FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Traian Băsescu

HomeTraian Băsescu

Acum 22 de ani a avut loc, după mult timp, primul meci între Dreapta şi Stanga; s-a desfaşurat pe 20 mai, în Duminica Orbului. Stânga a cîştigat prin KO, pentru că asta înseamnă în realitate să iei 87% din voturi!

Indiferent dacă va fi suspendat sau nu, Traian Băsescu trebuie să se adreseze națiunii și să-și spună părerea. Este de datoria sa, a fost votat și a jurat pe Constituție să apere țara de toți cei care o subminează conștient sau inconștient, doar din ambiția de a fi într-o poză de grup.

În lupta dintre preşedinte şi premier privind reprezentarea la Consiliul European de vară, premierul Ponta pare să fi ieşit victorios de vreme ce se află la Bruxelles şi conduce delegaţia României la acest summit important pentru viitorul Europei. Cu toate acestea, faptul că plecarea lui Ponta la Bruxelles s-a făcut cu preţul ignorării Constituţiei este …

Un prieten ne-a amintit recent un text pe care l-am scris anul trecut, la începutul lunii februarie, cu titlul „Spre ce duce alianţa Ponta, Crin&Voiculescu”: http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/spre-ce-duce-alianta-ponta-crin-voiculescu-215682.html . Ne amintim cu melancolie controversele pe care le-am avut atunci cu colegii cărora ipoteza noastră li se părea forţată şi uşor lipsită de onestitate. Astăzi, tot mai mulţi …

Ieri, abia întors din turneul din Statele Unite unde a fost la Disneyland, Victor Ponta a ținut o conferință de presă în care a făcut şi următoarea afirmație: ”Haideţi să vă explic ce spune legea şi, de fapt, Convenţia Internaţională privind Dreptul Tratatelor şi legea prin care România a ratificat Convenţia. Când e vorba de …