanțat de stat, a constatat că 47% dintre rușii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani nu au auzit niciodată de represiunea stalinistă. Dud spune că asta l-a motivat să îndrepte această situație.

„Acest lucru ne-a produs stupoare”, spune Yuri Dud în film.

Personajele pe care le intervievează în documentarul său – un proeminent actor rus născut la Magadan dintr-un tată evreu exilat acolo după o perioadă de muncă forțată, un arhivar amator al Gulagului, care păstrează părți din moștenirea lui Stalin, o femeie care supervizează muzeul dedicat Gulagului dintr-un mic oraș din apropierea taberei Butugychag – sunt oameni cufundați în amintirea trecutului înfiorător al Rusiei și căliți în fața negării și confuziei care par să însoțească multe discuții despre acest trecut, în Rusia lui Vladimir Putin.

Haotic și cathartic

Dacă sclavia nu ar fi fost folosită pentru a grăbi industrializarea, „am fi fost sub control american de mult timp”, îi spune lui Dud un bărbat din orașul Yagodnoye, la opt ore de mers cu mașina de capitala regională Magadan. „Și nu am fi câștigat războiul”.

Documentarul poate fi ușor recunoscut ca un proiect al lui Dud: modul în care se succed cadrele, citatele care apar pe ecran în timpul interviurilor, muzica hip-hop care se aude între scene.

Dar unii comentatori au exprimat îndoieli că documentarul, cu o lungime de peste două ore, va ajunge la suficienți oameni din publicul țintă: generația rușilor care au crescut la mult timp după ce dezbaterile istorice haotice dar cathartice ale anilor 1990 au părut să lase loc unei reacții împotriva dezvăluirii detaliilor despre crimele din perioada sovietică.

Cu toate acestea, filmul a fost mult lăudat că trezește amintirea acelor crime într-un moment în care acea reacție se intețește, iar, spre teama unora, se instalează o amnezie colectivă.

„Nu sunt un fan al lui Dud, dar documentarul este foarte bun”, a scris istoricul Dmitri Sokolov. „E un material puternic, în special în lumina tendințelor nesănătoase recente „.

„Filmul este destul de lung, la cele peste două ore ale sale, și uneori repetă fapte bine cunoscute și ușor accesibile, aproape triviale”, a scris jurnalistul Serghei Parkhomenko, care în 2014 a lansat „Ultima adresă”, un proiect care comemorează victimele represiunii.

„Dar este o lucrare strălucită, îndrăzneață și insistentă, una incredibil de importantă pentru țară și extrem de importantă pentru toți cei care s-au născut în Rusia și intenționează să moară aici”.

Într-un moment în care sondajele din Rusia arată că simpaptia față de Stalin e în creștere, unii văd în filmul lui Dud o încercare de a întuneca moștenirea unui dictator sovietic, despre care istoricii cred că a dirijat uciderea a cel puțin 2 milioane de concetățeni ai săi.

„Citiți câteva manuale de istorie”, a scris un utilizator în comentariile la o postare de pe Instagram în care Dud promova filmul. „Poate că veți începe să înțelegeți cât de importantă este figura lui Stalin. Tot ceea ce vedeți în jurul există mulțumită lui.”

„20 de milioane condamnați, 2 milioane de morți. Yury, nu mai răspândi aceste minciuni liberale despre trilioane de decese cauzate de „tiranul” Stalin!”” a scris un altul.

Filmul nu a fost promovat sau discutat în mainstream media rusești, dominate de stat și care, în general, au o viziune ambivalentă asupra trecutului stalinist al Rusiei.

„Toată viața, părinții mei mi-au spus: Fii atent, nu atrage atenția asupra ta, nu scoate capul”, spune Dud în film. „Îi iubesc nebunește, dar au spus asta timp de zeci de ani – chiar și atunci când nu avea niciun sens, și atunci când se întâmplă nedreptăți și când cu siguranță avem dreptate”.

„M-am gândit mereu: de unde vine frica generației mai în vârstă?” adaugă el. „Ipoteza mea: această frică s-a născut în ultimul secol și a ajuns la noi traversând generații. Unul dintre locurile unde a apărut este Kolîma”.

SURSA   Radio Free Europe