Trebuie să mărturisesc că deschid televizorul foarte rar și că, în ultima vreme, dacă totuși am făcut-o, s-a datorat mitingurilor repetate ale românilor din februarie a.c..
Trebuie să mărturisesc că deschid televizorul foarte rar și că, în ultima vreme, dacă totuși am făcut-o, s-a datorat mitingurilor repetate ale românilor din februarie a.c..
Occidentul se sinucide inconștient, și ne sinucide și pe unii dintre noi împreună cu el. Iar noi, încercînd să ne păstrăm cumpătul, vrem să judecăm la rece și să ne găsim vreo portiță de scăpare.
În mod paradoxal, după eforturile nereușite ale ultimului dictator român de propovăduire a omului nou, acesta din urmă există și, din păcate, se dezvoltă mult prea rapid în Occident. Dar nici România contemporană nu se lasă mai prejos, și ține pasul cu vremurile.
In 1917, Our Lady of Fatima has clearly indicated the source of our century’s greatest tribulations. She said that “Russia would spread her errors worldwide, causing wars and persecution of the Christians”. It was at that time that the Bolsheviks, led by Vladimir Ilich Lenin, took control of Russia
Odată cu ”Proștii Europei” – o carte al cărei subtitlu, deși descriptiv, poate constitui încă un solid capăt de acuzare pentru Traian Ungureanu; acesta este: ”Cum se sinucid civilizațiile”
În presa britanică e un erou. La noi, e doar parțial așa. Fiindcă dl Florin Morariu – un emigrant român care trăiește la Londra – a ajuns deja subiect distinct pentru practicanții celui mai popular sport de la noi: luatul la mișto.
Discursul Primului Ministru polonez, d-na Beata Szydło, despre amenințarea teroristă care poate atinge orice țară din Europa.
Corectitudinea politică e o forma de cenzură marxistă, una mascată în politețe și civilitate.
Horia-Roman Patapievici a vorbit despre fenomenul corectitudinii politice cu care se confrunta societatile contemporane, ce se manifesta ca o teroare morala si atrage atentia asupra potentialului devastator pentru libertatea cuvantului si pentru modul in care civilizatia occidentala a construit notiunea de civilizatie libera.
Adrian Papahagi observa urmatoarele: “Există două tipuri de români școliți în Occident: (…) Primii nu s-au lăsat influențați de climatul stângist din universitățile apusene, … Și-au păstrat discernământul și au știut să separe erudiția și excelența academică occidentală de balastul ideologic neo-marxist.