Victoria obținută de eseul filmic al Adinei Pintilie subliniază statutul festivalului de la Berlin, de competiție care promovează plictisitorul și lipsa de valoare, se spune în cronica de film a ziarului The Guardian.

Brexit. Trump. Și acum anunțul juriului festivalului de film berlinez Ursul de Aur. Trăim cu adevărat într-o epocă a catastrofelor. Spre uimirea nepoliticoasă a multora, Ursul de Aur din acest an a fost acordat peliculei Touch Me Not, de regizoarea româncă Adina Pintilie.

Filmul este un eseu documentar cvasi-fictiv despre sexualitate, care m-a îngropat sub un val enorm de depresie. E un film atât de prost încât provoacă stinghereală. E cumplit de mediocru, infatuat și plin de clișee referitoare la orientările sexuale alternative, fetișism și exhibiționism.

Cu toate acestea, Nu mă atinge are cu siguranță admiratori: am avut o conversație cu un distins cinefil italian, care consideră acest film drept unul din cele mai bune pelicule ale festivalului. Eu cred că ascensiunea nefastă a acestui film, în detrimentul altor pelicule, mai bune, este ceva foarte berlinez. Acesta e un festival extrem de neobișnuit, care ascunde în programul său filme grozave, filme care pot fi descoperite, în general, în afara competiției oficiale. Este un festival care, într-un fel, reușește să promoveze cele mai plicticoase și mediocre filme participante la concurs, lăsând operele de calitate să fie dezvăluite aproape accidental.

Regizoarea născocește inițial un grup de întâlniri terapeutice cvasi-clinice, într-un cadru spitalicesc în care toată lumea poartă haine destul de ciudate, de culoare albă, pentru discuțiile lor – tricouri albe, pantaloni albi, este aceasta o uniformă? Laura (personaj din film, n. trad.) are întâlniri diferite cu oameni care ar putea sau nu să-i deblocheze traumele, deși acestea nu sunt analizate sau discutate într-un mod foarte inteligent sau util, în ciuda faptului că Laura, asemenea lui Christian și Tudor (personaje din film, n. trad.), este ea însăși foarte inteligentă. Ne îndreptăm într-o singură direcție: spre clubul de sex. Onestitatea, deschiderea, intimitatea, alfabetizarea emoțională – totul este confundat cu clubul de sex, un loc vizavi de care regizoarea este foarte naivă. Nu există niciun motiv să credem că acest club de sex ar fi un loc unde există mai puțină evaziune și impostură emoțională decât la o cafenea Starbucks. În ceea ce o privește pe Laura, sexualitatea și problemele ei sexuale sunt cele mai puțin interesante lucruri despre ea: ea pare inteligentă, incisivă, interesantă. Ce bine ar fi fost dacă i s-ar fi permis să vorbească, să vorbească cu onestitate despre viața și ideile ei.

Nu pot da vina pe juriu. Eu însumi am fost în jurii internaționale care au ajuns la decizii excentrice. E ceva în legătură cu starea de a fi într-un spațiu închis cu oameni pe care abia i-ai întâlnit, care declanșează idei ciudate, spasme ciudate de consens. În altă ordine de idei, și pe mine mă înfurie lipsa de onestitate a celor care pretind că filmele sexuale provocatoare ar fi „plictisitoare”, când ei înșiși nu sunt plictisiți – și ar trebui să spun că nu plictiseală a fost problema mea cu Touch Me Not.

O parte din mine îi dorește Adinei Pintilie succes cu filmul ei – însă caracterul jenant de stupid și egocentrismul acestui film au fost tare deprimante.

SURSA   The Guardian