FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Revoluția Franceză

HomeRevoluția Franceză

Sângeroasa, oribila revoluție franceză e de mult istorie (romanțată și idealizată); din regimul instaurat de revoluția bolșevică în 1917 și prăbușit în 1989 au supraviețuit oameni; mai 1968 și lungul marș al sexo-marxiștilor prin universități și media au impus durabil terorismul intelectual, dar nu au creat regimuri politice în Occident; însă ne amintim perfect cum …

Revoluție vine de la latinescul „re-volvo”, și înseamnă revenire la o stare anterioară, mai bună. Revoluția anticomunistă din 1989 a însemnat răsturnarea unei tiranii și revenirea la starea de libertate, care este firească. În acest sens, revoluțiile sunt ceva bun. Alteori, mișcări care se pretind revoluționare nu redau oamenilor libertatea, ci instituie o teroare mult …

Într-o postare publicată pe FB (28 aprilie 2020), judecătorul Cristi Danileț scria, cu referire la comentariile venite dinspre BOR pe marginea legii 45/2020 (privind necesitatea orelor de educație sexuală): „Este de neacceptat ca BOR să spună parlamentului ce legi să dea sau să nu dea, ori care sunt bune sau nu sunt bune, ignorând separația …

foto: Capul tăiat al lui Louis al 16-lea, satiră revoluționară, 1793 14 iulie 1789 și tot ce a urmat Franței lui Ludovic al XVI-lea, pacificate, unite și prospere ca niciodată până atunci, i se urâse cu binele. În saloane, ducese apelpisite și avocați ambițioși, scriitorași fără scrupule și genii libertine, masoni (3/4 din deputații stării …

ro_RORomanian