O expoziție de fotografii cu genericul “Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu” a fost vernisată pe 3 octombrie la Biblioteca Națională din Chișinău, unde a fost lansat și un film documentar „Omorâți prin înfometare”. Filmul și expoziția au fost realizate de istoricul Mariana Țăranu și jurnalistul Vitalie Guțu. Autorii și-au propus să prezinte mărturii documentare și ale supraviețuitorilor foametei organizate de puterea sovietică din perioada anilor 1946-47, scrie Radio Chișinău.

Sensibilizarea opiniei publice și familiarizarea cu experimentele sovietice la care a fost supusă populația în primii ani ai celei de a doua ocupații sovietice, dar și metodele la care au fost nevoiți să recurgă localnicii pentru a supraviețui constituie o altă sarcină a evenimentului, scrie Vitalie Guțu pe moldova9.md. Conștientizarea, păstrarea memoriei și luarea de atitudine reprezintă finalitatea evenimentului.

Expoziția și documentarul, realizate de istoricul Mariana Țăranu și jurnalistul Vitalie Guțu adună imagini fotografice, documente și mărturii ale supraviețuitorilor despre politica puterii sovietice de sărăcire a băștinașilor prin impozite exagerate în produse și bani, care au culminat cu foametea organizată din Basarabia din anii 1946-1947, “ultima foamete organizată în spațiul sovietic”, subliniază Vitalie Guțu pentru REL.

Oamenii, rămași fără surse de existență, pur și simplu mureau de foame, scrie Radio Chișinău. Istoricul Mariana Țăranu afirmă că aproape în fiecare sat sunt gropi comune, unde au fost înmormântate zeci, sau chiar sute de persoane, dar care și până azi sunt date uitării.

Istoricul consideră că foametea organizată este o formă de genocid împotriva umanității:

„A fost o crimă împotriva umanității, pe care din păcate autoritățile statului nu o recunosc și spre marele nostru regret s-a șters memoria majorității dintre noi, majorității celor care au trăit chiar această foamete, a copiilor acestora. Probabil că suntem unicul popor în lume, care neglijăm tragedia noastră.”

Documentarul conține mai multe mărturii ale supraviețuitorilor acelor timpuri. Unii dintre ei au fost prezenți la lansarea filmului:

„Gheorghe Lăpușneanu, Băcioi: Bătrânul meu, (bunelul), Toader Lăpușnenau, din Băcioi, în 47, la 10 februarie a fost omorât. Avea 17 hectare, avea 6 copii… I-au măturat și podul și i-au luat tot. Până l-a urmă și viața i-au luat…

Dumitru Cernea, din Fântâna Albă, Edineț:

“Aveam 11 ani, eu singur m-am dus cu mama mea la gară la Dondușeni, la Târnova și am adus niște tobultoci de semințe pentru semănat. Nu era nimic de semănat. Tot au luat. Dar până atunci, în satul nostru, în anii 45-46, mașini după mașini pline cu grâu, cu răsărită, cu porumb, se duceau la gară… Au mâncat oamenii lobodă, coji de cartofi, jom de la fabricile de conserve din Ukraina, se duceau săracii…”

Întrebată de ce foametea din ’46 – ’47 este atât de puțin cunocută publicului și de ce R. Moldova nu a urmat exemplul Ucrainei, care a reușit să aducă pe agenda instituțiilor europene subiectul Holodomorului și să fie condamnat, Mariana Țăranu a spus pentru REL:

„Ucraina a avut și are noroc de o clasă politică care să le prezinte interesele lor naționale. Statul Republica Moldova deocamdată nu a recunoscut foametea ca un act de genocid, pentru că clasa politică se face că plouă în continuare. Rămân ferm convinsă că, deocamdată, noi nu avem o clasă politică care să reprezinte interesele băștinașilor și partea ironică a lucrurilor este că în timpul foametei au murit mult mai mulți oameni decât în cel de-al Doilea Război Mondial.

Au murit mult mai mulți oameni în comparație cu cei care au fost deportați. Deci, asta e cea mai mare tragedie; 25 la sută din totalul populației a murit din cauza subnutriției, cei mai mulți oameni au murit la finele anului 1947, în 1948 au murit copii, au murit oameni tineri, pentru că nu au avut șansa la timp să se alimenteze. Este o tragedie inimaginabilă. Din păcate, la etapa actuală noi nu avem un monument dedicat victimelor foametei, noi nu avem identificate gropile comune, unde au fost înmormântați buneii noștri, părinții noștri și noi ne facem a uita. De fapt, aceasta este una din victoriile majore ale regimului totalitar, că ne-a șters memoria.”

Realizatorii filmului au lansat un apel către autoritățile R.Moldova să recunoască foametea drept crimă împotriva umanității și să instituie o zi de comemorare a victimelor foametei organizate în luna aprilie, dat fiind că cele mai multe victime au fost în primăvara lui 1947.

De asemenea, autorii filmului îndeamnă autoritățile ecleziastice ale celor două mitropolii ortodoxe dar și ale altor culte să oficieze servicii divine în această perioadă, întru comemorarea victimelor. Ei cred că mormintele comune trebuie localizate iar pe locul lor să fie înălțate morminte, troițe sau pietre de comemorare.

Potrivit documentelor istorice, în perioada decembrie 1946 – august 1947 în fosta RSSM au murit de foame și boli între 200 și 300 mii de oameni, iar alte 350 de mii de persoane au fost afectate de malnutriție, dar au supraviețuit.

SURSE   Radio Chișinău|Europa Liberă|Moldova9