Și dacă energia alternativă nu este panaceul despre care se vorbește atât de mult? Aceasta este întrebarea provocatoare explorată în documentarul „Planeta oamenilor”, susținut și promovat de cineastul Michael Moore și regizat de unul dintre colaboratorii săi mai vechi. Filmul a avut premiera săptămâna trecută la festivalul de film Traverse City.
Filmul, realizat cu un buget mic și care nu și-a asigurat încă o rețea de distribuție, este o examinare pătrunzătoare a ceea ce cineaștii consideră ca sunt falsele promisiuni ale mișcării ecologiste și a motivelor pentru care încă suntem „dependenți” de combustibilii fosili. Regizorul Jeff Gibbs critică mașinile electrice, panourile solare, morile de vânt, biomasa, biocombustibilii, grupuri de mediu ecologiste precum Sierra Club și chiar personalități ca Al Gore și Van Jones, care a fost consilierul special al Barack Obama pentru locuri de muncă ecologice, inclusiv pe conducătorul organizației 350.org, Bill McKibben, lider ecologist și organizator de mișcări grass-roots preocupate de schimbările climatice.
Gibbs, care a produs „Bowling for Columbine” și „Fahrenheit 9/11”, nu și-a propus inițial să se lege de mișcarea ecologistă. El a spus că dorea să afle de ce lucrurile nu se îmbunătățesc. Însă, după ce au început să pună întrebări și să investigheze mai în adâncime, el și Moore au declarat că au fost șocați să afle cât de inextricabil legată de cărbune și de gazul natural este energia alternativă. Ei au aflat astfel că totul, de la turbinele eoliene până la stațiile de încărcare a mașinilor electrice, este cuplat la rețeaua convențională de electricitate. Chiar și frații Koch – Charles și David – sunt legați de producția de panouri solare prin companiile lor de producție de sticlă.
„S-a dovedit că apelul de trezire la care se face des referință este mai degrabă valid pentru tabăra noastră”, a spus Gibbs într-un interviu telefonic. „A fost zdrobitor să descopăr că lucrurile în care am crezut nu sunt reale, în primul rând, și apoi să descopăr că panourile solare și turbinele eoliene nu numai că nu ne vor salva … dar (de asemenea) că există această latură întunecată a banilor din partea corporațiilor… am înțeles că aceste tehnologii sunt doar un alt mijloc de profit.”
Amândoi știu că filmul va fi o „pastilă greu de înghițit”. A fost o revelație dificilă și pentru ei.
„Cu toții vrem să ne simțim bine datorită, de exemplu, automobilului electric, totuși undeva în minte se înfiripă gândul ’Dar de unde provine electricitatea?’. Și reflexul este ’Nu vreau să mă gândesc la asta, mă bucur că avem mașini electrice’”, a spus Moore. „Treceam pe lângă fermele de mori de vânt și oh, este atât de frumos să le vezi în funcțiune, și nu-mi spuneți că am exagerat și nu ne vor salva… Ei bine, acesta este sentimenul pe care obișnuiam să-l am. Mă gândeam că trebuie să rezolvăm problema acum, să le facem pe toate acum, dintr-o dată.”
Aceasta este o parte din motivul datorită căruia ei au trebuit să realizeze acest film într-o manieră independentă. Gibbs a spus că el a încercat ani de zile să atragă un grup ecologist care să finanțeze filmul și să ajute la amortizarea costurilor, dar a fost refuzat peste tot unde s-a dus. El a fost și mai descurajat când, în film, se apropie de oameni precum Jones, McKibben și de un lider local al organizației Sierra Club și îi întreabă despre punctul lor de vedere asupra biocombustibilului și biomasei. Biomasa, asemeni lemnului și gunoiului, poate fi utilizată pentru a produce căldură și este considerată o sursă regenerabilă de energie. De asemenea, poate fi convertită în gaz sau biocombustibili lichizi care pot fi arși pentru a produce energie.
În film el i-a găsit pe toți ca fiind prost pregătiți să vorbească despre procesul de obținere a biomasei, despre care documentarul spune că necesită tăierea unui număr enorm de copaci pentru a produce așchiile din lemn care sunt apoi transformate în energie. Nici Jones și nici McKibben nu au răspuns la cererea de comentarii solicitate de Associated Press.
„Îmi plac mulți oameni din film și sunt unul dintre aceia care au vrut să creadă, pe parcursul acestor ani, că acesta este calea de urmat”, a spus Moore. ”(Dar) refuz să accept că vom deveni extincți. Refuz să las această planetă să moară.”
Realizatorii au fost nervoși la prezentarea filmului pentru publicul de la festival, de la care se așteptau la un „răspuns 50-50”. În schimb, ei au primit ovații în picioare. La premieră au fost prezenți și membri ai clubului Sierra.
„Depinde de persoanele care împărtășesc aceleași valori să își atragă uneori reciproc atenția și să scoată la iveală adevărurile incomode”, a spus Gibbs. „Acesta nu este un film despre cei care neagă schimbările climatice, acesta este un film realizat de oameni cărora chiar le pasă de mediu.”
Deși investigația din film este descurajantă, atât Gibbs cât și Moore spun că ei speră să-i inspire pe oameni să își reseteze ideile și să înceapă să gândească altfel.
„Acum putem începe să oferim soluții potrivite, care ar putea face diferența… Filmul nu oferă răspunsuri, dar ne va ajuta să punem întrebări mai bune”, a spus Gibbs. „Chiar am încredere că atunci când milioane de oameni discută despre o problemă, acest lucru va duce și la apariția de răspunsuri… Asta facem noi ca oameni, rezolvăm probleme, dar trebuie să ne punem întrebările corecte.”
SURSA Associated Press
1 Comment
Dorin
12 August 2019Există în tot acest aparent haos economic câteva chestiuni foarte clare:
# pe piața liberă nu există inventică, aplicații, producție fără investitori / corporații.
# sistemele de energie vechi coexistă cu cele noi, așa cum țări avansate tehnologic vor coexista (mult și prost) cu prost-energofagele china, rusia, india, africa, arabia, etc….
# un trend greșit pe termen lung, cum este acum automobilul electric (poluare totală, de la fabricare componente, până la reciclare finală) va fi greu de stopat, din cauza inerției investiției colosale în lanțul de producție. Pe această temă, a început acum vreo doi-trei ani un serial foarte bun în „adevărul-on-line”
# în cele din urmă, se vor selecționa soluțiile avantajoase ecologic, indiferent de campaniile media orientate ideologic. Acest imbecil de moore are la activ numai eșecuri propagandistice, doar că știe despre existența unei pături de audienți mai imbecili decât el…