Vicepreședintele american Mike Pence a declarat de la tribuna ONU, pe 19 septembrie 2017, că există state care amenință cu haos și teroare, și încearcă să submineze suveranitatea și securitatea altor state, nominalizând Rusia, Coreea de Nord și teroriști islamici. Mike Pence a atras atenția și asupra Consiliului Drepturilor Omului al ONU, din care fac parte dictaturi precum Cuba și Venezuela, și în care Israelul este mereu atacat.
„Așa cum a spus președintele Trump ieri, din nou ne confruntăm cu cei care ne amenință cu haos și teroare, care încearcă să submineze suveranitatea, securitatea”, a subliniat Mike Pence.
În primele minute ale discursului său de la ONU, Mike Pence a numit amenințarea rusă la adresa statelor din Estul Europei:
În Europa de Est, Rusia continuă să atenteze la suveranitatea vecinililor ei și încearcă să redeseneze frontierele internaționale cu forța.
Vicepreședintele american a vorbit și despre amenințarea islamistă:
“Terorismul islamic radical continuă să asalteze națiunile cu atacuri barbare – la Barcelona, Paris, Londra. În Orientul Mijlociu, sponsorul principal al terorismului în lume continuă să încalce spiritul Acordul nuclear iranian, destabilizând regiunea și amenințând cu nerușinare securitatea statelor suverane. Și, după cum am văzut un ultimele zile, regimul depravat din Coreea de Nord își continuă programele sale nucleare și de rachete balistice, iar acum, așa cum a menționat președintele Trump, amenință cu pierderi neimaginabile de vieți umane.”
De asemenea, vicepreședintele Mike Pence a atras atenția asupra lipsei de credibilitate a ONU în promovarea drepturilor omului:
Consiliul Drepturilor Omului [al ONU n.e.] nu își merită numele.
Dacă ne uităm la membrii Consiliului azi, vedem națiuni care trădează principiile perene pe care această instituție a luat ființă.
Astăzi, Consiliului Drepturilor Omului al ONU îi atrage și acceptă cu bunăvoință pe unii dintre cei mai mari violatori ai drepturilor omului din lume.
O majoritate clară a membrilor Consiliului Drepturilor Omului nu reușesc să îndeplinească nici cele mai elementare standarde ale drepturilor omului.
Cuba este parte a Consiliului Drepturilor Omului. Un regim opresiv care și-a oprimat și încarcerat oponenții politici timp de mai bine de jumătate de secol.
Venezuela este membru al Consiliului Drepturilor Omului. O dictatură care subminează democrația cu fiecare ocazie, încarcerează oponenții politici și, în acest moment, avansează politici ce agravează privațiunile și sărăcia ce costa viața unor bărbați, femei și copii nevinovați.
Consiliul Drepturilor Omului trebuie să se reformeze, să reformeze modul de acceptare a membrilor și să reformeze acțiunile sale.
Cum spunea John F. Kennedy în umră cu jumătate de secol, ONU nu trebuie să devină un forum destinat invectivei. Din păcate, azi, Consiliul Drepturilor Omului a devenit chiar asta.
În primul rând, Consiliul Drepturilor Omului a devenit un forum pentru antisemitism și o invectivă la adresa Israelului. […]
Consiliul Drepturilor Omului a aprobat peste 70 de rezoluții care condamnă Israelul, în timp ce ignoră pe cei mai importanți abuzatori ai drepturilor omului.
Asta este, cum a spus președintele Trump ieri, o sursă majoră de rușine.
Facem un apel la Consiliul de Securitate și asupra întregului corp să adopte imediat reforme supra acceptării membrilor și a practicilor Consiliului Drepturilor Omului, și să înceteze părtinirea flagrantă împotriva aliatului nostru Israel.”