Iudaismul și creștinismul au revoluționat sexualitatea umană
Într-un articol publicat acum câteva luni, d-l Andrei Cornea, strălucit clasicist și președinte controversat al Consiliului Director al GDS, mă clasa abuziv printre „radicalii – de la extrema dreaptă, Papahagi, Neamțu, la extrema stîngă, Ernu…”. Acum câteva zile, d-l Cornea întărea acel verdict pe Facebook, în comentariul la o postare de-a mea, în care vorbeam …
“În sfârșit!”, exultă o mulțime de intelectuali publici și aspiranți la iluminarea progresistă, România a ieșit din întunericul Evului Mediu! Referendumul a eșuat, de acum putem înainta pe urmele țărilor cu adevărat civilizate, putem renunța la inhibiții și la limite, putem decreta familia deschisă, liberă, fluidă pentru toți cei care spun că se iubesc și …
Votul nostru de la referendum nu este pentru PSD, este pentru copiii și nepoții noștri. Ulterior, vom cere socoteală și rusofililor și PSD. Oricum va trebui s-o facem. Dar acum nu putem sta deoparte, când e în joc definiția familiei. Mergem să spunem DA familiei, pentru că de instituția familiei ne pasă nouă, nu pentru că …
Acordul Vatican-Beijing – promovat entuziast și negociat în parte de un prelat șantajabil – arhiepiscopul McCarrick.
Biserica are o agendă „mai largă” decât de a se lăsa distrasă de scandalurile privind abuzurile sexuale ale clericilor din SUA. Astfel a răspuns, potrivit surselor Chicago Sun-Times, cardinalul american Blase Cupich îngrijorărilor unor seminariști privind recentele scandaluri ce afectează Biserica Catolică. Susținut în trecut pentru numirea drept cardinal chiar de către arhiepiscopul McCarrick (acuzat …
[perfectpullquote align=”full” bordertop=”false” cite=”” link=”” color=”” class=”” size=””]„Aducând „revoluția sexuală” în sânul Bisericii, în numele „toleranței” liberalii au primit cu brațele deschise homosexuali activi radicali și chiar i-au preferat pe aceștia seminariștilor ortodocși. Acum, această „toleranță” a fost devoalată drept tolerare a unor infacțiuni.” – Michael S. Rose, autorul Goodbye, Good Men[/perfectpullquote] În 2002 exploda …
Papa Francisc le-a declarat ieri ziariștilor că nu va zice niciun cuvânt în legătură cu dezvăluirile fostului nunțiu în SUA, Carlo Maria Vigano, privind scandalul conduitei cardinalului american Theodore McCarrick, restricțiile ce ar fi fost impuse de Benedict XVI și ridicate de Francisc. Potrivit fostului nunțiu, cardinalul McCarrick, investigat acum de procurorii americani pentru abuzuri …
Nu am găsit între cei ce atacă discursul pro familie, fie în mainstream media ori pe platformele cluburilor progresiste, unul măcar să nu strige că e musai să fii filo-rus și comunistoid în gândire dacă aperi familia normală, monogamă.
Sînt un mare apărător al minorităţilor. De pildă, nu am nimic împotriva căsătoriilor homosexuale, dacă ambii parteneri sînt fumători.