FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Polonia – 3 mai. Germania și Juncker țin lecții de constituționalism țării care a avut prima Constituție democratică în Europa

Polonia a celebrat ieri, 3 mai, Ziua Constituției. Este cea de-a doua zi națională a polonezilor.

Cealaltă zi națională este 11 noiembrie – Ziua Independenței. În noiembrie 1918, Polonia s-a refăcut după ce fusese mai bine de un secol împărțită între Rusia, Prusia și Austria. Europarlamentarul liberal belgian Guy Verhofstadt – șeful grupului la care este afiliat Călin Popescu Tăriceanu – a acuzat celebrarea Zilei Independenței de anul trecut drept o manifestare a „60.000 neo-naziști, fasciști, suprematiști albi pe străzile Varșoviei”. Despre această ticăloasă dezinformare am scris un articol amplu la vremea respectivă – Polonia. Cum de-a ajuns Ioan Paul II să citeze din Trump, iar 60.000 polonezi să fie „neo-naziști”?

Este de reamintit în contextul aberațiilor rostite în ultima vreme contra Varșoviei, și preluate de jurnaliști ignoranți, că Polonia a avut prima Constituție democratică de pe continent – a doua în lume după Constituția SUA – la 3 mai 1791.

Constituția franceză avea să fie adoptată câteva luni mai târziu, în septembrie 1791.

80 de ani mai târziu, în 1871, Bismark dota Imperiul German cu o Constituție. În secolul trecut, Germania a răvășit de două ori continentul. A mai avut Constituția Republicii de la Weimar – care a înlocuit-o pe cea a lui Bismark între 1919-1933 – și, după înfrângerea din cel de-al doilea război mondial, a fost dotată de către Aliați cu o Lege Fundamentală în 1949 – Constituția actuală. Pățiți cu două războaie mondiale, Aliații au controlat decenii la rând, îndeaproape, marșul spre democrație al RFG, sovieticii nu s-au încurcat cu astfel de detalii în RDG.

Cel mai haios lucru e să vezi acum politicieni germani, un luxemburghez care a patronat un paradis fiscal, caută cu disperare prietenia Rusiei și dezvelește în Germania un Karl Marx în bronz donat de China, dând lecții de constituționalism și democrație Poloniei. Să ne rugăm așadar lui Manneken Pis să nu care cumva să ajungem pedepsiți de Mutti și Juncker ca polonezii.

3 mai 1791. Intră în Catedrala Sfântul Ioan din Varșovia Regele Stanislaus Augustus Poniatowski și Mareșalul Seimului, personajul purtat pe brațe care are Constituția în mână – Contele Stanisław Małachowski,

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

3 Comments

  1. Horatiu Coman
    4 May 2018

    Strașnică si presa rumânească, n-am ce zice! Fiți un pic atenți la modul neglijent sau de-a dreptul pervers in care au înțeles destule livrele-cool, progresistoide, de pe la noi sa prefațeze batjocura-eveniment de ieri, de la Trier:
    EVZ. – “Karl Marx celebrat în Germania la două săptămâni după Hitler”(sic) .. La fel, cei de la stiricurate.ro, infoactual, ziar.com, revista-presei, press-mania.ro, bloguri etc etc.
    Evident ca nu se putea fără Hitler! Măcar, așaaa, ca avertisment împotriva prezumtivelor precipitații de acid critic antimarxist, cum altfel! decât prin tratarea preventivă cu o bază clasică de neutralizare, consacrată in laboratoarele de specialitate (Hitler si nazismul). Cu diferența că in timp ce pe fuhrer l-a omagiat o mână de dezaxați, oameni de rând, celuilalt i-a suflat in pupa toată floarea cea vestită (oficială si decizională) a întregului Apus.
    Asta in timp ce o biata postare de-a mea, pe măsura fumigenei din titlul articolului, nu poate trece de paznicii de la Evz. Pur si simplu nu o pot posta. Si nu e prima data. Si cu asta, basta!
    PS
    Si uita asa, in loc de încăpățânarea de-a nu consfinți prin cununie si tăcere taina violului comunist, tocmai ni se transmit invitații oficiale la consfințirea lui (normal! bogat ilustrate din fotoshop-ul nazist)
    “Ospățul”, pe urmă (dacă nu noi, atunci, sigur nu îl vor rata copiii noștri)

  2. Anca Cernea
    4 May 2018

    Juncker nu mai poate de grija democrației din Polonia, care, chipurile, e pusă în pericol de Kaczynski, dar tămâiază fără jenă statuia/stafia lui Marx.

  3. Lola
    4 May 2018

    Stânga neoplazic neoliberală nu se dezminte.Folosesc 1984+taqyia ca manuale de pescuit puterea și înveșnicit la butoanele ei.Dupa un tour de force prin școlile și grădinițele anilor’90 sub ochii împăciuitori ai dreptei blegite de amețeală internaționalistă finanțată cu sârg de bărboșii legați la cap ai ummahului și neocolonialiștii hypercomunismului chinez, șaptezeciștii internaționalei socialiste cu pantaloni evazați, avort liber și prafuri sunt gata azi de a agăța juvățul de gâtul fraierului copt, crescut în fermele de partid menționate mai antărț exact în acest scop.Așadar libertatea e sclavie, patriotismul polonez, fascism (ca toate patriotismele) iar junker, cu “j” mic, ca și statură lui morală, un mic stalin, deocamdată lipsit de idei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *