FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Stalinism

HomeStalinism

Pe lângă trupele numeroase și dotarea de excepție, Armata 9 era condusă de cei mai capabili militari din Uniunea Sovietică, cei care își vor înscrie numele în istoria celui de-al Doilea Război mondial. Trupele ei urmau să ia în stăpânire rezervele de petrol ale României pentru a lipsi mașinăria germană de război de combustibilul atât …

Din 1949 a început în URSS o violentă campnie împotriva evreilor care, după ce au fost acuzați de naționalism sionist, au devenit „cosmopoliți apatrizi”.

Dedicat tuturor acelora care – asemenea lui Maximilian Marco Katz, Efraim Zuroff şi Matthew Newman – văd o diferenţă “esenţială” între naţional-socialism şi comunism şi consideră că “nu putem compara moralitatea statului URSS cu cea a Germaniei naziste” numai pentru că primii au uc

G.K.Chesterton spunea că e nevoie de mult curaj pentru a rosti un truism. În politică, zicala scriitorului englez se verifică, ilustrativă fiind discuţia despre similitudinile dintre comunism şi nazism. Nu există nici o diferenţă de substanţă între naţional-socialism şi comunism. În ambele cazuri, restructurarea societăţii pe baze ideologice are loc prin exterminarea sistematică a duşmanilor …

Rzeczpospolita publica un articol despre intentia Rusiei de a-i reabilita „moral” pe polonezii ucisi de rusi la Katyn: Reabilitarea morala a victimelor Katyn-ului este prea putin! O astfel de decizie ar avea insa numai semnificatie morala si politica. Nu va fi un act juridic, care sa poata fi folosit in tribunal, pentru a cere, de …

Inca mai cresc copaci care au vazut aceasta, Pamântul mai tine minte forma cizmei, gustul sângelui. Cerul stie limba în care s-au aruncat comenzile, Pâna au cazut împuscaturile de care el înca rasuna… Cisnie sie do swiatla niby warstwy skóry Tlok patrzacych twarzy spod ruszonej darni. Spogladaja jedna zza drugiej – do góry Ale nie ma …

Presat de timpul si timpurile care curg în defavoarea lui, Ion Iliescu accelereaza procesul de rescriere a istoriei. In plin elan revizionist, Iliescu descopera ca Stalin nu era de stânga, ca URSS nu era nicidecum o dictatura comunista, ci una de dreapta, un capitalism deghizat în socialism, forma bizara de manifestare a capitalismului recent descoperita. …

  • 1
  • 2