FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

O nouă legislație draconică, de inspirație islamică, ar putea transforma Indonezia

Recentele propuneri de modificare a codului penal pedepsesc actele homosexuale, sexul pre-marital și distribuția de prezervative, în cadrul unei serii de măsuri de inspirație islamică.

Societatea indoneziană va suferi o transformare dramatică și regresivă dacă Parlamentul va adopta modificările propuse în Codul penal, adoptat în era colonială a țării. Noile măsuri vor interzice, printre altele, relațiile între persoane de același sex, sexul premarital, coabitarea cuplurilor necăsătorite, educația sexuală și chiar distribuția prezervativelor.

Având în vedere că revizuirea codului penal nu va avea loc până la următoarea sesiune a parlamentului, din aprilie, înalți oficiali guvernamentali sunt încrezători că legislația va fi în cele din urmă adoptată – așa cum au fost adoptate și alte modificări, de la primul proiect de modificare introdus în 1984.

Aceste modificări au ajuns să domine agenda legislativă cu ocazia sezonului electoral 2018-2019, când partidele politice se luptă să atragă voturi într-o țară cu o majoritate musulmană de 88% și o reputație șifonată în ce privește toleranța.

Cele mai multe dintre cele 10 partide politice nu au fost dispuse să adopte o poziție publică privind proiectul de lege, lăsând să domnească confuzia asupra întrebării dacă inițiativa parlamentarilor care alcătuiesc comisia de redactare a acestor modificări reflectă cu adevărat poziția liderilor lor de partid.

„Se observă o trecere fundamentală la conservatorism”, spune fostul procuror șef Marzuki Darusman, care a condus prima Comisie Indoneziană pentru Drepturile Omului. „În spatele acestei situații există mașinații, în scopul de a-i convinge pe unii să se alieze cu elementele conservatoare”.

Erasmus Napitupulu, șeful Institutului pentru Reforma Justiției Penale, critică modul în care revizuirea codului penal vechi nu reușește să încorporeze drepturile omului și protecția grupurilor vulnerabile, și continuă să adopte o abordare punitivă a aplicării legii.

Într-o vizită recentă la Jakarta, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Zeid bin Ra-ad al Hussein, musulman iordanian, a cerut indonezienilor să „nu facă regrese” în privința drepturilor omului și să se opună încercărilor de a introduce noi forme de discriminare în legislația existentă.

„Retorica plină de ură împotriva acestei comunități (lesbiană, homosexuală, bisexuală și transsexuală – LGBT), care este cultivată din motive politice, va adânci doar suferința lor și va crea diviziuni inutile”, a spus el, numind modificările legislative propuse un obstacol în calea luptei împotriva răspândirii islamizării țării.

Ceea ce surprinde mulți observatori este faptul că nu a existat aproape nicio discuție publică cu privire la impactul pe care modificările propuse îl vor avea asupra turismului, una dintre cele mai mari surse de valută pentru Indonezia, precum și asupra economiei în general.

1.195 din cele 1.251 de articole ale noului cod penal prevăd în continuare pedeapsa cu închisoarea ca pedeapsă primară. De exemplu, în ceea ce este văzut ca un atac asupra libertății de exprimare, închisoarea îi așteaptă pe cei considerați că au insultat președintele, vicepreședintele, instituțiile guvernamentale și membrii Parlamentului.

Reviziile sunt cele mai draconice – și cele mai controversate – în ce privește problemele de moralitate: se prevăd o pedeapsă de maxim cinci ani de închisoare pentru sexul pre-marital consensual, nouă ani pentru acte homosexuale și un an pentru coabitare în afara căsătoriei.

Pedeapsa din urmă are o semnificație deosebită pentru societatea indoneziană, având în vedere un sondaj din 2012, care arată că 25% dintre cuplurile din întreaga țară se află în căsătorii neînregistrate.

Cel mai îngrijorător lucru, pentru avocatul din oficiu Naila Zakiah, este modul în care legea lasă femeile vulnerabile în fața acuzațiilor de sex premarital, dacă nu pot dovedi că sunt victime ale violului – similar cu practica din Arabia Saudită, care a provocat condamnare la nivel mondial.

Zakiah crede că în acest mod va crește presiunea asupra femeilor, fie să tacă și astfel să evite stigmatul social, sau să decidă a se căsători cu violatorii lor. Noul cod penal va duce, spune ea, și la creșterea numărului de fete-copil forțate să se căsătorească.

SURSA   Asia Times

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

1 Comment

  1. Stefan
    4 March 2018

    Pina acum sharia, cu toate pedepsele barbare aferente, se aplica numai in Aceh, provincia din coltul de nord-vest a Indoneziei.

    Aceasta provincie si-a obtinut autonomia in urma unei lungi campanii de violenta-terorism-insurgenta separatista. Pina la urma au renuntat la separarea de Indonezia in schimbul autonomiei, care consta de fapt in dreptul de a aplica Sharia.

    Acum inteleg ca pecinginea se intinde in toata Indonezia.

    Interesant e daca Sharia se va aplica si ne-musulmanilor. Interesant e daca incearca sa extinda Sharia si in insule unde nu traiesc musulmani, precum Bali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *