FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Relatări despre incidente cu refugiați în presa germană locală

Presa germană scrisă și audiovizuală de largă circulație nu relatează despre incidentele la zi în care sunt implicați refugiați. Astfel de cazuri sunt prezentate de regulă numai în presa locală, de mică circulație. Iată câteva astfel de știri de la sfârșit de august și început de septembrie.

Următoarele relatări nu provin nici măcar din presă ci de pe pagina de Facebook a poliției din Oberhausen, o localitate situată pe râul Emscher în bazinul Ruhr, între orașele Duisburg și Essen.

Ieri, 10.09.2019 la ora 16:30, martorii au informat poliția. Au observat cum doi bărbați vindeau droguri în piața Saporishja.

Cu ocazia unui control o patrulă de poliție a găsit numerar în posesia a două persoane iar ulterior, într-un loc descris de martori („Bunker”), au fost găsite droguri (canabis). Cele două persoane erau un sirian de 25 de ani și un algerian de 33 de ani.

Făptașii au fost arestați provizoriu, iar drogurile confiscate și raportate. Ancheta continuă.

Polizei Oberhausen 1

Pe 9 și 10 septembrie 2019 poliția Oberhausen a efectuat mai multe raiduri ca parte a unui caz împotriva crimei organizate. Nouă persoane au fost arestate în total.

Luni seara și marți dimineață au fost executate șase mandate de percheziție și șase mandate de arestare pe teritoriul orașelor Oberhausen, Haan, Duisburg și Dusseldorf. Mandatele de arestare au fost emise anterior, la cererea procurorului din Duisburg, de către Curtea districtuală din Duisburg, cu privire la suspiciunea de trafic ilicit de narcotice în cantități mari. Alte trei persoane au fost arestate în mod provizoriu.

Printre altele, au fost confiscate aproximativ trei kilograme de canabis. Măsurile au fost îndreptate împotriva unei rețele de traficanți de droguri. Persoanele arestate, șapte bărbați și două femei, sunt cetățeni germani, albanezi, tunisieni și marocani cu vârste cuprinse între 25 și 33 de ani. Ancheta continuă.

Polizei Oberhausen 2

Înarmat cu un cuțit, un spray deodorant și o brichetă, un sirian în vârstă de 22 ani a provocat zarvă alaltăieri (28.08) în fața companiei unui antreprenor în vârstă de 31 ani, pe strada Alleestraße.

Bărbatul a cerut în mod violent plata salariului restant. Când antreprenorul i-a spus că plățile de salariu sunt întotdeauna efectate la o dată fixă ​​la începutul lunii, acesta a început să-l amenințe și să-l atace cu un cuțit. Când antreprenorul s-a apărat iar atacatorul s-a rănit în propriul cuțit, cel din urmă a aprins gazele unui spray deodorant cu o brichetă și l-a atacat din nou pe antreprenor.

Între timp martorii au sesizat poliția apelând numărul de urgență 110. Poliția a ajuns rapid la fața locului și l-a arestat deocamdată pe atacator. Acesta și-a petrecut restul zilei și noaptea următoare în custodia poliției.

Suspectul a fost adus în fața magistratului de la curtea districtului Oberhausen, care a emis un mandat de arestare pentru acuzat. Acesta este reținut și cercetat sub acuzația de extorcare cu intenția de jaf.

Polizei Oberhausen 3

Germersheim este un orășel de 20.000 locuitori din zona Rinului, în apropiere de Karlsruhe și Wörth. Știre din 29 august:

Un solicitant de azil care locuiește în Germersheim de multă vreme a deranjat populația de numeroase ori în ultimele luni și a declanșat în mod regulat internvenția poliției prin comportamentul său.

Potrivit filialei locale AfD este vorba despre un minor imigrant care a fost adăpostit și îngrijit anterior în Wörth.

Într-adevăr, acesta a cauzat probleme semnificative în oraș. Un purtător de cuvânt al poliției din Germersheim a confirmat, la cererea ziarului Pfalz-Express, faptul că persoana respectivă a cauzat numeroase incidente. Între timp bărbatul se află de câteva săptămâni în arest.

Tânărul, care provine probabil din Africa, a cauzat adeseori probleme în public. A amenințat trecătorii cu un cuțit de bucătărie în zona Königsplatz, s-a cățărat sumar îmbrăcat în copaci și pe stâlpi de pavilion, și-a făcut nevoile fizice și s-a masturbat în locuri publice, a insultat și molestat trecătorii și a comis furturi în plină stradă.

După cum a raportat Matthias Joa, președintele filialei locale AfD și membru în parlamentul regional, bărbatul s-a aruncat recent în mod deliberat în fața mașinilor „și apoi a cerut bani șoferilor șocați”. Mai multe șederi într-un spital de psihiatrie nu au adus nicio îmbunătățire a comportamentului său.

„Cetățenii – nu numai în Germersheim, ci în întregul district – au dreptul la siguranță. Când solicitanții de azil se comportă în acest fel în public și de numeroase ori, atunci trebuie luate măsuri stricte și consecvente”, a declarat Matthias Joa.

„Dacă nu este posibilă o soluție imediată, această persoană trebuie să fie cazată cât mai departe de populație”, a mai spus el.

Pfalz Express

Publicația Werra Rundschau a anunțat sumar pe 30 august:

Un bărbat afgan în vârstă de 29 ani a sărutat două fete în vârstă de 13 ani împotriva voinței lor, la ora 19:35, în zona Schlosspark Eschweger și le-a molestat sexual atingându-le stomacul, sânii și zona pubică.

Acest lucru a fost raportat de un purtător de cuvânt al poliției. Cele două fete au informat poliția după incident. Ofițerii l-au arestat pe presupusul autor pentru o percheziție. A fost inițiată o anchetă preliminară adecvată.

Werra Rundschau

În țara vecină Kronen Zeitung, un ziar austriac de largă circulație, a raportat pe 28 august:

Un solicitant de azil care a comis deja 542 de infracțiuni în Germania se află în libertate, în pofida unui vast cazier judiciar. Bărbatul, care provine din Africa de Nord, se folosește de un mijloc simplu dar eficient pentru a evita deportarea: nu dezvăluie nimic despre el însuși. Nimeni nu știe cine este, sau unde locuiește.

“O treime din infracțiuni sunt legate de deținerea și achiziționarea de stupefiante și o treime pentru abuzul de servicii publice, cum ar fi călătoria cu mijloacele de transport în comun fără bilet. La acestea se adaugă atacuri corporale, tentative de furt, jaf și aproximativ o treime pentru încălcări ale legii privind reședința”, a declarat comisarul șef Rüdiger Buchta despre comportamentul solicitantului de azil care a intrat în Germania în 1998, fără pașaport.

Și totuși această persoană se poate deplasa fără probleme prin Frankfurt. Amprentele nu au putut ajuta la identificarea sa. De obicei el afirmă că provine din Maroc sau Algeria, dar ambele țări au declarat că nu sunt responsabile pentru acest solicitant de azil.

Nord-africanul a fost arestat pentru scurt timp cu ocazia unui raid polițienesc de vineri. Era beat și vorbea neinteligibil cu el însuși. La secția de poliție i-au fost luate mai multe amprente. Bărbatul a fost eliberat din nou, deoarece nu exista un mandat de arestare.

Kronen Zeitung

Rapoartele de mai sus acoperă perioada între 28 august – 10 septembrie. Șase cazuri de migranți care încalcă legea și cauzează probleme grave în două săptămâni.

Aceasta este noua realitate cotidiană a Germaniei, surprinsă în cronici de provincie.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *