FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Progresism

HomeProgresism

Un site al guvernului francez listează peste 750 de zone în care legile Republicii Franceze nu se mai aplică, „Zones urbaine sensibles” (Zus). România are un avantaj și o șansă extraordinară de a putea evita, foarte ușor, cu măsuri minime, un viitor atentat terorist pe teritoriul său. O șansă pe care au irosit-o, de mulți …

Cuvântul doamnei Anca Maria Cernea la Sinodul episcopilor de la Roma, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc și a 280 de episcopi.  Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al spitalului Dr. Victor Babes, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, participantă ca auditor la …

Ideile sunt lucruri atât de imateriale, încât parcă‑ți vine greu să crezi că au avut un impact uriaș asupra celor ce nu sunt intelectuali și care, în multe cazuri, au acordat foarte puțină atenție respectivelor idei. Dar cu toate astea, ideile seculare și religioase i-au mișcat emoțional pe mulți – și au mișcat conducători care …

Da-i Doamne mintea ..neamtului cea de pe urma. Procentul germanilor ingrijorati de invazia imigrantilor a crescut in 3 saptamani de la 38% la 51%. Increderea in Merkel a scazut cu 10% in acelasi interval. Ministrul de Interne german se plange ca „refugiatii” sunt nerecunoscatori :)))), ca se plang tot timpul, ca iarba nu le mai …

Probabil că niciodată în istorie nu a existat o perioadă în care intelectualii să fi jucat un rol mai important în societate. Atunci când intelectualii care generează idei sunt înconjurați de numeroși alți oameni care le diseminează respectivele idei – fie că sunt jurnaliști, profesori, consilieri ai legislatorilor sau secretari ai magistraților – influența exercitată …

România este (aproape) singura țară din Europa care nu a ales partide extremiste în parlament (de stânga sau fascistoide – în măsura în care PSD nu e un partid extremist, aici se poate discuta), sau care nu a trimis partide extremiste în Parlamentul European. Vadim e istorie, Bogdan Diaconu nu există. Noua Dreaptă, dacă în …

Tema imigranților este majoră, dar dezbaterile nu se centrează pe consecinţele venirii peste noapte în ţară a sute de mii de oameni.

O întâlnire memorabilă Era anul 1995 când, într-o zi însorită de mai, descopeream pe Malul Mureșului din Arad prospeţimea paginilor din „Zbor în bătaia săgeţii”. Era cartea unde Horia-Roman Patapievici își expunea, ca fizician și umanist, jaloanele formării sale intelectuale sub comunism: solilocviul ingenuu, visul alexandrin al unei cunoașteri complete, pasiunea pentru Henry de Montherlant …

La data de 21 iulie 2015, Secția a Doua a Curții europene a drepturilor omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că s-a produs violarea dreptului la viața privată şi familială în cauza Oliari şi alţii c. Italia (no. 18766/11 şi 36030/11) referitoare la legalizarea parteneriatelor civile/căsătoriei între persoanele de acelaşi sex din Italia. Dreptul la …